• Fii alături de Echipa Țării

Arbitri moldoveni delegați în Liga Conferinței UEFA

16 aug 2023 de Reporter FMF

Reprezentanții Federației Moldovenești de Fotbal, specialiști calificați din Republica Moldova acreditați de UEFA, se bucură în continuare de încredere deplină din partea forului european, fiind delegați la meciuri din cadrul competițiilor internaționale de fotbal. Astfel, 4 arbitri moldoveni vor oficializa o partidă din turul 3 preliminar al Ligii Conferinței, programat pentru 17 august curent.

 

Este vorba de Dumitru Muntean (foto), Vladislav Lifciu, Victor Mardari și Ion Orlic, care vor arbitra meciul retur dintre Levski Sofia (Bulgaria) și Hapoel Beer Sheva (Israel).

 

Federația Moldovenească de Fotbal are în prezent 18 arbitri acreditați de UEFA pentru a conduce meciuri internaționale. Dintre aceștia, 9 (3 centrali și 6 asistenți) la fotbalul masculin, 6 (2 centrali și 4 asistente) la feminin, 1 la futsal masculin și 2 la fotbal pe plajă masculin.

 

Pe lângă arbitri, FMF mai are acreditați la UEFA și 4 persoane în calitate de Observatori de arbitri: 2 la masculin și 2 la feminin.    

 

Grație prestației meritorii pe arena internațională, numărul reprezentanților arbitrajului moldovenesc acreditați de UEFA este în continuă creștere. FMF organizează constant cursuri de perfecționare pentru arbitri și promovează practicarea arbitrajului în rândurile tinerilor, indiferent de gen sau etnie. Fotbalul ne unește!