Dacia Buiucani Chișinău și Petrocub Hîncești se întâlnesc astăzi, de la ora 18:00, în cel de-al doilea meci al etapei a doua din Super Liga. Partida de la stadionul Zimbru va fi transmisă în direct de postul de televiziune We Sport și de site-ul ligatv.md.
Dacia Buiucani – FC Petrocub
13 august. Chișinău, stadionul Zimbru-2, teren natural.
Arbitru: Andrei BREGUȚA
Asistenți: Victor MARDARI și Sergiu BOGDAN
Al 4-lea oficial: Ivan TUDOS
Dacia Buiucani: 1.Victor DODON, 5.Mihai ȚÎPAC, 7.Dumitru BIVOL, 11.Ilie BOTNARI, 16.Daniel DOSCA, 17.Denis BACIU, 18.Daniil IACHIMOV, 19.Antonii JOSAN, 23.Vitalie DUMBRAVA, 27.Valentin REBEJA, 29.Alex GUTIUM
Rezerve: 12.Eduard VALUȚA, 4.Dumitru STRAISTARU, 6.Cristian PRUTEANU, 9.Vlad LUPAȘCO, 14.Sandu ROMAN, 20.Alexandru MACARI, 44.Iulian BARCARI, 58.Dumitru GALUȘCA, 71.David GOLBAN
Antrenor secund: Andrei VICOLAȘ
FC Petrocub: 1.Silviu ȘMALENEA, 8.Dumitru DEMIAN, 11.Sergiu PLATICA, 21.Maxim POTÎRNICHE, 23.Mihai LUPAN, 37.Dan PUȘCAȘ, 39.Teodor LUNGU, 66.Ion BORȘ, 78.Nicky CLEȘCENCO, 90.Ion JARDAN, 94.Corneliu COTOGOI
Rezerve: 12.Daniel VÎRLAN, 5.Cristian AXENTI, 7.Tudor BUTUCEL, 10.Calin CALAIDJOGLU, 24.Ianuș JAMAN
Antrenor: Andrei MARTIN
Cele două echipe au jucat până acum opt meciuri directe. Petrocub a obținut 5 victorii, iar trei partide s-au încheiat la egalitate. Golaverajul, 12-3, este favorabil echipei din Hîncești.
Primele două jocuri au avut loc în Divizia A, sezonul 2014/15. Atunci, Petrocub Sărata Galbenă a învins Dacia-2 Buiucani cu 2-0, iar un meci s-a încheiat la egalitate 1-1.
În Divizia Națională, stagiunea 2020/21, echipele s-au întâlnit de patru ori. În etapa a 5-a, echipa din Hîncești s-a impus pe teren propriu cu 2-0, prin golurile lui Dan Taras și Sergiu Platica. Partida din 18 octombrie 2020, jucată la stadionul Zimbru-2 din Chișinău, s-a încheiat la egalitate, 0-0. Portarul gazdelor, Dumitru Covali a devenit eroul meciului, după ce a apărat un penalty în min. 60. Cea de-a 3-a întâlnire s-a disputat pe 27 februarie 2021, în etapa a XXIII-a. La stadionul CPSM de la Vadul lui Vodă, Petrocub s-a impus cu 4-1, golurile fiind marcate de Vladimir Ambros (din penalty), Iaser Țurcan-2, Petru Racu, respectiv, Vadim Crîcimar. Iar pe 11 mai 2021, dubla lui Vladimir Ambros a adus victoria Petrocubului, în timp ce Dacia Buiucani a marcat prin Marin Căruntu.
Un alt meci a avut loc pe 7 august 2022, la Hîncești. Petrocub s-a impus cu 1-0, datorită golului marcat de Vladimir Ambros din penalty, în min. 3. Cel mai recent duel a fost pe 2 octombrie 2022, pe stadionul sătesc din Suruceni. Partida s-a încheiat cu scor alb, 0-0.
În prima etapă din actuala stagiune, Dacia Buiucani a cedat în fața echipei CSF Bălți cu 0-3.
Dacia Buiucani este la a treia participare în elita fotbalului moldovenesc. În sezonul trecut echipa antrenată de Andrei Martin a devenit câștigătoarea Ligii 1.
De partea cealaltă, echipa Petrocub a pierdut și ea primul meci din etapa inaugurală a Super Ligii 2023/24. Formația a fost invinsă de Sheriff cu 1-0, gol marcat de Henrique Luvannor în minutul 73.
Pagina oficială a clubului Petrocub a anunțat recent că Andrei Martin a devenit noul antrenor al echipei, după 5 ani în care a pregătit Dacia Chișinău. Formația din Hîncești s-a despărțit după prima etapă din Super Liga 2023/24 de tandemul de tehnicieni Ivan Tabanov - Alexei Savinov. Aceștia au contribuit la ultimul titlu de vicecampioană în Super Liga 2022/23 a Petrocubului, dar și la victoriile din Conference League împotriva formațiilor Floriana FC și Laci.
În acest sezon al cupelor europene, FC Petrocub a fost eliminată din Europa Conference League de Maccabi Tel-Aviv, Israel, 0-3 și 0-2.
Cu aproximativ o oră înainte de startul partidei veți putea afla componențele de joc ale celor două formații, accesând această știre actualizată.
LIVE. Dacia Buiucani – FC Petrocub