• Fii alături de Echipa Țării

Masculin (Competiții)

LIVE 20:00. UEFA Champions League, Sheriff – Farul

18 iul 2023 de Roman Cenușă

Astăzi are loc manșa secundă a primului tur preliminar din UEFA Champions League, în care Sheriff Tiraspol va juca împotriva echipei Farul Constanța. Campioana Moldovei va lupta pentru un loc în turul doi preliminar al celei mai importante competiție intercluburi din fotbalul european, iar meciul se va desfășura la stadionul Sheriff din Tiraspol, cu începere de la ora 20:00.

În manșa tur, echipa Farul Constanța, campioana României, a obținut o victorie cu scorul de 1-0, golul fiind marcat de David Kiki în minutul 56.

 

Partida va putea fi urmărită în transmisiune directă la postul național de televiziune Moldova 1.

 

Sheriff - Farul

18 iulie. Tiraspol. Stadionul Sheriff.

 

Arbitru: Miguel NOGUEIRA

Asistenți: Pedro ALMEIDA și Rui TEIXEIRA

Al 4-lea oficial: André NARCISO

Arbitrul asistent video: Luis GODINHO (toți, Portugalia)

 

Sheriff: 35.Maxym KOVAL - 20.Armel ZOHOURI, 4.Munashe GARANANGA, 3.Didier BUENO - 10.Cedric BADOLO, 8.João Paulo FERNANDES, 18.Moussa KYABOU, 14.Amine TALAL (c), 16. Kostas APOSTOLAKIS - 17.Jerome NGOM MBEKELI, 90.Henrique LUVANNOR

Rezerve: 1.Victor STRAISTARI, 33.Serghei PAŞCENCO - 2.Adamou Ibrahim DJIBO, 11.Ricardinho, 21.Cedric NGAH, 23.Cristian TOVAR, 24.Danila FOROV, 26.Artiom DIJINARI, 27.Vinicius PAIVA, 31.Dan-Angelo BOŢAN, 69.Peter ADEMO

Antrenor: Roberto BORDIN

 

Farul: 12.Mihai AIOANI - 25.David KIKI, 3.Mihai POPESCU, 21.Kevin BOLI, 27.Andrei BORZA - 18.Andrei ARTEAN, 16.Dragoş NEDELCU, 24.Constantin GRAMENI - 26.Adrian MAZILU, 7.Denis ALIBEC (c), 9.Rivaldinho

Rezerve: 1.Alexandru BUZBUCHI - 5.Diogo QUEIRÓS, 6.Tudor BĂLUŢĂ, 8.Ionuț VÎNĂ, 10.Marco BORGNINO, 17.Ionuț LARIE, 22.Dan SIRBU, 23.Nicolae CARNAT, 45.Gustavo MARINS, 77.Enes SALI, 80.Nicolas POPESCU

Antrenor: Gheorghe HAGI

 

În premieră pentru această fază a competiției va fi utilizat video arbitrajul. UEFA a anunţat luni că în sezonul 2023-2024 va extinde utilizarea arbitrajului video (VAR) în Liga Campionilor, în toate fazele de calificare ale celei mai importante competiţii fotbalistice la nivel de club din fotbalul european.

 

Returul se joacă, pe stadionul Sheriff din Tiraspol. Vă reamintim că, Sheriff a primit acceptul UEFA de a permite jocurile din cupele europene la Tiraspol. În conformitate cu decizia Comitetului Executiv al UEFA din 28 iunie, Sheriff Tiraspol poate evolua pe propria arenă în meciul retur cu echipa Farul Constanța (România) din primul tur preliminar al UEFA Champions League.

 

Sheriff, locul 82 în clasamentul UEFA, va evolua pentru a 25-a oară în cupele europene și va susține astăzi al 155-lea meci. Bilanț: 46 victorii, 43 egalități, 65 înfrângeri. Golaveraj 136-161.

 

Va fi al 92-lea meci al tiraspolenilor în Liga Campionilor! Sheriff a obținut 33 de victorii și 19 remize, iar în 39 de partide a fost învinsă. Golaveraj 94-94.

 

Campioana Moldovei va juca pentru a 14-a oară în primul tur preliminar al Ligii Campionilor. În 12 cazuri tiraspolenii au avansat în faza următoare a competiției și doar o singură dată, în sezonul 2019/20, au fost eliminați din Ligă, de Saburtalo, Georgia (0-3 și 3-1).

 

Sheriff a făcut următoarele transferuri în această vară:

- David Ankeye (21 ani, atacant, nigerian) - împrumut (100.000 euro) de la Hammam (Tunisia)

-  Cedric Ngah (24 ani, fundaș central, camerunez) - 80.000 euro de la Sf. Gheorghe (locul 5 Moldova)

-  Konstantinos Apostolakis (24 ani, fundaș dreapta, grec) - gratis de la Panetolikos

-  Joao Paolo (25 ani, mijlocaș ofensiv, Ins. Capului Verde) - gratis de la Feirense

-  Luvanor (33 ani, atacant, moldoveano-brazilian) - gratis Ceara

-  Adamou Ibrahim Djibo (24 ani, fundaș stânga, Niger) - gratis de la Nigelec (Niger)

- Didier Bueno (22 ani, fundaș central, colombian) - gratis de la Indep. Medelin

-  Vinicius Paiva (22 ani, extremă dreapta, brazilian) - împrumut de la Vasco da Gama

- Victor Străisari (24 ani, portar, moldovean) - gratis de la Sf.Gheorghe

- Peter Ademo (20 ani, mijlocaș central, nigerian) - gratis de la Dainava (Lituania)

- Cristian Tovar (25 ani, fundaș central, columbian) - gratus de la Deportivo Pasto (locul 8 Columbia)

- Jerome Ngom Mbekeli (24 ani, extremă stânga, camerunez) - gratis de la Beveren (liga a doua belgiană)

 

Iată care este lotul tiraspolenilor pentru meciul cu Farul:

Portari: Victor Straistari (Moldova), Roman Dumenco (Moldova), Serghei Paşcenco (Moldova), Maxym Koval (Ucraina)

Fundași: Adamou Ibrahim Djibo (Niger), Didier Bueno (Columbia), Munashe Garananga (Zimbabwe), Kostas Apostolakis (Grecia), Armel Zohouri (Coasta de Fildeș), Cedric Ngah (Camerun), Cristian Tovar (Columbia), Artiom Dijinari (Moldova)

Mijlocași: João Paulo Fernandes (Insulele Capului Verde), Cedric Badolo (Burkina Faso), Amine Talal (Maroc), Moussa Kyabou (Mali), Danila Forov (Moldova), Vinicius Paiva (Brazilia), Dan-Angelo Boţan (Moldova), Peter Ademo (Nigeria)

Atacanți: Ricardinho (Brazilia), Jerome Ngom Mbekeli (Camerun), Henrique Luvannor (Moldova)

 

Mâine vom avea parte de un meci foarte dificil. Este important să ne arătăm calitățile. Jucătorii sunt pregătiți să obțină rezultatul pe care toți ni-l dorim. Vom mai avea azi un antrenament, iar mâine vom avea șansa de a întoarce rezultatul din manșa tur. Este foarte important că revenim pe stadionul nostru și vom juca în fața fanilor.

În meciul tur, Farul a avut câteva momente periculoase, dar și noi am avut suficiente șanse de a marca. Noi ne-am descurcat bine timp de 90 de minute, am pus presiune și am fost activi. Totuși, adversarul a marcat, noi nu, iar aici s-a făcut diferența.

Pregătim loviturile de departajare la fiecare antrenament. Suntem pregătiți și pentru această variantă. Toți jucătorii sunt sănătoși, iar antrenamentul din această seară va decide care vor fi titularii de mâine,

a spus Roberto Bordin, la conferința de presă premergătoare meciului.

 

Farul Constanța este o echipă de fotbal din Constanța, Dobrogea, care reprezintă regiunea la cel mai înalt nivel al fotbalului românesc. Echipa a luat naștere în 1920 sub numele de SPM Constanța și a avut o istorie bogată în fotbalul românesc. A evoluat în prima ligă timp de peste 40 de sezoane și a obținut rezultate deosebite, inclusiv trei locuri patru în campionat, a jucat finala Cupei Balcanice în 1966 (3-3 și 0-2 cu Rapid București) și  finala Cupei UEFA Intertoto în 2006 (1-0 și 1-4 cu Auxerre). În 2009, s-a înființat FC Viitorul Constanța, un proiect inovator condus de legenda fotbalului românesc, Gheorghe Hagi. Echipa a devenit cunoscută pentru investiția privată de 100% și pentru abordarea focusată pe dezvoltarea tinerilor fotbaliști. FC Viitorul a obținut rapid succese remarcabile, câștigând titlul de campioană a României în sezonul 2016-2017, Cupa României în sezonul 2018-2019 și Supercupa României în 2019.

 

La data de 21 iunie 2021, FC Viitorul Constanța s-a unit cu FC Farul Constanța 1920, iar noua echipă rezultată este Farul Constanța. În scurt timp de la unire, echipa Farul Constanța a reușit să câștige titlul de campioană a României în sezonul 2022-2023. Echipa Farul Constanța este susținută de Academia de fotbal „Gheorghe Hagi”, care are ca scop formarea și pregătirea copiilor și juniorilor pentru performanțe la cel mai înalt nivel, atât în țară, cât și internațional. Palmaresul echipei Farul Constanța include două titluri naționale, o Cupă a României și o Supercupă a României.

 

Farul, locul 303 în clasamentul UEFA, a susținut 13 meciuri în cupele europene. Bilanț: 4 victorii, 3 remize, 6 înfrângeri. Golaveraj 13-28. Cel mai bun rezultat: promovarea în turul 4 preliminar al Ligii Europei (ediția 2017-2018).

 

Va fi al 4-lea meci al constănțenilor în Liga Campionilor! Farul a obținut 2 victorii, 1-0 cu Sheriff în tur și 1-0 cu Apoel Nicosia. A suferit 1 înfrîngere (0-4 după prelungiri) în returul cu Apoel Nicosia din 2017.

 

Lotul Farului pentru meciul cu Sheriff este următorul:

Portari: Alexandru Buzbuchi (Romania), Mihai Aioani (Romania), Rafael Munteanu (Romania), Stefan Musat (Romania)

Fundași: Mihai Popescu (Romania), Diogo Queirós (Portugalia), Fabio Vianna (Portugalia), Ionuț Larie (Romania), Kevin Boli (Franța), Dan Sirbu (Romania), David Kiki (Franța), Andrei Borza (Romania), Zorhan Bassong (Belgia), Gustavo Marins (Brazilia), Damien Dussaut (Franța)

Mijlocași: Kevin Doukoure (Coasta de Fildeș), Tudor Băluţă (Romania), Ionuț Vînă (Romania), Dragoş Nedelcu (Romania), Andrei Artean (Romania), Constantin Grameni (Romania), Adrian Mazilu (Romania), Vlasti Martinovic (Romania), Nicolas Popescu (Romania), Luca Banu (Romania)

Atacanți: Denis Alibec (Romania), Rivaldinho (Brazilia), Marco Borgnino (Italia), Mateus Santos (Brazilia), Luca Andronache (Romania), Amine Benchaib (Belgia), Nicolae Carnat (Romania), Iustin Doicaru (Romania), Valentin Dumitrache (Romania), Enes Sali (Romania)

 

Echipa este antrenată de Gheorghe Hagi care a fost declarat cel mai bun fotbalist român din toate timpurile. Născut pe 5 februarie 1965 la Săcele (județul Constanța), Gheorghe Hagi a fost crescut si format la Farul Constanța (a debutat în Divizia A la 17 ani, 7 luni și 7 zile: 11.09.1982, SC Bacău - FC Constanța 3-0) este singurul fotbalist român care în carieră a evoluat atât pentru Real Madrid cât și pentru FC Barcelona. Totodată, este singurul fotbalist român inclus de FIFA între cei mai buni 100 de fotbaliști din toate timpurile! În 2020, France Football l-a inclus între cei mai buni 20 de mijlocași ofensivi din toate timpurile!

 

Fantastic, foarte bun gazonul! Îi salut pe cei ce investesc în segmentul social important, să faci lucruri de acest nivel... E foarte important.

Au antrenor bun și jucători ce pot aduce diferența în orice moment. Trebuie să facem un joc tare, tare bun și ofensiv, și defensiv, meci complet, ca să trecem de acest tur. Vom încerca să fim noi, să dictăm intensitatea jocului. Un detaliu: și noi, și ei ne cunoaștem mai bine decât înaintea meciului tur, nu cred că ne-am putea surprinde cu ceva. Poate una-două schimbări mici.

Înainte era un grup tânăr, înființat de mine, care avea zero experiență europeană, că de acolo am plecat. Am construit un grup ce-a câștigat tot ce se poate în România, de doi ani ne-am unit și am readus un club de tradiție, Farul, în prim-plan. Da, e o provocare, cu asta trăim, asta facem! Cred că muncim bine și putem trece de Sheriff,

 a spus Gheorghe Hagi la conferința de presă premergătoare meciului cu Sheriff.

 

Învingătoarea dublei manșe va accede în turul doi preliminar al Ligii Campionilor, iar echipa învinsă își va continua parcursul european în Conference League. Dacă va trece de Farul, Sheriff va juca în turul doi preliminar împotriva câștigătoarei „dublei” Hamrun Spartans (Malta) - Maccabi Haifa (Israel). Partidele sunt programate pentru 25/26 iulie, la Tiraspol și 1/2 august, în deplasare.

 

Dacă va fi eliminată în primul tur preliminar al Ligii Campionilor, echipa lui Roberto Bordin va continua în Europa Conference League, unde va evolua în turul 2 preliminar, pe ruta campioanelor, cu învinsa dintre Urartu (Armenia) și Zrinjski (Bosnia și Herțegovina). Meciurile vor avea loc pe 27 iulie, la Tiraspol, și 3 august, în deplasare.

 

Cu aproximativ o oră înainte de startul partidei veți putea afla componențele de joc ale celor două formații, accesând această știre actualizată. 

 

Federația Moldovenească de Fotbal urează mult succes echipei noastre în meciul cu Farul Constanța din manșa a doua a primului tur preliminar din UEFA Champions League!