• Fii alături de Echipa Țării

Masculin (Naționale)

Victor Stînă, în ospeție la tinerii fotbaliști de la FC Cimișlia

10 iul 2023 de Reporter FMF
GALERIE

Internaționalul moldovean Victor Stînă s-a întâlnit cu tinerii fotbaliști de la echipa de fotbal FC Cimișlia. Jucătorul, care evoluează la formația greacă Panserraikos, le-a povestit copiilor despre începutul carierei sale de fotbalist, despre munca pe care o depune zi de zi pentru a ajunge titular la Naționala Moldovei, dar și despre emoțiile pe care le-a trăit în meciuri importante, în special când a jucat contra unor vedete internaționale.

 

Discipolii FC Cimislia au purtat cu oaspetele o discuție motivațională despre fotbal, s-au bucurat nu doar de prezența lui, dar și de surprize – joc interactiv cu sportivul, cadouri, fotografii si autografe.

 

Victor Stînă are 25 de ani și este originar din satul Gura Galbenei, raionul Cimișlia. În ediția trecută a jucat 22 de meciuri și a marcat 3 goluri pentru Panserraikos, cu care a devenit campion al ligii a doua a Greciei și a promovat în Super League 1. A mai jucat la Sfîntul Gheorghe Suruceni, Zimbru Chișinău și Milsami Orhei. Pentru Naționala Moldovei a jucat până acum 8 meciuri și a marcat 2 goluri. Ambele reușite, mijlocașul le-a realizat în partida Moldova - Liechtenstein 2-0, din Liga Națiunilor.  

Foto: Școala de fotbal FC Cimișlia