Succesul tricolorilor în partida de marți cu polonezii lui Robert Lewandowski este cel mai important din istoria de 33 de ani a Naționalei Moldovei. 53 de victorii a obținut selecționata Moldovei în cele 275 de partide jucate în preliminariile Campionatelor Mondiale și Europene, precum și în partidele amicale. Dar nici unul dintre aceste succese nu a avut grandoarea şi importanţa celui reuşit de tricolori în faţa Poloniei, 3-2. În continuare ne-am propus să povestim cititorilor noștri despre alte 9 meciuri, cele mai tari din istoria Naționalei Moldovei.
PAKISTAN – MOLDOVA 0-5
Naționala Moldovei a obținut cea mai categorică victorie din istorie 31 de ani în urmă...
La sfârșitul lunii august a anului 1992 fotbalul românesc a fost invitat să participe cu una din selecționate la turneul internațional din Iordania. FRF a refuzat oferta, însă i-a propus FMF să le preia locul. Astfel, Echipa Națională a Moldovei a ajuns în Iordania și în cadrul acestui turneu s-a clasat pe locul trei printre opt echipe. În meciul de debut al competiției Moldova a umilit Pakistanul, înscriind 5 goluri fără a primi vreo unul. Serghei Alexandrov, autorul a patru goluri, a devenit eroul partidei! Este primul și deocamdată unicul caz din istoria selecționatei noastre, când un jucător moldovean devenea autorul unui „poker” într-un meci...
Evoluția reușită a Naționalei Moldovei a fost umbrită de faptul că antrenorul principal Ion Caras și secundul Anatol Teslev n-au făcut deplasarea în Iordania. Petru Comendant, pe atunci Secretar General al FMF, spunea atunci într-un interviu pentru publicația FOTBAL HEBDO că “deplasarea într-o țară cum este Iordania, unde Republica Moldova încă n-are ambasadă, a făcut ca problemele organizatorice legate de perfectarea vizelor să se multiplice evident. Și deoarece în acele câteva zile numărate în care ne-am organizat lotul și am perfectat documentele la Ambasada Iordaniană din București, antrenorii Ion Caras și Anatol Teslev se aflau încă la Jocurile Olimpice de la Barcelona, n-am putut întreprinde nimic în afară de ceea ce și am făcut.”
FMF a făcut public Ordinul nr. 25 din 1 septembrie 1992 „Cu privire la primele acordate membrilor lotului național”. În dependență de timpul petrecut în teren, jucătorii selecționatei noastre au primit sume diferite de bani: Alexandru Spiridon, Igor Oprea, Iurie Scala, Alexei Scala, Igor Ovcearenco și antrenorul Eugen Piunovschi – câte 45 mii ruble, Vasile Coșelev, Victor Rusu, Serghei Stroenco, Vladimir Gaidamașciuc, Igor Cuciuc și Sergiu Secu – câte 42 mii ruble, Serghei Botnaraș și Serghei Nani – câte 39 mii ruble, managerul Ion Canțîr – 36 mii ruble, Radu Rebeja, Iurie Miterev și Valeriu Catana – câte 35 mii ruble, masorul Pavel Chiricenco – 30 mii ruble. Pentru purtare nesportivă, atacantul Serghei Alexandrov a fost sancționat și lipsit de stimulentele materiale.
Amman (Iordania), 18.08.1992
meci din cadrul grupei A a turneului internaţional din Iordania
Stadionul Municipal. Spectatori: 15000. Arbitru: Dirar Al-Tamimi (Iordania). Au marcat: A. Scala (25), Alexandrov (50, 55-pen., 70, 75)
MOLDOVA: Vasile COŞELEV (Tiligul, 2), Victor RUSU (Bugeac, 1), Serghei STROENCO (Tiligul, 2), Igor OVCEARENCO (CSS Amocom, 3), Vladimir GAIDAMAŞCIUC (Tiligul, 2), Iurie SCALA (Bugeac, 2), Alexei SCALA (Bugeac, 2), Igor OPREA (Tiligul, 2), Igor CUCIUC (Bugeac, 1) înlocuit în min. 71 cu Serghei SECU (CSS Amocom, 2), Alexandru SPIRIDON (Zimbru, 2) înlocuit în min. 60 cu Serghei NANI (Zimbru, 2), Serghei ALEXANDROV (Bugeac, 2). Antrenor: Eugen PIUNOVSCHI, 1.
GEORGIA - MOLDOVA 0-1
Naționala Moldovei a obținut victorie în primul meci oficial. Tehnicianul Ion Caras a ales o tactică cu 5 fundași, exersată în partida amicală cu Azerbaidjanul. Față de 5-4-1 al nostru, gazdele au aliniat un 3-4-3 ultraofensiv. Pe tot parcursul jocului georgienii au pus presiune la poarta noastră apărată de Vasile Coșelev, dar jucătorii noștri au rezistat eroic. VEZI filmul documentar realizat de FMF, dedicat acelei victorii istorice cu Georgia!
Iar în finalul primei reprize a fost marcat unicul gol al partidei: Andrei Stroenco, din zona fundașului dreapta, a declanșat contraatacul, pasând spre Cleșcenco, care a lăsat balonul să se scurgă până la Curteian, acesta avansează pe partea dreaptă și centrează, Spiridon încearcă să șuteze, dar nu nimerește balonul, care ajunge la Oprea și mijlocașul Tiligului înscrie cu un șut cu exteriorul de la 17 metri!
Igor Oprea a dedicat golul victoriei de la Tbilisi antrenorului Ion Caras, care la câteva zile după meci și-a sărbătorit ziua de naștere.
Comitetul Olimpic al Georgiei, în colaborare cu Comitetul Olimpic al Moldovei, au instituit premii pentru cei mai buni jucători din fiecare echipă. Vasile Coșelev și Kaha Țhadadze au fost desemnați fotbaliștii meciului, iar cadourile de preț au fost oferite de președinții celor două foruri olimpice, Nona Gaprindașvili și Efim Josanu.
Naționala s-a întors la Chișinău pe la trei de noapte. Echipa a fost întâmpinată la aeroport de către Constantin Tampiza, președintele FMF. Acesta a servit toată lumea cu vin moldovenesc, ca mai apoi echipa să înnopteze la baza Zimbru.
Tbilisi, 07.09.1994
preliminariile Campionatului European-1996
Stadionul „Boris Paichadze”. Spectatori: 40000. Arbitru: Ahmet Çakar (Turcia). A marcat: Oprea (40). Cartonaşe galbene: Guruli (22), Nemsadze (81) / Secu (17), Coşelev (47), A. Stroenco (49)
Georgia: Zoidze, Nemsadze, Tskhadadze, Shelia, Kavelashvili, R. Arveladze (Revishvili, 69), A. Arveladze, Jamarauli, Guruli (Inalishvili, 46), Kinkladze, S. Arveladze. Antrenor: Aleksandr Chivadze.
MOLDOVA: Vasile COŞELEV (Tiligul, 10), Serghei SECU (Tiligul, 9), Serghei NANI (Zimbru, 7), Serghei STROENCO (Tiligul, 10), Valeriu POGORELOV (Tiligul, 4), Andrei STROENCO (Tiligul, 2) înlocuit în min. 54 cu Radu REBEJA (Zimbru, 4), Igor OPREA (Tiligul, 11), Alexandru CURTEIAN (Zimbru, 4), Serghei BELOUS (Tiligul, 4), Alexandru SPIRIDON (Zimbru, 11) înlocuit în min. 81 cu Vladimir KOSSE (Tiligul, 5), Serghei CLEŞCENCO (Zimbru, 6). Antrenor: Ion CARAS, 7.
MOLDOVA – ŢARA GALILOR 3-2
Cum au fost marcate golurile
0-1. Minutul 6. După o învălmășeală în careul nostru, balonul revenit în teren din bara transversală, găsește „capul” lui Gary Speed.
1-1. Minutul 8. Serghei Belous șutează puternic de la 28 de metri și balonul găsește refugiu în poarta lui Neville Southall.
2-1. Minutul 20. Sergiu Secu execută o lovitură liberă de la 22 de metri, balonul ricoșează din „zid” în colțul drept al porții.
2-2. Minutul 70. Gol în stil britanic. Centrarea lui Speed este finalizată cu capul de Nathan Blake.
3-2. Minutul 78. O incursiune individuală fantastică a fundașului Valeriu Pogorelov, care a trecut de cinci adversari și a șutat puternic de la 20 de metri în colțul drept al porții galeze.
Cum arăta clasamentul grupei 7 a preliminariilor EURO 1996 după acel meci
Nr. Echipa M V E Î Gol. P
1. MOLDOVA 2 2 0 0 4-2 6
2. Bulgaria 1 1 0 0 2-0 3
3. Țara Galilor 2 1 0 1 4-3 3
4. Albania 1 0 0 1 0-2 0
5. Georgia 2 0 0 2 0-3 0
6. Germania 0 0 0 0 0-0 0
Declarații după meci
Alexandru Spiridon, căpitanul Moldovei:
„Incredibil, dar adevărat – suntem pe primul loc în grupă. Lasă să-și facă griji Stoicikov și Sirakov, Voeller și Klinsmann... Chiar și la scorul 2-2 eram încrezut că obținem victoria, cu un asemenea colectiv suntem în stare de fapte mari.”
Serghei Belous, mijlocaș Moldova:
„Golul mi-a reușit la momentul potrivit. Dacă întârziam cu egalarea avea să ne fie mult mai greu în continuare.”
Valeriu Pogorelov, fundaș Moldova:
“După ce am trecut de centrul terenului ceva lăuntric mi-a șoptit să șutez spre poartă.”
Mircea Snegur, Președintele Republicii Moldova:
“Băieții noștri au avut o prestație excelentă, în acțiunile lor conturându-se clar desenul tactic schițat de antrenorii Ion Caras și Anatol Teslev.”
Chişinău, 12.10.1994
preliminariile Campionatului European-1996
Stadionul Republican. Spectatori: 18000. Arbitru: István Vad (Ungaria). Au marcat: Belous (8), Secu (20), Pogorelov (78) / Speed (6), Blake (70). Cartonaşe galbene: Rebeja, Spiridon / Coleman, Roberts.
MOLDOVA: Vasile COŞELEV (Tiligul, 11), Serghei SECU (Tiligul, 10), Serghei BELOUS (Tiligul, 5) înlocuit în min. 86 cu Emil CARAS (Zimbru, 7), Valeriu POGORELOV (Tiligul, 5), Radu REBEJA (Zimbru, 5), Serghei STROENCO (Tiligul, 11), Igor OPREA (Tiligul, 12), Alexandru CURTEIAN (Zimbru, 5), Serghei NANI (Zimbru, 8), Alexandru SPIRIDON (Zimbru, 12), Iurie MITEREV (Zimbru, 5) înlocuit cu Vladimir KOSSE (Tiligul, 6). Antrenor: Ion CARAS, 8.
Ţara Galilor: Southall, Bowen, Williams, Coleman, Symons, Horne, Phillips, Blake (Melville, 87), Roberts, Pembridge, Speed. Antrenor: Mike Smith.
VEZI filmul documentar realizat de FMF, dedicat victoriei cu Țara Galilor!
MOLDOVA – AUSTRIA 1-0
Până la meciul cu Austria, selecționata Moldovei a fost învinsă în 4 partide din preliminariile pentru EURO 2004. Puțină lume credea că trupa lui Victor Pasulko poate scoate un rezultat bun la meciul de la Tiraspol. Dar Dumnezeul fotbalistic a ținut în această seară cu echipa noastră. Austriecii au dominat ostilitățile din teren, dar cei care au marcat au fost moldovenii. În minutul 60 Serghei Covalciuc și Ghenadie Olexici au pasat între ei ca Covalciuc să scape pe partea dreaptă și să centreze în careu, acolo unde Viorel Frunză a reluat balonul din apropiere în poartă. VEZI golul victoriei marcat de Viorel Frunză!
Declarații după meci
Victor Pasulko, selecționer Moldova:
“Echipa noastră a jucat corect din punct de vedere tactic. Am stat la pândă și la momentul oportun Covalciuc a găsit o breșă în defensiva austriecilor, după care a început un altfel de fotbal. Echipa a rezistat în teren și a obținut o victorie binemeritată.”
Hans Krankl, selecționer Austria:
“Sunt dezamăgit. Echipa a jucat bine, dar nu am reușit să marcăm.”
Viorel Frunză, atacant Moldova:
“Mi-am dorit mult să marchez astăzi în poarta austriecilor și sunt fericit că mi-a reușit acest lucru. Băieții au lăsat în teren totul pentru a bucura o țară întreagă. Le mulțumim suporterilor pentru această susținere fantastică.”
Serghei Covalciuc, mijlocaș Moldova:
“Ne doream astăzi neapărat victoria, mai ales că am jucat binișor în meciurile trecute cu Olanda și Belarus, dar norocul atunci a trecut pe lângă noi. Acum în sfârșit am obținut prima victorie din preliminarii și avem motive de bucurie.”
Iurie Priganiuc, fundaș Moldova:
“Ultimele 15 minute au fost foarte grele. A ieșit în prim plan și arbitrul portughez, care nu-și ascundea simpatiile față de austrieci. Adversarii au jucat foarte murdar, folosind procedee neregulamentare, iar arbitrul se făcea că nu vede nimic. Dar am rezistat și acum avem motive de bucurie.”
Tiraspol, 07.06.2003
preliminariile Campionatului European-2004
Stadionul Sheriff. Spectatori: 7500. Arbitru: Paulo Paraty da Silva (Portugalia). A marcat: Frunză (60). Cartonaşe galbene: Priganiuc (87) / Ehmann (42), Scharner (76), Schopp (87).
MOLDOVA: Eugen HMARUC (Salamina Cipru, 15), Boris CEBOTARI (Zimbru, 26), Ghenadie OLEXICI (Zimbru, 14), Ion TESTEMIŢANU (Sheriff, 42), Valeriu CATÎNSUS (Cernomoreţ Od., Ucraina, 27), Iurie PRIGANIUC (Sheriff, 10), Serghei COVALCIUC (Karpaty Ucraina, 10), Stanislav IVANOV (Sheriff, 10), Vadim BOREŢ (Sheriff, 22) înlocuit în min. 69 cu Liviu ANDRIUŢĂ (Dacia, 5), Viorel FRUNZĂ (Zimbru, 4) înlocuit în min. 85 cu Eduard VĂLUŢĂ (Metalurh Zaporizhia, Ucraina, 1), Serghei ROGACIOV (Saturn REN-TV Rusia, 27) înlocuit în min. 78 cu Eugen PAŢULA (Sheriff, 7). Antrenor: Victor PASULKO, 13.
Austria: Mandl, Scharner (Eder, 82), Ehmann, Stranzl, Dospel (Cerny, 57), Schopp, Aufhauser, Wagner (Wallner, 70), Kirchler, Flögel, Haas. Antrenor: Johann Krankl.
BOSNIA ŞI HERŢEGOVINA - MOLDOVA 0-1
Victoria din meciul cu Bosnia a fost de-a dreptul una istorică. Până la meciul de la Sarajevo Naționala noastră a obținut victorie în deplasare într-un meci oficial doar o singură dată – în anul 1994 cu Georgia!
Indisponibilități
Igor Dobrovolski n-a putut conta în acest meci pe trei jucători: atacantul Viorel Frunză, suspendat pentru cumul de cartonașe galbene, fundașul Ghenadie Olexici, accidentat în meciul anterior cu Norvegia, și mijlocașul Alexandru Suvorov, cedat la selecționata de tineret pentru meciul cu Israel.
Cum a fost marcat golul
Minutul 22. Alexandru Gațcan a centrat de pe partea dreaptă, iar Igor Bugaev a reluat balonul în poartă.
Meciul
Naționala noastră a mai avut câteva ocazii de a înscrie. Portarul Guso s-a opus la șutul periculos a lui Alexandru Epureanu din lovitură liberă. Apoi fundașul Nadarevic a blocat șutul lui Anatol Doroș. Gazdele și-au creat prima ocazie de a înscrie doar spre finalul primei reprize, dar Nicolae Calancea s-a opus la tentativa lui Blatnjak. Apoi a venit rândul lui Alexandru Gațcan să pună presiune la poarta lui Guso, iar de cealaltă parte Calancea a apărat la șutul lui Berberovic.
Ai noștri au început mai bine repriza a doua și au avut șansa golului doi, dar Victor Comlionoc a trimis balonul în bară. De partea cealaltă au irosit ocazii de a înscrie Muslimovic și Dzeko. În finalul meciului Calancea s-a opus salvator la șutul lui Dzeko, iar în minutul 90+2 Berberovic a lovit balonul în transversală!
Sarajevo, 12.09.2007
preliminariile Campionatului European-2008
Stadionul Olimpijski – Asim Ferhatovic Hase. Spectatori: 5000. Arbitru: Jouni Hyytia (Finlanda). A marcat: Bugaev (22). Cartonaşe galbene: Guso (10) / Corneencov (17), Laşcencov (79), Bugaev (89).
Bosnia şi Herţegovina: Guso, Berberovic, Bajic, Blatnjak, Muslimovic, Maletic (Custovic, 78), Nadarevic, Radeljic (Ibisevic, 46), Zeba (Damjanovic, 46), Dzeko, Rahimic. Antrenor: Fuad Muzurovic.
MOLDOVA: Nicolae CALANCEA (Zimbru, 4), Alexandru EPUREANU (FC Moscova Rusia, 10), Serghei LAŞCENCOV (Karpaty Ucraina, 19), Victor GOLOVATENCO (Khimki Rusia, 5), Radu REBEJA (FC Moscova Rusia, 67), Victor COMLIONOC (SKA Rostov, Rusia, 10) înlocuit în min. 63 cu Serghei NAMAŞCO (FC Tiraspol, 6), Andrei CORNEENCOV (Sheriff, 12), Alexandru GAŢCAN (Rubin Rusia, 11) înlocuit în min. 85 cu Nicolae JOSAN (Iskra, 2), Vitalie BORDIAN (Metallist Ucraina, 9), Igor BUGAEV (Cernomoreţ Od., Ucraina, 7), Anatol DOROŞ (Standard Azerbaidjan, 2) înlocuit în min. 73 cu Serghei ROGACIOV (Aktobe Kazahstan, 52). Antrenor: Igor DOBROVOLSKI, 7.
MOLDOVA – UNGARIA 3-0
Una dintre cele mai răsunătoare victorii ale selecționatei Moldovei! VEZI rezumatul meciului!
Moldova a jucat fără Victor Golovatenco, suspendat pentru cartonașul roșu primit în meciul precedent, și Alexandru Gațcan, accidentat. Este interesant că în comparație cu meciul precedent cu Malta, câștigat de moldoveni cu scorul 3-2, antrenorul Igor Dobrovolski a făcut 7 (!?) schimbări în 11-le de început!!!
Doi dintre acești jucători, Stanislav Namașco și Eugeniu Cebotaru se aflau la debutul său la Echipa Națională, iar Denis Calincov a fost titularizat, fiind în acel moment fără echipă. Surprinzător pentru multă lume, pe banca de rezerve au rămas Victor Comlionoc, Viorel Frunză și Nicolae Calancea.
Portarul Namașco și-a salvat echipa de la un gol ca și făcut în minutul 8, când s-a opus fantastic la șutul cu capul a lui Priskin din apropiere.
Cum au fost marcate golurile
Minutul 12. Igor Bugaev a preluat ideal balonul, lăsând în urmă un fundaș maghiar și cu un șut de la 16 metri l-a învins pe portarul oaspeților.
Minutul 22. Nicolae Josan a înscris cu un șut superb de la 21 de metri.
Minutul 86. Nou intratul în teren Serghei Alexeev a câștigat balonul în luptă cu un fundaș și apoi l-a învins pe portar cu un șut bine plasat.
Declarații după meci
Igor Dobrovolski, selecționer Moldova:
„Ne-am dorit foarte mult să câștigăm meciul și sunt bucuros că totul a ieșit așa cum am planificat. Fotbalul este un joc colectiv, de aceea toți fotbaliștii merită să fie felicitați pentru acest succes. Sunt sigur că și spectatorii noștri au rămas mulțumiți de jocul prestat de echipă și de rezultatul meciului. Publicul demultișor aștepta această victorie!”
Peter Varhidi, selecționer Ungaria:
“Vreau să felicit echipa Moldovei cu această victorie. Și noi am avut ocaziile noastre, dar nu am reușit să le fructificăm.”
Serghei Lașcencov, fundaș Moldova:
“Nimeni nu s-a așteptat la un asemenea scor și mă bucur că rezultatul este în favoarea noastră. Am citit în presa moldovenească că noi aveam nevoie de o victorie categorică pentru a-i depăși pe unguri în clasament. Cu acest scor de 3-0, cred că doleanțele ziariștilor au fost îndeplinite...”
Igor Bugaev, atacant Moldova:
“Golurile nu au miros pentru a fi admirate. Important este ca balonul să depășească linia porții, indiferent cum – de abia rostogolindu-se, din penalty sau cu un șut în vinclu, iar arbitrul să valideze înscrierea lui.”
Chişinău, 17.11.2007
preliminariile Campionatului European-2008
Stadionul Zimbru. Spectatori: 6483. Arbitru: Pavel Kralovec (Cehia). Au marcat: Bugaev (12), Josan (22), Alexeev (86). Cartonaşe galbene: Zmeu (75), Josan (80), Epureanu (84) / Gera (30), Fulop (84).
MOLDOVA: Stanislav NAMAŞCO (FC Tiraspol, 1), Alexandru EPUREANU (FC Moscova Rusia, 12), Serghei LAŞCENCOV (Karpaty Ucraina, 21), Eugeniu CEBOTARU (Ceahlăul România, 1) înlocuit în min. 49 cu Semion BULGARU (Sheriff, 3), Radu REBEJA (FC Moscova Rusia, 68), Serghei NAMAŞCO (FC Tiraspol, 9), Nicolae JOSAN (Iskra, 5), Denis ZMEU (FC Vaslui România, 8) înlocuit în min. 90+2 cu Ghenadie OLEXICI (Amkar Rusia, 41), Vitalie BORDIAN (Metallist Ucraina, 12), Igor BUGAEV (Cernomoreţ Od., Ucraina, 9), Denis CALINCOV (fără club, 8) înlocuit în min. 64 cu Serghei ALEXEEV (Sheriff, 5). Antrenor: Igor DOBROVOLSKI, 10.
Ungaria: Fulop, Vasko, Szelesi, Vanczak, Dzsudzsak (Feczesin, 71), Tozser (Buzsaky, 39), Priskin, Hajnal, Gera, Csizmadia, Vadocz (B. Balogh, 39). Antrenor: Peter Varhidi
MOLDOVA – FINLANDA 2-0
Suporterii moldoveni au așteptat trei ani o victorie a selecționatei noastre într-un meci oficial. Și iată că la primul meci din campania EURO 2012 sub comanda românului Gabi Balint reprezentativa noastră a reușit un succes răsunător! VEZI rezumatul meciului!
În acest meci Balint nu a putut conta pe Igor Armaș și Victor Golovatenco (ambii, Kuban Rusia), care n-au fost lăsați de club pentru acest meci, precum și pe Petru Racu (Norkkoping Suedia), care nu și-a revenit după accidentarea din meciul precedent cu Georgia.
Eliminarea lui Hyypya
Momentul cheie al meciului a avut loc în minutul 36, când finlandezii au rămas în inferioritate numerică. Căpitanul Sami Hyypia a fost corect eliminat din teren pentru faptul că l-a doborât la pământ pe Frunză, care scăpa singur spre poartă.
Cum au fost marcate golurile
Minutul 69. Igor Țîgîrlaș a fost faultat în apropierea careului finlandez, iar Alexandru Suvorov a executat superb lovitura liberă de la aproximativ 25 de metri.
Minutul 74. Anatolie Doroș, după un un-doi cu Suvorov, s-a desprins de un fundaș, și cu un șut puternic de la 28 de metri l-a învins pe portarul finlandez.
Declarații după meci
Gabi Balint, selecționer Moldova:
„Este o victorie extraordinară, o victorie de moral. Eu le-am spus băieților să creadă în ei, deoarece Finlanda e o echipă de valoarea noastră. Iar noi am avut avantajul publicului pe care-l avem și care a fost extraordinar în seara asta. Am reușit un meci bun și am obținut o victorie meritată.”
Stuart Baxter, selecționer Finlanda:
“Eliminarea lui Hyypia a schimbat total jocul. Cartonașele roșii sunt parte din fotbal și noi imediat am schimbat tactica. Chiar și în 10 oameni ne doream să obținem victoria. După golul încasat din lovitură liberă, trebuia să ieșim mai des în atac și să fim mai agresivi. Golul doi al gazdelor a închis practic jocul.”
Chişinău, 03.09.2010
preliminariile Campionatului European-2012
Stadionul Zimbru. Spectatori: 10300. Arbitru: Robert Malek (Polonia). Marcatori: Suvorov (69), Doroș (74). Cartonaşe galbene: Ţîgîrlaş (68), Andronic (87). Cartonaş roşu: Hyypia (36), pentru faultul ultimei speranţe
MOLDOVA: Stanislav NAMAȘCO (Kuban Rusia, 19), Vitalie BORDIAN (Metalist Ucraina, 18), Alexei SAVINOV (FC Baki Azerbaidjan, 34), Simion BULGARU (Alania Rusia, 6), Vadim BOREȚ (FC Baki Azerbaidjan, 37), Eugeniu CEBOTARU (Ceahlăul România, 16), Alexandru EPUREANU (Dinamo Moscova, Rusia, 34), Nicolae JOSAN (Anji Rusia, 9) înlocuit în minutul 58 cu Alexandru SUVOROV (Cracovia Polonia, 21), Igor ȚÎGÎRLAȘ (Metalurh Zaporizhya, Ucraina, 14) înlocuit în minutul 68 cu Igor BUGAEV (Lokomotiv Astana, Kazahstan, 28), Anatolie DOROȘ (Cernomorets Odesa, Ucraina, 6) înlocuit în minutul 75 cu Valeriu ANDRONIC (Lokomotiv Astana, Kazahstan, 28), Viorel FRUNZĂ (Atyrau Kazahstan, 27). Antrenor: Gabi BALINT, 5.
Finlanda: Fredrikson, Pasanen, Moisander, Hyypia (c), R. Eremenko, Litmanen (Hamalainen, 46), Sparv, Johansson, Porokara (Vayrynen, 75), A. Eremenko jr (Forssell, 81), Heikkinen. Antrenor: Stuart Baxter
MUNTENEGRU - MOLDOVA 2-5
Victoria obţinută la Podgorica de Echipa Naţională în meciul cu selecţionata din Muntenegru în ultimul meci din preliminariile Campionatului Mondial consemnează câteva premiere în fotbalul moldovenesc. VEZI rezumatul meciului!
Pentru prima dată au fost marcate cinci goluri într-un meci din faza calificărilor la Europene şi Mondiale, în premieră a fost repurtată în aceste turnee o victorie în deplasare la o diferenţă de trei goluri şi în premieră imnul ţării a fost intonat de întreaga echipă la finele unui meci oficial.
Ultimul eveniment s-a produs după aproximativ o oră de la încheierea partidei, la cina de la miezul nopţii, unde echipa şi-a permis să se bucure prin urale nenumărate de splendidul succes, să scandeze ”Moldova”, iar în final să cânte imnul – strofă cu strofă fără greşeli şi falsuri în voci, aşa cum a evoluat, ca pe note, pe gazonul de la Podgorica.
”A fost cel mai frumos meci jucat de echipă în recentele preliminarii. Am intuit perfect componenţa ce a jucat. Le-am cerut jucătorilor să facă presing mereu şi ei au respectat, au tradus în fapt în teren cu o dăruire totală această indicaţie, doleanţă”,
a declarat la conferinţa de presă antrenorul Ion Caras.
Ziariştii din Muntenegru au rămas reduşi la tăcere, ca şi cei circa șase mii de spectatori la finele partidei.
”Sper să prind după acest meci un loc în echipa clubului”,
a declarat Igor Armaş, autorul celui de-al doilea gol al întîlnirii (min.62).
”Mi-a ieşit şutul din voleu, jocul”,
astfel a comentat reuşita a treia (min.64) Eugen Sidorenco.
”Am învins şi asta este foarte important pentru echipă”,
a declarat autorul golului al patrulea (min.73), Artur Ioniţa, care a insistat până la capăt la o fază cînd mingea era în posesia gazdelor, a intrat în posesia ei şi a speculat cu abilitate greşeala comisă.
”Dedic golul familiei mele, tuturor suporterilor echipei naţionale”,
a declarat Alexandru Antoniuc, autorul celui de-al cincilea gol (min.89), care a pus presiune pe portarul Poleskic, obligîndu-l să capituleze la primul gol al meciului (min.28).
”Tot ce am reuşit este deja istorie, trecut. Acum trebuie să ne concentrăm pe viitor, la următoarele meciuri”,
a remarcat Ilie Cebanu, care a apărat poarta echipei naţionale a doua oară.
Echipa Naţională a acumulat 11 puncte în recenta campanie a preliminariilor Campionatului Mondial. Acest indice este al doilea în istoria participării.
Podgorica, 15.10.2013
preliminariile Campionatului Mondial-2014
Stadionul orășenesc. Spectatori: 5770. Arbitru: Robert Schoergenhofer (Austria). Marcatori: Jovetic (55-penalty, 90+1) / A. Antoniuc (28, 89), Armaş (62), Sidorenco (64), Ioniţa (73). Cartonaşe galbene: Jovetic (17), Drincic (65), Krkotic (75), Vesovic (90+1) / Gheorghiev (31), Gaţcan (34), Dedov (36), Golovatenco (56).
Muntenegru: Poleksic, Pavicevic, Jovanovic (Krkotic, 4), Kecojevic, Jovetic, Beciraj (Vesovic, 77), Damjanovic, Zverotic, Drincic, Bozovic, Boskovic (Kasalica, 46)
Antrenor: Branko Brnovic.
MOLDOVA: Ilie CEBANU (Tom Rusia, 2), Igor ARMAȘ (Kuban Rusia, 32), Victor GOLOVATENCO (Sibir Rusia, 54), Petru RACU (Veris Chișinău, 18), Artur IONIȚA (Aarau Elveția, 9), Alexandru GAȚCAN (FC Rostov Rusia, 34), Alexandru ANTONIUC (Veris Chișinău, 7), Alexandru DEDOV (Zimbru, 13), Serghei GHEORGHIEV (Dinamo-Auto, 8), Vitalie BORDIAN (Volga Rusia, 33), Eugen SIDORENCO (Tom Rusia, 14) înlocuit în minutul 84 cu Viorel FRUNZĂ (Veris Chișinău, 34).
Antrenor: Ion CARAS, 46.
RUSIA - MOLDOVA 1-1
Moldova a produs surpriza serii în Europa, după ce a remizat cu Rusia, scor 1-1, într-un meci jucat la Moscova. Ruşii au deschis scorul din penalty, iar căpitanul naţionalei Moldovei, Alexandru Epureanu a egalat cu un gol senzaţional, înscris cu capul. VEZI rezumatul meciului!
Alexandru Curteian a început partida de la Moscova, cu Rusia, cu aceiaşi fotbalişti care au fost titulari şi cu Austria. În comparație cu meciul de la Chişinău, echipa noastră şi-a creat însă mult mai multe ocazii de a marca şi a jucat mai bine.
După ocazia lui Alan Dzagoev, din minutul opt, au urmat două faze periculoase ale fotbaliştilor moldoveni. Întâi şi-a încercat norocul Igor Armaş, cu un şut de la 30 de metri, după care Alexandru Gaţcan a ajuns unu la unu cu portarul Akinfeev, însă balonul după şutul său puternic s-a dus pe lângă poartă. După pauză Dedov a şutat şi el de la distanţă, dar portarul ruşilor a fost atent. Gazdele au ratat o mare ocazie în minutul 54, atunci când Gluşakov a trimis incredibil peste poartă din zece metri.
Scorul a fost deschis abia în a doua jumătate a reprizei secunde. În minutul 72, Golovatenco l-a faultat pe Dzyuba în careu, iar arbitrul a dictat penalty. Acelaşi Dzyuba a executat lovitura de pedeapsă şi l-a învins cu emoţii pe Cebanu. Rusia s-a aflat în avantaj doar un minut.
Căpitanul Alexandru Epureanu a înscris un gol de toată frumuseţea, marcând cu capul după un corner executat de Alexandru Dedov. Ruşii au încercat să dea lovitura în ultimele minute, însă au ratat mai multe ocazii de a obţine toate cele trei puncte în partida de pe "Otkrîtie Arena", astfel că rezultatul final a fost 1-1.
„Am avut mare dorință să obținem un rezultat pozitiv la Moscova. Străduința și organizarea bună ne-a permis să scoatem o remiză meritorie”,
a declarat la conferința de presă selecționerul Moldovei, Alexandru Curteian.
„Nu este vorba de subestimare a adversarului. Ne-am pregătit serios de acest meci. Am sperat până în ultima clipă la o victorie”,
a spus, la rândul său, antrenorul naționalei Rusiei, Fabio Capello.
Moscova, 12.10.2014
preliminariile Campionatului European-2016
Stadionul Otkrytie Arena. Spectatori: 30017. Arbitru: Kristinn Jakobsson (Islanda). Marcatori: Dzyuba (73-penalty) / Epureanu (74). Cartonaşe galbene: Erhan (33), Golovatenco (72), Sidorenco (90+2).
Rusia: Akinfeev, Parshivlyuk, Ignashevich, Glusjakov, Dzagoev, Kerzhakov (Ozdoev, 46), Granat, V. Berezutskiy, Cheryshev (Poloz, 62), Ionov (Shchennikov, 75), Dzyuba. Antrenor: Fabio Capello.
MOLDOVA: Ilie CEBANU (Mordovia Rusia, 10), Igor ARMAȘ (Kuban Rusia, 38), Alexandru EPUREANU (Istanbul BB Turcia, 65), Victor GOLOVATENCO (Sibir Rusia, 63), Ion JARDAN (Zimbru, 3), Iulian ERHAN (Zimbru, 3), Andrei COJOCARI (Milsami, 10) înlocuit în minutul 73 cu Petru RACU (Veris Chișinău, 28), Alexandru GAȚCAN (FC Rostov Rusia, 42), Artur IONIȚA (Verona Italia, 17), Alexandru DEDOV (Zimbru, 22) înlocuit în minutul 82 cu Eugen SIDORENCO (Hapoel Nazareth Illit, Israel, 24), Igor PICUȘCIAC (Amkar Rusia, 22) înlocuit în minutul 46 cu Artur PATRAȘ (Milsami, 19). Antrenor: Alexandru CURTEIAN, 2.
Cele mai tari 10 meciuri din istoria Naționalei Moldovei