Campionatul Republicii Moldova la fotbal pe plajă, ediția a 16-a, a început duminică, 4 iunie 2023, pe Arena FMF din Parcul La Izvor al capitalei. La competiția din acest an participă 8 echipe: BSC Nistru (campioana en-titre), FC Budești, CS Ialoveni, FC Olimpic, FC Tinerețea, CS Petrești, BSC Atlant și Fresh Start. Ultimele trei sunt debutante ale turneului.
Rezultatele meciurilor primei etape:
FC Tinerețea – CS Petrești 6-2
FC Budești – BSC Nistru 0-10
CS Ialoveni – BSC Atlant 6-2
Meciul FC Olimpic – Fresh Start a fost transferat pentru o dată ulterioară.
Reamintim, Naționala Moldovei de fotbal pe plajă va participa în premieră pentru sporturile de echipă din Republica Moldova la ediția din acest an a Jocurilor Europene. Competiția de fotbal pe plajă se va desfășura în orașul Tarnov (Polonia), în perioada 27 iunie - 1 iulie curent.
Echipa noastră face parte din grupa B, alături de Elveția, Italia și Ucraina. În grupa A vor juca Polonia, Portugalia, Spania și Azerbaidjan. Echipele de pe primele două locuri din grupe se vor califica în semifinale. Câștigătoarele semifinalelor vor juca în finală.
Naționala noastră a obținut calificarea la Jocurile Europene 2023, datorită victoriei de la Campionatul European de fotbal pe plajă, Divizia B, ediția 2022.
Cea mai mare competiție a anului din Europa, cea de-a treia ediție a Jocurilor Europene va avea loc la Cracovia și în regiunile Małopolska din Polonia, în perioada 21 iunie - 2 iulie 2023. Vor fi organizate competiții la 29 de discipline sportive, inclusiv fotbal pe plajă, la care vor participa circa 7.000 de sportivi din 48 de țări europene.
Fotbal pe plajă. Campionatul Moldovei 2023 a demarat duminică