Sfîntul Gheorghe - Sheriff
14 mai. Chișinău, stadionul Zimbru 2
Arbitru: Andrei BREGUȚA
Asistenți: Anatolie BASIUL și Ghenadi LISIȚA
Al 4-lea oficial: Roman JITARI
Sfîntul Gheorghe: 22.Victor STRAISTARI, 7.Alexandr SUVOROV (c), 8.Daniel LISU, 9.Theocharis POZATZIDIS, 15.Maxmillian Ugochukwu IHEKUNA, 19.Serghei SVINARENCO, 21.Vadim PAIRELI, 24.Cedric NGAH, 37.Dan PUȘCAȘ, 66.Ion BORȘ, 88.Ruslan CHELARI
Rezerve: 16.Valeriu BUTUCEL, 4.Eduardo DE SOUSA SANTOS, 10.Marin CĂRUNTU, 17.Petru OJOG, 26.Yaniv EDERY, 28.Vitalie GUȚU, 48.Keinus BUNGA, 99.Calin CALAIDJOGLU
Antrenor: Nicolai MANDRÎCENCO
Sheriff: 40.Razak ABALORA, 2.Patrick KPOZO, 6.Stjepan RADELJIC (c), 8.Mouhamed DIOP, 10.Cedric BADOLO, 11.RICARDINHO, 15.Gaby KIKI, 18.Moussa KYABOU, 20.Armel Junior ZOHOURI, 30.Abdoul-Fessal TAPSOBA, 99.Ismaila ORIGBAAJO
Rezerve: 1.Dumitru CELEADNIC, 35.Maksym KOVAL, 4.Munashe GARANANGA, 12.Abdoul MOUMOUNI, 14.Amine TALAL, 19.Bubacarr TAMBEDOU, 22.Christ BEKALE, 29.Danila IGNATOV, 31.Nichita COVALI, 42.Renan GUEDES, 80.Iyayi ATIEMWEN
Antrenor: Roberto BORDIN
Sfîntul Gheorghe Suruceni și Sheriff Tiraspol se întâlnesc astăzi, de la ora 17:00, în cel de-al doilea meci al etapei a noua a fazei secunde a Super Ligii. Partida de la stadionul Zimbru 2 din Chișinău va fi transmisă de platforma media ligatv.md și de postul de televiziune We Sport.
Accesul pe stadion va fi în baza biletelor, care pot fi procurate în casele stadionului Zimbru. Prețul unui bilet - 50 lei.
Jocul va fi arbitrat de către Andrei Breguța. El va fi ajutat de asistenții Anatolie Basiul (ambii, Chișinău), Ghenadi Lisița (Taraclia), și al patrulea oficial Roman Jitari. Observator de arbitri FMF a fost delegat Vladimir Antonov (ambii, Chișinău).
Sfîntul Gheorghe și Sheriff se vor întâlni pentru a 36-a oară într-un duel direct oficial. În total, Sheriff a obţinut 28 de victorii, Sfîntul Gheorghe – 1, iar alte șase meciuri s-au încheiat la egalitate. Golaverajul este net favorabil formației din Tiraspol, 92-17. Este interesant că "sfinții" n-au învins niciodată formația tiraspoleană în campionat.
Primul duel dintre Sheriff și Sfîntul Gheorghe a avut loc pe 25 iulie 2009, la Tiraspol și s-a încheiat cu victoria tiraspolenilor, 2-0 (au marcat Victor Truhanov și Vladimir Volkov, din penalty). Formația din Tiraspol a obținut cea mai categorică victorie, 6-0, la Tiraspol, în martie 2011. În alte 2 meciuri, campioana a învins cu 5-0 (2011 și 2012).
Cele două echipe s-au mai întâlnit de trei ori în finala Cupei Moldovei. În ediția 2018/19, Sheriff s-a impus cu 1-0 în prelungiri, datorită golului marcat de brazilianul Leandro Joaquim Ribeiro în minutul 92. În ediția 2020/21, deja “sfinții” au cucerit trofeul, 0-0 după disputarea celor 120 de minute regulamentare, 3-2 în urma executării loviturilor de departajare. Iar pe 21 mai 2022, Sheriff a cucerit din nou Cupa Moldovei Moldtelecom, după victoria de la Nisporeni cu 1-0 în fața "sfinților", golul fiind marcat de albanezul Regi Lushkja în minutul 90+5.
Adversarii de astăzi s-au întâlnit pe 26 iunie 2021, și în Supercupa Moldovei. Surprinzător, s-au impus „sfinții” cu 6-4 în urma loviturilor de departajare.
Sfîntul Gheorghe a învins-o pe Sheriff cu 2-1 în prima ediție a Cupei Federației 2020. De remarcat că Sheriff a evoluat la acel turneu cu echipa de tineret-rezerve.
Sfîntul Gheorghe a fost învinsă cu 3-0 de Milsami, în etapa a 8-a, și, cu 7 puncte, ocupă locul 5 în clasament. Echipa din Suruceni luptă pentru un loc în cupele europene și are nevoie de puncte în partida de azi pentru a-și îndeplini obiectivul.
De partea cealaltă, Sheriff a remizat cu Zimbru (0-0) în etapa trecută și, cu 18 puncte, conduce în clasament. Este interesant că tiraspolenii n-au mai câștigat de 3 etape, remizând de fiecare dată (0-0 cu CSF Bălți, 1-1 cu Petrocub și 0-0 cu Zimbru).
În același timp, Sheriff nu a mai pierdut vreun meci în campionat de 10 etape (7 victorii și 3 remize). Ultima dată formația tiraspoleană a fost învinsă în campionat 6 luni în urmă, 0-1 cu Petrocub.
În acest moment două echipe (Sheriff și Petrocub) și-au asigurat participarea în cupele europene, ediția 2023/24. Tiraspolenii și hînceștenenii luptă pentru titlu, fiind despărțiți în clasament de 3 puncte. Sheriff poate deveni astăzi campioană națională, pentru a 21-a oară în istorie! Însă, victoria echipei antrenate de Roberto Bordin în fața "sfinților" nu este de ajuns pentru îndeplinirea acestui obiectiv, în schimb tiraspolenii pot primi un ajutor de la Zimbru, care poate să-i încurce pe cei de la Petrocub, în meciul de la ora 19:00.
Nigerianul Rasheed Akanbi de la Sheriff, cu 8 goluri, conduce în clasamentul golgheterilor, împreună cu Alexandru Dedov de la Zimbru. Cel mai bun marcator de la Sfîntul Gheorghe continuă să fie nigerianul Jibril Ibrahim, cu 5 reușite, care a plecat de la "sfinți" încă în septembrie 2022.
Fundașul echipei din Suruceni, Mihail Ștefan este suspendat pentru meciul de azi, pentru cumul de cartonașe galbene. În schimb, mijlocașul Dan Pușcaș are drept de joc, după ce a fost suspendat în etapa trecută.
Cu aproximativ o oră înainte de startul partidei veți putea afla componențele de joc ale celor două formații, accesând această știre actualizată.
LIVE 17:00. Sfîntul Gheorghe - Sheriff