• Fii alături de Echipa Țării

Fotbal în Școli. Echipament sportiv pentru Liceul Teoretic "Mihai Viteazul"

14 apr 2023 de Reporter FMF
GALERIE

Federația Moldovenească de Fotbal continuă maratonul de donație a echipamentului sportiv instituțiilor de învățământ din Republica Moldova care au întrunit toate condițiile și au aplicat la Proiectul FMF “Fotbal în Școli”. Echipa FMF reprezentată de managerul Grassroots, Valentin Chicu a vizitat clasa specializată de fotbal din Liceul Teoretic "Mihai Viteazul" din capitală (antrenori: Constantin Iavorschi și Gheorghe Rotaru). 

Pe lângă echipamentul sportiv, cei 28 de elevi din clasa a 5-a ”A” au avut parte și de surprize din partea partenerului FMF - Moldindconbank, în semn de încurajare de a practica fotbalul în continuare și de a dezvolta abilitățile sportive. La eveniment a participat managerul de comunicare Moldindconbank, Tatiana Marcu și PR managerul Moldtelecom, Ana Zatușevschi.

Evenimentul, la care au mai participat Nelly Berezovschi, directorul LT “Mihai Viteazul” și Elena Ghimpu, dirigintele clasei sportive, face parte din programul acțiunilor forului fotbalistic, în colaborare cu partenerii strategici, care au menirea să contribuie la îmbunătățirea calității educaționale a copiilor din instituțiile, care au semnat contract de colaborare cu FMF pentru formarea claselor specializate de fotbal.

Un set conține 12 piese de echipament Jako: șorți, pantaloni, vestă, tricouri, vestă de ploaie, geacă de iarnă, jambieri, caciulă și rucsac. Setul portarului conține suplimentar vestă, pantaloni și mănuși de portar.

Vă reamintim că 13 clase specializate de fotbal - Liceul Teoretic  ”Universul” (mun. Chișinău), Liceul Teoretic ”Nicolae Iorga” (mun. Chișinău), Liceul Teoretic ”Hyperion” (mun. Chișinău), Liceul Teoretic “Ivan Vazov” (or. Taraclia), Liceul Teoretic ”Mihai Eminescu” (or. Cimișlia), Liceul Teoretic “Mihai Eminescu” (or. Ungheni), Liceul Teoretic “Alexandru cel Bun” (or. Sîngera), Liceul Teoretic “Mihail Sadoveanu” (or. Ocnița), Liceul Teoretic "Ion Luca Caragiale" (mun. Orhei), Liceul Teoretic “A. I. Cuza” (Chișinău), Liceul Teoretic "Guademus" (Chișinău), Liceul Teoretic "Nicolai Gogol" (Chișinău) și Liceul Teoretic “George Calinescu” (Chișinău) și-au primit deja echipamentul în perioada decembrie 2022 - aprilie 2023.

Proiectul ”Fotbal în Școli” - Clase specializate prevede crearea claselor pe baza solicitărilor din partea instituțiilor de învățământ. Din 1 septembrie 2020 fiecare instituție de învățământ participantă la Proiectul ”Fotbal în Școli” - Clase Specializate a primit din partea FMF un set de inventar sportiv (20 mingi, sac pentru mingi, 20 conuri și 40 copete și 15 bavete de joc) pentru organizarea și sporirea calității antrenamentelor, iar fiecare elev din clasa sportivă va primi câte un set de echipament care include: un rucsac, echipament de vară, iarnă și de prezentare. În cadrul proiectului este prevăzut și un curs de instruire pentru antrenorii din instituțiile de învățământ. Clasele specializate de fotbal vor urma un program special cu antrenamente mai intensive, de 2 ori pe zi, cu o alimentare corectă și nutritivă pe parcursul zilei. Clasele vor fi mixte, formate din 25-30 de copii. Astfel, elevii, băieți și fete, din aceste clase vor beneficia de 10 ore de fotbal saptămânal în cadrul disciplinei "Fotbal".

La moment sunt create 25 de clase specializate de fotbal din 17 instituții de învățământ din Republica Moldova. Fiecare clasă specializată are minim zece ore de fotbal săptămânal la disciplina fotbal.

Crearea sistemului educațional de fotbal este una dintre prioritățile FMF pentru următorii ani, iar deviza noii Strategii de dezvoltare a Federației Moldovenești de Fotbal este ”Accentul pe copii”. 

Mai multă informație despre proiect găsiți AICI

 

foto: Aurelia Ciobanu