• Fii alături de Echipa Țării

Concurs. Căutăm un expert sau o companie de consultanță

25 feb 2020 de Dumitru Palade

Federația Moldovenească de Fotbal si organizația elvețiană de ajutorare a copiilor, Terre des hommes Moldova (Tdh), organizează un concurs pentru identificarea unui expert / companie de consultanță, care să efectueze un studiu la nivel național, în conformitate cu termenii de referință.

Terre des hommes Moldova (Tdh) și FMF contribuie la un climat mai favorabil și la o mai bună respectare a drepturilor copiilor în sport - acesta este obiectul acordului de colaborare semnat in anul 2019 privind implementarea proiectelor și realizarea inițiativelor comune în domeniul protecției copilului între cele două instituții.

Fundația Terre des hommes este dedicată, la nivel mondial, să protejeze copiii împotriva abuzurilor de orice fel. Tdh recunoaște faptul că sportul are puterea de a fi o forță unificatoare pentru bine în societate în moduri în care puține alte lucruri o pot face, în special pentru copii.

Pornind de la premiza că sportul trebuie să fie sigur pentru copii, Tdh a dezvoltat parteneriate puternice cu organizații sportive, precum UEFA, pentru a dezvolta împreună nivelul protecției copilului și sportului.

Rezumatul proiectului
Federația Moldovenească de Fotbal (FMF) în parteneriat cu Terre des hommes Moldova (Tdh), implementează proiectul „Fotbal sigur pentru copiii din Moldova”. Proiectul este finanțat de UEFA, organizația umbrelă pentru 55 asociații naționale de fotbal, în cadrul programului de responsabilitate corporativă socială și a programului de asistență HatTrick. Scopul proiectului este de asigura un mediu protectiv și sigur pentru toți copiii care practică fotbalul în Moldova.  

Fotbalul este cel mai popular sport din țară, iar antrenorii sunt uneori singurii adulți de încredere pentru  copiii care practică acest sport, in special in cazul migrației părinților. În acest context, adulții implicați în sport trebuie să aibă cunoștințe adecvate despre ce este abuzul, cum să recunoască și să raporteze cazurile de violență. FMF își propune să asigure că toți profesioniștii sunt bine informați și bine echipați pentru a preveni violența, dar și pentru a interveni în anumite situații de risc. Prin urmare, în cadrul proiectului, va fi dezvoltată o politică de protecție a copiilor - salvgardare (child safeguarding) în Moldova.

Obiectivele evaluării 
• Suntem în căutarea unui expert sau a unei companii care va realiza un raport de analiză a cunoștințelor, atitudinilor și practicilor (CAP) privind protecția copiilor în fotbal.

Documents

1. Termeni de Referinta pentru realizarea unui Studiu de evaluare a cunoștințelor, atitudinilor și practicilor (CAP) privind protecția copiilor în fotbal.pdf

Text

• FMF caută un cercetător/o echipă de cercetători cu o experiență considerabilă în cercetare și cunoștințe în domeniul sportului în general și în special a fotbalului, a educației și protecției copilului.

 

Documents

2. Termeni de Referinta pntru studiu național de cartografiere a actorilor cheie din domeniul fotbalului și de analiza a cadrului legal și de politici existent care reflectă protecția copiilor in fotbal.pdf

Text

Cum să aplicați?
Dosarele vor fi transmise la adresa electronică: mda.office@tdh.ch    
Dosarele vor fi transmise nu mai târziu de 20 Martie 2020, Indicați în titlul mesajului titlul proiectului.