• Fii alături de Echipa Țării

Masculin (Naționale)

Vitalie Damașcan marchează al doilea meci la rând în Superliga României! Vezi reușita atacantului moldovean

17 mar 2023 de Victor Daghi

 

Internaționalul moldovean Vitalie Damașcan e în mare formă înainte de dubla cu Insulele Feroe și Cehia, din preliminariile Campionatului European 2024! Atacantul a înscris astăzi un gol pentru echipa sa, FC Voluntari, în Superliga românească, la capătul unei faze superbe a formației ilfovene. Damașcan a deschis scorul în minutul 31, în partida cu Hermannstadt, din prima etapă a play-out-ului, iar în minutul 90+2 a fost avertizat. Meciul s-a încheiat la egalitate, 1-1, Hermannstadt reușind să egaleze în min. 69 prin Silviu Balaure. Fundașul Igor Armaș a fost integralist, iar mijlocașul Vadim Rață a fost schimbat în min. 79. După acest meci, formația ilfoveană, cu 18 puncte, a urcat pe locul 2 în clasamentul play-out-ului Superligii.

 

Acesta este al 10-lea gol marcat de Vitalie Damașcan în actuala stagiune: 9 pentru Voluntari și unul pentru Sepsi.

 

Vă reamintim, Vitalie Damașcan s-a transferat pe 2 septembrie 2022 la FC Voluntari pentru un împrumut de un an de la Sepsi OSK. Anterior atacantul de 24 de ani născut la Soroca a mai jucat la Zimbru, Sheriff, Torino FC, Italia, Fortuna Sittard și RKC Waalwijk, ambele din Țările de Jos. Cu formația din Tiraspol a câștigat două titluri de campion al Moldovei, o Cupă și a devenit golgheterul ediției 2017, cu 13 reușite. Iar cu Sepsi a devenit deținătorul Cupei și Supercupei României.

 

Pentru Naționala Moldovei Vitalie Damașcan a jucat 24 de meciuri și a marcat 2 goluri.

 

Foto: FC Voluntari