• Fii alături de Echipa Țării

Masculin (Competiții)

LIVE 16:00. Petrocub - Milsami

11 mar 2023 de Victor Daghi

 

Petrocub – Milsami

11 martie. Hîncești, stadionul Municipal
Arbitru: Daniel LUCA
Asistenți: Vadim ROȘCA și Tudor BOLOGA 
Al 4-lea oficial: Andrei CEBAN

Petrocub: 29.Cristian AVRAM, 4.Victor MUDRAC, 9.Vladimir AMBROS (c), 11.Sergiu PLATICA, 17.Victor BOGACIUC, 26.Artiom ROZGONIUC, 73.Ioan-Călin REVENCO, 90.Ion JARDAN, 94.Corneliu COTOGOI, 97.Marius IOSIPOI, 98.Maxim COJOCARU

Rezerve: 28.Nicolai CEBOTARI, 7.Tudor BUTUCEL, 10.Alexandru BEJAN, 13.Artem FEDOROV, 21.Maxim POTÎRNICHE, 23.Mihail LUPAN, 24.Ianuș JAMAN, 39.Teodor LUNGU
Antrenor: Ivan TABANOV

 

Milsami: 1.Emil TÎMBUR, 4.Petru RACU (c), 5.Yaroslav TEREKHOV, 6.Aleksandar ISAEVSKI, 7.Danu SPĂTARU, 9.Evgheni OANCEA, 15.Radu GÎNSARI, 16.Alexandru ANTONIUC, 21.Valerii MACRIȚCHII, 24.Dumitru ROGAC, 30.Igor BONDARENCO

Rezerve: 13.Victor BUGA, 31.Mihail CIOBAN, 10.Sergiu ISTRATI, 14.Vitus AMOUGUI, 20.Vladislav ZAVALIȘCA, 23.Vadim BOLOHAN, 27.Artiom PUNTUS

 

Petrocub Hîncești și Milsami Orhei se întâlnesc astăzi, de la ora 16:00, în cel de-al doilea meci al etapei 1 a fazei secunde a Super Ligii. Partida de la stadionul Municipal din Hîncești va fi transmisă gratis de platforma media ligatv.md și de postul de televiziune N4. 

 

Jocul va fi arbitrat de către Daniel Luca din Chișinău. El va fi ajutat de asistenții Vadim Roșca (Ratuș), Tudor Bologa, și al patrulea official Andrei Ceban (ambii, Chișinău). Observator de arbitri FMF a fost delegat Victor Stînă (s.Gura Galbenă), iar delegat FMF – Nicolae Dănilă (Chișinău).

 

În Super Liga, cele două echipe au jucat până acum în 26 de partide directe. 10 dintre ele s-au încheiat cu victoria celor de la Milsami, iar în 9 a triumfat Petrocub. Alte 7 meciuri s-au încheiat la egalitate. Golaverajul este favorabil pentru "vulturii roșii": 33-31.

 

În ediția 2021/22, echipele s-au întâlnit de patru ori. Pe 25 iulie 2021, la Orhei, meciul s-a încheiat cu victoria formației antrenate de Serghei Dubrovin cu 2-1. Golurile au fost marcate de Jacques Onana (autogol), Radu Gînsari, respectiv, Vadim Gulceac. Pe 17 septembrie 2021, la Hîncești, a fost consemnat un rezultat de egalitate, 1-1. Sergiu Istrati a deschis scorul în minutul 68, iar Vladimir Ambros a marcat golul egalizator 8 minute mai târziu. La Orhei, pe 5 noiembrie 2021, s-a impus Petrocub cu 3-1. Golurile au fost marcate de Mihail Platica, Vladimir Ambros, Vadim Gulceac, respectiv, Sergiu Nazar. Iar pe 17 aprilie 2022, Petrocub a câștigat cu 1-0 prin golul marcat de Marius Iosipoi.

 

În actuala stagiune, pe 14 august 2022, Milsami s-a impus cu 1-0, datorită golului marcat de Radu Gînsari. Iar pe 8 octombrie 2022, Petrocub s-a impus cu 2-1, datorită golurilor marcate de Marius Iosipoi și Mihail Platică, respectiv, Ion Jardan (autogol).

 

În Cupa Moldovei, Milsami și Petrocub s-au intâlnit de 4 ori. În semifinalele ediției 2017/18, Milsami s-a impus în prelungiri cu 2-1. Au marcat Igor Bugaev (13), Maxim Antoniuc (120), respectiv, Vladimir Ambros (19-penalty). În acel an, orheienii și-au adjudecat trofeul competiției. Alte două partide au avut loc în sferturile de finală ale stagiunii 2018/19. Milsami a câștigat primul meci cu 2-0 (marcatori Vasile Jardan și Mihail Platica) și a cedat în retur cu 1-0 (Melachio), calificându-se în semifinală.

 

În ultimul duel direct, pe 4 martie 2023, echipele s-au întâlnit în meciul tur din sferturile de finală ale Cupei Moldovei Moldtelecom, ediția 2022/23, Petrocub s-a impus cu 3-0, datorită golurilor marcate de Sergiu Platică, Victor Mudrac și Alexandru Bejan. Returul este programat pe 5 aprilie, la Hîncești.

 

De asemenea, ambele formații s-au duelat la Cupa Federației 2020. Petrocub s-a impus cu un categoric 6-0. Vadim Gulceac și-a trecut în cont un hat-trick, iar celelalte goluri au fost marcate de Sergiu Platică, Ilie Damașcan și Alexandru Cebaniuc.

 

Petrocub a terminat pe locul 2 în prima fază a Super Ligii. Echipa antrenată de Ivan Tabanov și Alexei Savinov a obținut 8 victorii și 3 remize și a cedat în 3 confruntări. De partea cealaltă, Milsami s-a clasat pe locul 5: 4 victorii, 5 egalități și 5 înfrângeri.

 

Conform noii formule de desfășurare a campionatului, în faza secundă din Super Liga vor evolua 6 echipe, care vor juca tur-retur. Clasamentul final se va stabili după 10 etape. Toate echipele încep faza finală de la aceeași linie de start, cu zero puncte. 

 

Petrocub este neînvins de 5 meciuri. De partea cealaltă, Milsami n-a mai câștigat de 4 meciuri.

 

Trei jucători de la Petrocub, Marius Iosipoi, Vladimir Ambros și Victor Bogaciuc, cu câte 4 reușite, împart locurile 4-9 în clasamentul golgheterilor. Conduce în acest TOP fundașul Zimbrului, Alexandru Dedov, și mijlocașul Sheriff-ului, Rasheed Akanbi, cu câte 6 reușite.

 

Cu aproximativ o oră înainte de startul partidei veți putea afla componențele de joc ale celor două formații, accesând această știre actualizată.