• Fii alături de Echipa Țării

S-a stins Valeriu Rogozenco...

06 feb 2023 de Reporter FMF

Cu profundă tristeţe am primit vestea despre trecerea în neființă, la vârsta de 76 de ani, a cunoscutului ziarist sportiv, Valeriu Rogozenco.

 

Federaţia Moldovenească de Fotbal exprimă sincere condoleanţe şi sentimente de profundă compasiune rudelor, prietenilor, colegilor şi tuturor celor care l-au cunoscut pe Valeriu Rogozenco.

 

A lucrat ca reporter sportiv și corespondent special la publicațiile Tinerimea Moldovei, Vocea Poporului, Curierul de seară și Sport Curier. În perioada 1991-1993 a fost președinte la FC Zimbru. A fost șeful secției internaționale la Federația Moldovenească de Fotbal (1993-1995) și membrul Comitetului Executiv FMF (1997-1998). Este primul președinte al Ligii Ziariștilor Sportivi din Moldova (1993-1998).

 

Viaţa l-a dus însă în România, la malul mării, unde s-a mutat cu traiul în anul 1998 după ce fiica sa, Liliana, s-a căsătorit la Constanţa. A activat opt ani la FC Farul, ca metodist la sectorul juvenil al clubului. În ultimii ani, s-a implicat organizatoric şi la deplasările pe care echipa de old-boys Săgeata Stejaru le-a efectuat la Chișinău, la turneul internaţional pentru veterani Cupa FMF.

 

A crescut și educat 2 copii: fiica Liliana și fiul Dorian, mare maestru internaţional la şah.

 

Dumnezeu să-l odihnească în pace...