• Fii alături de Echipa Țării

FMF a găzduit atelierul Stabilitatea Contractuală

17 ian 2023 de Victor Daghi
GALERIE

Federația Moldovenească de Fotbal a găzduit pe 17 ianuarie atelierul Stabilitatea Contractuală, cu participarea a 12 cluburi de fotbal din Super Liga și Liga 1.

 

Scopul acestui atelier a fost familiarizarea cluburilor cu prevederile Regulamentelor FIFA și FMF despre menținerea stabilității contractuale dintre cluburi și jucători/antrenori.

 

Atelierul și-a propus să vină în întâmpinarea nevoilor și intereselor cluburilor de fotbal, oferindu-le un spațiu de discuție și networking, care să încurajeze schimbul de bune practici și identificarea de oportunități comune. Au fost elucidate și explicate aspectele ce țin de statutul jucătorului și detaliile privind diferențierea acestora, prevederile de bază ale contractelor de muncă cu jucătorii profesioniști, precum și consecințele rezilierii acestora sau a existenței datoriilor contractuale. Au fost de asemenea abordate subiecte ce țin de condiționarea valabilității contractuale precum și nulitatea anumitor clauze contractuale.

 

Atelierul s-a axat în mare parte pe jurisprudența FIFA și CAS, pentru a putea prezenta cluburilor informații utile în vederea ridicării nivelului de cunoștințe și expertiză. 

 

Au participat reprezentanți de la 12 cluburi din Super Liga și Liga 1: Sheriff, Milsami, Zimbru, Petrocub, Sfîntul Gheorghe, CSF Bălți, Dacia Buiucani, Dinamo Auto, Spartanii, Victoria, Real Succes și Speranis.

 

FMF a fost reprezentată de către Natalia Chiriac, Consilier drept sportiv, și Nicolae Dănilă, inspector federal, departamentul competiții.