Stjepan Radeljic de la Sheriff a fost recunoscut drept cel mai bun fundaș al Campionatului Moldovei în Ancheta ”Superlativele FMF 2022”. Bosniacul, în vârstă de 25 ani, a venit la Tiraspol în februarie 2021 și la început nu a apărut des pe teren. Cu toate acestea, în 2022, nu numai că a fost inclus cu regularitate în componența de start, dar a devenit căpitanul galben-negrilor. Într-un interviu pentru site-ul FMF, laureatul a povestit cum a fost anul trecut pentru dânsul și pentru echipa sa, ce crede despre concurenții lui Sheriff și a împărtășit primele impresii despre lucrul cu antrenorul italian Roberto Bordin, care a revenit la Tiraspol săptămâna trecută.
- Cum a fost anul care a trecut pentru tine și pentru Sheriff?
- Cred că anul trecut a fost uimitor pentru noi. Am reușit să câștigăm campionatul și cupa, am jucat în Europa League cu echipe fantastice și am ajuns în play-off-ul Europa Conference League. A fost un an foarte bun și de succes și trebuie să continuăm așa și în 2023.
- Sheriff a devenit din nou campioană și joacă cu succes în cupele europene. Datorită cărui fapt echipa reușește să arăte constant rezultate bune?
- Echipa a fost foarte bine organizată de antrenorul Stjepan Tomas și la sfârșitul primei părți a campionatului, de antrenorul Victor Mihailov. Știm ce să facem în fiecare moment al jocului, am fost pregătiți pentru fiecare meci și am arătat asta pe teren.
- Care dintre adversarii din fotbalul moldovenesc prezintă cel mai mare pericol?
- Nu cred că în Moldova avem adversari care să ne surprindă, suntem mult mai buni decât celelalte cluburi. Dar dacă trebuie să aleg, poate Zimbru. Ei joacă mereu puternic împotriva noastră, ultimele trei meciuri cu dânșii s-au terminat la egalitate.
- Care sunt primele tale impresii despre noul antrenor al Sheriffului, Roberto Bordin?
- Noul antrenor este la Tiraspol de puțin timp. Până acum totul este în regulă, antrenamentele merg bine, vedem că își știe meseria și ne va pregăti pentru partea a doua a sezonului.
- Cum merg pregătirile pentru meciurile cu Partizan Belgrad în play-off-ul Europa Conference League?
- Totul merge bine, abia începem antrenamentele, așa că sper să nu se accidenteze nimeni și să fim cu toții pregătiți pentru primul meci cu Partizan.
Stjepan Radeljic: Anul trecut a fost uimitor pentru noi