• Fii alături de Echipa Țării

Masculin (Naționale)

Serghei Pașcenco, la 40 de ani!

18 dec 2022 de Victor Daghi

Cvintuplul campion național, triplul deținător al Cupei Moldovei și dublul deținător al Supercupei Moldovei, Serghei Pașcenco (20 de meciuri pentru tricolori) împlinește astăzi frumoasa vârstă de 40 de ani!

 

Cu această ocazie, Federația Moldovenească de Fotbal îi urează omagiatului multă sănătate, bucurii de la cei dragi și succese!

 

În această zi deosebită vă mulțumim că sunteți alături de fotbalul moldovenesc și ne ajutați să îl promovăm și să-l dezvoltăm. 

 

La mulți ani, Serghei!!! 

 

Serghei Pașcenco s-a născut pe 18 decembrie 1982, la Tiraspol

 

A început să practice fotbalul la vârsta de 6 ani, la școala de fotbal din Tiraspol, primii antrenori – Iosif Kaizer și Vitalii Iațco.

 

Cariera de jucător: Sheriff 2 Tiraspol (1998-2000), Sheriff (2001-2002, 2004-2007, 2014-2015 și din 2018), FC Tiraspol (2002-2003), Alania Vladikavkaz, Rusia (2008-2009), Dinamo Bender (2010), Olimpia Bălți (2010-2012), Gazovik, Rusia (2011), Malavan, Iran (2012-2013, 2015), Zaria Bălți (2016-2017), Naționala U21 a Moldovei (7 meciuri), Naționala Moldovei (2005-2018, 20 meciuri).

 

Cu Sheriff a devenit cvintuplu campion național (2005, 2006, 2007, 2018), dublu deținător al Cupei Moldovei (2006 și 2015), dublu deținător al Supercupei Moldovei (2005, 2007), câștigător al turneului inernațional Cupa CSI (2003). Cu Zaria a cucerit Cupa Moldovei (2016). A fost desemnat cel mai bun portar al Moldovei în anii 2005, 2006 și 2014.

 

Din anul 2018 este antrenor de portari la FC Sheriff.

 

Este căsătorit. Soția – Elmira. Are doi copii, fiul Daniil (20 ani), portar în Amoliga, și fiica Kamila (12 ani).