• Fii alături de Echipa Țării

Masculin (Competiții)

LIVE 15:00. Dinamo Auto – Sfîntul Gheorghe

15 oct 2022 de Maria Teeşanu

 

Dinamo Auto – Sfîntul Gheorghe

15 octombrie. Ternovca, stadionul Dinamo Auto
Arbitru: Piotr STAIANOV
Asistenți: Vadim VICOL și Tudor BOLOGA
Al 4-lea oficial: Roman JITARI

Dinamo Auto: 35.Ivan MARCOV, 9.Rody Junior EFFAGHE, 10.Federico NSUE NGUEMA, 14.Mehrubon KARIMOV, 15.Habib Omar FOFANA (c), 17.Kabir SALIMSHOEV, 18.Peter Ngozi KINGS, 19.Vadim ȘLEAHTIȚCHI, 21.Havier MUM BOHO, 54.Furkan AKIN, 99.Andrew Vivien ANOMERAWANI OMBENIDJOUWA
Rezerve: 16.Dallian Gislain TOUNG ALLOGHO, 3.Jose Fidel SIPI BITA, 4.Urie-Michel MBOULA, 5.Constantin STAMOV, 7.Eric Jospin BEKALE BIYOGHE, 8.Stane Darck ESSONO NGUEMA, 31.Warren Lloyd Mac Starsky ONDO
Antrenor: Novruz AZIMOV

Sfîntul Gheorghe: 22.Nicolai CALANCEA (c), 3.Mihail ȘTEFAN, 8.Daniel LISU, 9.Theocharis POZATZIDIS, 10.Marin CĂRUNTU, 19.Serghei SVINARENCO, 24.Cedric NGAH, 48.Keinus BUNGA, 66.Ion BORȘ, 88.Andrei COJOCARI, 99.Calin CALAIDJOGLU
Rezerve: 16.Valeriu BUTUCEL, 4.Artiom LITVEACOV, 7.Alexandr SUVOROV, 17.Petru OJOG, 18.Yevhen SMIRNOV, 21.Vadim PAIRELI, 28.Vitalie GUȚU, 37.Dan PUȘCAȘ
Antrenor: Nicolai MANDRÎCENCO

 

Dinamo Auto Tiraspol și Sfîntul Gheorghe Suruceni se întâlnesc astăzi, de la ora 15:00, în primul meci al etapei a XI-a a Super Ligii. Partida de la stadionul Dinamo Auto din Ternovca va fi transmisă de postul de televiziune Jurnal TV și de platforma media ligatv.md.

În Diviziile A și Națională, Dinamo Auto și Sfîntul Gheorghe s-au întâlnit până acum de 21 de ori. “Sfinții” au câștigat 10 meciuri, iar tiraspolenii - 6, în timp ce alte 5 întâlniri s-au încheiat la egalitate. Golaverajul este favorabil echipei din Suruceni, 32-22.

Ultima dată, echipele s-au întâlnit pe 20 august 2022. Sfinții s-au impus cu 3-0 prin golurile lui Dan Pușcaș, Jibril Ibrahim și Alexandr Suvorov.

Cele două echipe au jucat 4 meciuri în Cupa Moldovei. În optimile de finală ale ediției 2016/17, Dinamo Auto a învins dramatic cu 3-2 formația din Suruceni. Iar în sferturile de finală ale ediției 2018/19, deja “sfinții” s-au impus cu 3-0 (tur) și 1-2 (retur).

Echipele s-au mai întâlnit pe 4 mai 2021, în semifinala Cupei Moldovei, ediția 2020/21. Partida, jucată la Ternovca, s-a încheiat cu victoria “sfinților” cu 2-1 în prelungiri. Golurile au fost marcate de Nicolai Solodovnicov, Victor Stînă, respectiv, Abdula Genaev. Sfîntul Gheorghe a cucerit până la urmă Cupa Moldovei, iar apoi și Supercupa.

Dinamo Auto a fost învinsă de Sheriff cu 1-0 în etapa trecută, și cu 0 puncte, este în continuare “lanterna roșie” a campionatului. Automobiliștii au înscris cele mai puține goluri din campionat (4).

 

Mijlocașul gabonez Nathanael Bongo Mbourou este suspendat pentru meciul de azi, pentru cumul de cartonașe galbene. În același timp, mijlocașul turc Akin Furkan poate juca în meciul cu Sfîntul Gheorghe, după ce a fost suspendat în etapa trecută.

 

Managerul dinamoviștilor Rasul Allahverdiyev are dreptul să se afle pe banca de rezerve, după ce a expirat perioada de suspendare dictată de Comitetul de Competiții al FMF, pentru o altercație cu directorul general al lui Milsami, Tudor Starciuc.

 

De partea cealaltă, Sfîntul Gheorghe a învins Dacia Buiucani cu 1-0, în etapa a 10-a și, cu 13 puncte, se situează pe locul 4 în clasament. Echipa din Suruceni a obținut prima victorie din ultimele 5 etape.

 

Echipa antrenată de Nicolai Mandrîcenco este formația care a încasat cele mai multe goluri (17) în Superliga.

 

Mijlocașul nigerian Maxmillian Ugochukwu Ihekuna este suspendat pentru meciul de azi din cauza cumulului de cartonașe galbene. 

Cu aproximativ o oră înainte de startul partidei veți putea afla componențele de joc ale celor două formații, accesând această știre actualizată.