• Fii alături de Echipa Țării

Masculin (Competiții)

LIVE 15:00. Sfîntul Gheorghe – Dacia Buiucani

08 oct 2022 de Victor Daghi

 

Sfîntul Gheorghe – Dacia Buiucani

 

8 octombrie. Chișinău, stadionul Zimbru, teren 2, natural. 
Arbitru: Daniel LUCA
Asistenți: Artur MACOVEI și Gennadi LISIȚA
Al 4-lea oficial: Roman JITARI

 

Sfîntul Gheorghe: 22.Nicolai CALANCEA (c), 3.Mihail ȘTEFAN, 9.Theocharis POZATZIDIS, 10.Marin CĂRUNTU, 15.Maxmillian Ugochukwu IHEKUNA, 19.Serghei SVINARENCO, 24. Cedric NGAH, 48.Keinus BUNGA, 66. Ion BORȘ, 88.Andrei COJOCARI, 99.Calin CALAIDJOGLU

Rezerve: 16.Valeriu BUTUCEL, 4.Artiom LITVEACOV, 7.Alexandr SUVOROV, 8.Daniel LISU, 17.Petru OJOG, 18.Yevhen SMIRNOV, 21.Vadim PAIRELI, 28.Vitalie GUȚU, 37.Dan PUȘCAȘ
Antrenor: Nicolai MANDRÎCENCO

 

Dacia Buiucani: 12.Iulian-Sebastian AGACHI, 4.Maxim FOCȘA, 5.Mihai ȚÎPAC, 8.Vasile BÎTLAN, 9.Dumitru DEMIAN, 10.Eugen ZASAVIȚCHI (c), Ștefan EFROS, 27.Ion GHIMP, 28.Nicu NAMOLOVAN, 29.Alex GUTIUM, 58.Artur PATRAȘ 

Rezerve: 1.Victor DODON, 6.Dumitru RENIȚĂ, 11. Ilie BOTNARI, 14.Roman BEJAN, 16.Daniel DOSCA, 17.Oleg MARTIN, 23.Vitalie DUMBRAVA, 71.Cristian PĂSCĂLUȚĂ
Antrenor: Andrei MARTIN

 

Sfîntul Gheorghe Suruceni și Dacia Buiucani Chișinău se întâlnesc astăzi, de la ora 15:00, în primul meci al etapei a X-a a Super Ligii. Partida de la stadionul Zimbru 2 din Chișinău va fi transmisă de postul de televiziune Jurnal TV și platforma media ligatv.md.

 

Prețul unui bilet la meci este de 50 de lei. Biletele vor fi puse în vânzare în ziua meciului, la casele stadionului “Zimbru”, de la 12:00. Organizatorii meciului anunță că, procurând un bilet, spectatorii vor avea șansa să se înscrie în cursa pentru câștigarea unui apartament. Totodată, în pauza meciului, cei prezenți în tribune vor participa la tombolele organizate de partenerii FCSG.

 

Cele două echipe s-au întâlnit până acum de 19 ori. Bilanț: Dacia Buiucani a obținut 6 victorii, “sfinții” - 11, iar două jocuri s-au încheiat la egalitate. Golaverajul, 34-22, este favorabil pentru echipa din Suruceni.


În actuala stagiune, echipele s-au întâlnit pe 13 august, la Suruceni. Dacii s-au impus cu 2-0, datorită golurilor marcate de Nicu Namolovan și Artur Patraș.

 

Sfîntul Gheorghe și Dacia Buiucani s-au duelat și în meciul inaugural al primei ediții a Cupei Federației 2020. Echipa din Suruceni a câștigat partida cu 2-1, grație dublei semnate de atacantul belarus Raman Volkau. Golul de onoare al chișinăuienilor a fost marcat de Marin Căruntu.

 

Sfîntul Gheorghe a fost învinsă de Sheriff cu 3-0, în etapa a 9-a și, cu 10 puncte, se situează pe locul 6 în clasament. Echipa din Suruceni nu a mai obținut victorie de 4 etape (o remiză și 3 înfrângeri) și a încasat cele mai multe goluri (17) în Superliga. 

 

Antrenorul secund al "sfinților" Stanislav Luca are dreptul să se afle pe banca tehnică în acest meci, după ce a fost suspendat 3 etape, deoarece a dat indicații jucătorilor săi pe toată durata meciului cu CSF Bălți din etapa a 6-a, deși nu avea voie s-o facă, din postură de antrenor secund.

 

Fundașul camerunez Cedric Ngah poate juca în meciul de azi, el fiind suspendat pentru cumul de cartonașe galbene în etapa trecută. Fostul atacant al “sfinților” Ibrahim Jibril, care s-a transferat la FCU Craiova 1948, continuă să conducă în clasamentul golgheterilor, cu 5 reușite. 

 

De partea cealaltă, Dacia Buiucani a remizat cu Petrocub 0-0, în etapa trecută și, cu 11 puncte, a urcat pe locul 4 în clasament. Dacă vor câștiga azi, dacii vor urca o treaptă în clasamentul all-time: formația chișinăuiană totalizează 59 de puncte, iar pe locul 36 se situează Spumante Cricova, cu 60 de puncte.

 

Mijlocașul Dumitru Bivol este suspendat pentru meciul de azi din cauza cumulului de cartonașe galbene. În același timp, antrenorul Andrei Martin poate conta pe serviciile fundașului Mihai Țîpac și mijlocașului Eugen Zasavițchi, care au fost suspendați în etapa trecută.

 

Cu aproximativ o oră înainte de startul partidei veți putea afla componențele de joc ale celor două formații, accesând această știre actualizată.