• Fii alături de Echipa Țării

Masculin (Competiții)

LIVE 18:00. Milsami – CSF Bălți

01 oct 2022 de Victor Daghi

 

Milsami – CSF Bălți

 

1 octombrie. Orhei, complexul sportiv raional 
Arbitru: Ion ORLIC
Asistenți: Denis BORISOV și Veaceslav SIVACIOV
Al 4-lea oficial: Daniel LUCA

 

Milsami: 13.Victor BUGA, 5.Vadim DIJINARI, 7.Dinu GRAUR, 11.Mamadou Harouna CAMARA, 14.Vitus AMOUGUI, 15.Radu GÎNSARI, 16.Alexandru ANTONIUC, 17.Alexandr BELOUSOV, 22.Sergiu ISTRATI, 23.Vadim BOLOHAN, 27.Valerii MACRIȚCHII
Rezerve: 1.Emil TÎMBUR, 31.Mihail CIOBAN, 3.Gabriel HOLBAN, 4.Petru RACU, 9.Sergiu NAZAR, 10.Gheorghe ANDRONIC, 19.Dan PÎSLA, 21.Vsevolod NIHAEV, 30.Igor BONDARENCO
Antrenor: Serghei DUBROVIN

 

CSF Bălți: 1.Victor STRAISTARI, 2.Alvaro BELY MEDINA, 10.Zotsara RANDRIAMBOLOLONA, 11.Daniel DANU, 18.Vadim GULCEAC, 19.Chinaza Miracle NWAUTOBO, 24.Serafim COJOCARI, 31.Wellington Matsukichi DA SILVA TAIRA, 32.Valeriu GAIU, 44.Denis FURTUNA, 64.Ivan VOROPAI
Rezerve: 16.Stanislav NAMAȘCO, 7.Vadim YAKOVLEV, 8.Ruslan CHELARI, 17.Serghei MIȘCOV, 21.Petru NEAGU, 22.Andrei RUSNAC, 77.Nichita PICUS
Antrenor: Serghei CEBOTARI

 

Milsami Orhei și CSF Bălți se întâlnesc astăzi, de la ora 18:00, în cel de-al doilea meci al etapei a IX-a a Super Ligii. Partida de la complexul sportiv raional din Orhei va fi transmisă de platforma media ligatv.md.

 

Cele două echipe s-au întâlnit până acum de cinci ori. Milsami a obținut 2 victorii, CSF Bălți – 1, iar alte două meciuri s-au încheiat la egalitate. Golaveraj: 4-4.

 

În ediția trecută, în meciul de la Bălți din etapa a 2-a, s-a impus Milsami cu 1-0, golul victoriei fiind marcat de Sergiu Istrati.

Pe 11 septembrie 2021, la Orhei, echipele au terminat la egalitate, 1-1. Nichita Moțpan a deschis scorul în minutul 24 din penalty, iar Sergiu Istrati a egalat la unu în minutul 54.

În duelul direct ce a avut loc pe 30 octombrie 2021, la Bălți, Milsami a învins cu 1-0, golul victoriei fiind marcat de Dan Pîsla în ultimul minut de joc.

În meciul disputat pe 9 aprilie 2022 la CPSM Vadul lui Vodă, CSF Bălți pentru prima dată a obținut victorie în fața celor de la Milsami, scor 2-0. Pentru bălțeni au reușit să marcheze Emmanuel Chinemerem Alaribe în minutul 48 și Petru Neagu în minutul 50.

 

În ultimul meci direct, jucat pe 7 august 2022, la Bălți, echipele s-au despărțit la egalitate, 1-1. Vsevolod Nihaev a deschis scorul în min. 54, iar Chinaza Miracle Nwautobo a egalat 7 minute mai târziu.

 

Milsami a remizat cu Dinamo Auto (1-1) în ultima etapă și, cu 12 puncte, se află pe locul 3 în clasament.

 

Mijlocașul Radu Gînsari, cu 3 goluri, împarte locurile 3-7 în topul golgheterilor Super Ligii.

 

Ghenadie Pușca, antrenorul secund al orheienilor, este suspendat încă o etapă din cauza cartonașului roșu primit în meciul cu Zimbru.

 

În același timp, directorul general al lui Milsami, Tudor Starciuc a fost suspendat de Comitetul de Competiții al FMF pentru 2 meciuri, pentru o altercație cu managerul dinamoviștilor Rasul Allahverdiyev.

 

De partea cealaltă, bălțenii au cedat pe teren propriu în etapa a 8-a de la Dacia Buiucani cu 0-1.

 

Echipa antrenată de Serghei Cebotari, cu 11 puncte, ocupă locul 4 în clasament.

 

Dacă va câștiga meciul de azi, CSF Bălți va acumula al 50-lea punct în clasamentul all-time al Super Ligii.

 

Clubul bălțean a anunțat că a reziliat contractul cu fundașul Anatolie Prepeliță, care s-a stabilit cu traiul în SUA.