• Fii alături de Echipa Țării

Masculin (Competiții)

Au devenit cunoscuți posibilii adversari ai echipelor noastre în play-off-ul cupelor europene

02 aug 2022 de Maria Teeşanu

FC Sheriff Tiraspol și-a aflat marți, 2 august, posibilii adversari din play-off-ul Ligii Campionilor, sezonul 2022/23.

În cazul în care va trece în turul trei preliminar de Viktoria Plzeň (Cehia), campioana Moldovei va juca pe 16/17 august, în deplasare împotriva câștigătoarei meciului Qarabağ (Azerbaidjan )/Ferencvárosi TC (Ungaria). Returul va avea loc pe 23/24 august la Chișinău.


Dacă va ajunge în această fază a competiției, echipa pregătită de Stjepan Tomas își va asigura cel puțin prezența în grupele Europa League.

 

În cazul unui eșec, galben-negrii își vor continua parcursul în Liga Europei, cu învinsa perechii Crvena zvezda (Serbia) / FC Pyunik (Armenia).


Vă reamintim, în această seară de la ora 20:00, pe stadionul Zimbru din capitală este programat meciul tur Sheriff - Viktoria Plzeň (Cehia), iar returul fazei preliminare se va juca pe 9 august în deplasare.

 

În primele două runde ale Ligii Campionilor din acest sezon, Sheriff a trecut de Zrinjski (Bosnia și Herțegovina), scor general 1-0 și de NK Maribor tot cu scorul general 1-0 și s-a calificat în turul trei preliminar al Ligii Campionilor, asigurându-și totodată cel puțin participarea în grupele Conference League.

Tot astăzi, în urma tragerii la sorți, Petrocub Hîncești și-a aflat posibilul adversar din play-off-ul Conference League.

Dacă Petrocub Hîncești va trece în turul trei preliminar de Fehérvár (Ungaria), vicecampioana Moldovei va juca împotriva formației FC Koln (Germania). Dubla manșa va avea loc pe 18, respectiv 25 august.