Igor Armaș a jucat la Vaduz al 75-lea meci pentru Naționala Moldovei. Este al treilea jucător moldovean, după Alexandru Epureanu și Victor Golovatenco, care a reușit această performanță.
Jucătorul de 34 de ani originar din Căușeni a debutat pentru tricolori pe 28 mai 2008, în amicalul cu Armenia (2-2) de la Tiraspol. Armaș a marcat 6 goluri pentru Națională, în poarta Ciprului, Muntenegrului, Arabiei Saudite, Andorrei (2) și Kazahstanului.
Igor Armaș este discipolul clubului Zimbru Chişinău. De-a lungul carierei a mai jucat pentru Hammarby (Suedia), Kuban Krasnodar, Anji Mahacikala (ambele, Rusia). Din septembrie 2018 fotbalistul este legitimat la clubul FC Voluntari, fiind căpitanul echipei.
A fost desemnat cel mai bun fundaș al anului 2008 din Moldova. În anul 2019 a luat premiul special ”Simpatia publicului”, acordat de președintele FMF, Leonid Oleinicenco, din partea galeriei Naționalei (M12).
TOP 10 al jucătorilor cu cele mai multe prezențe în Naționala Moldovei:
Nr. | Prenume, nume | Data naşterii | Echipe la care a evoluat/evoluează | Meciuri |
1. | Alexandru EPUREANU | 27.09.1986 | Zimbru, Sheriff, FC Moscova, Dinamo Moscova, Krylya Sovetov, Anji, Istanbul BB | 100 |
2. | Victor GOLOVATENCO | 28.04.1984 | Sheriff, FC Tiraspol, Khimki, Kuban, Sibir, Zaria, Zimbru | 79 |
3. | Igor ARMAȘ | 14.07.1987 | Zimbru, Hammarby, Kuban, Anji, Voluntari | 75 |
4. | Radu REBEJA | 08.06.1973 | Zimbru, Uralan, Saturn, FC Moscova, Khimki | 74 |
5. | Serghei CLEȘCENCO | 20.05.1972 | Zimbru, Go Ahead Eagles, Zenit, Maccabi Haifa, Hapoel Tel-Aviv, Cernomoreț Novorosiisk, Bnei Yehuda, Sibir | 69 |
6. | Eugeniu CEBOTARU | 16.10.1984 | Ceahlăul, Spartak Nalcik, Sibir, Academica Clinceni, Petrolul Ploiești | 68 |
7-8. | Alexandru GAȚCAN | 27.03.1984 | Unisport, Spartak Celiabinsk, Rubin, FC Rostov | 63 |
7-8. | Artur IONIȚĂ | 17.08.1990 | Zimbru, Iskra-Stal, Aarau, Verona, Cagliari, Benevento | 63 |
9. | Alexandru SUVOROV | 02.02.1987 | Sheriff, FC Tiraspol, Cracovia, Academia Chișinău, Mordovia, Zaria, Sfîntul Gheorghe | 59 |
10-11. | Ion TESTEMIȚANU | 27.04.1974 | Zimbru, Bristol City, Seongnam FC, Sheriff, Sibir | 56 |
10-11. | Stanislav NAMAȘCO | 10.11.1986 | FC Tiraspol, Sheriff, Kuban, Spartak Nalcik, Volgar, Domzale, Dinamo-Auto, Azal, Levadiakos, Decic, Zeta, Shamakhi | 56 |
Armaș, la al 75-lea meci la Națională!