• Fii alături de Echipa Țării

Ziua Sportivului, la Comrat

23 mai 2022 de Ion Buga

De Ziua Sportivului și a Mișcării Olimpice, în orașul Comrat a fost deschis sezonul sportiv. La evenimentul găzduit de stadionul Complexului Sportiv din localitate au participat peste 900 de sportivi și elevi ai școlilor și cluburilor sportive din UTA Găgăuzia. 

În cadrul sărbătorii au avut loc întreceri demonstrative la diferite probe de sport precum judo, box, lupte libere, sambo, kickboxing, volei, fotbal, acrobație, gimnastică, karate, atletism și altele.

 

Potrivit autorităților locale, în regiune funcționează 9 școli sportive și 1 liceu cu profil sportiv, în care își fac studiile circa 3550 de sportivi. 

 

Federația Moldovenească de Fotbal a fost reprezentantă la eveniment de către președintele de onoare, Pavel Cebanu.

 

În Republica Moldova, în a treia sâmbătă a lunii mai, este marcată Ziua Sportivului și a Mișcării Olimpice. Sărbătoarea are drept scop promovarea sportului în societate, a modului sănătos de viață. De asemenea, este un prilej în plus de a sublinia importanţa sportului în viaţa socială și rolul său în educaţia tinerei generaţii în spiritul valorilor olimpice, precum respectul și prietenia. 

foto: gagauzinfo.md