Naționala de tineret a Moldovei va disputa în luna iunie ultimele două meciuri din calificările pentru Euro 2023. Tricolorii vor juca acasă cu Țările de Jos (3 iunie) și Elveția (8 iunie).
În perspectiva pregătirii pentru aceste partide oficiale, echipa noastră va efectua două cantonamente. Primul va avea loc în perioada 17-22 mai, iar cel de-al doilea va începe patru zile mai târziu.
Campionatul Moldovei, Divizia Națională și Divizia A, chiar și unele competiții din străinătate, se vor încheia săptămâna aceasta și de aceea am decis să adunăm jucătorii mai devreme pentru a-i pregăti și menține în formă pentru meciurile preliminare. În primul cantonament trebuia să disputăm și un meci de verificare cu selecționata similară a Ucrainei, dar acesta a fost amânat. În același timp, unii jucători, care sunt implicați în finala Cupei Moldovei Moldtelecom, dar și unii stranieri, se vor alătura echipei noastre la cel de-al doilea cantonament. Ca de obicei sperăm să ne pregătim cât mai bine și să arătăm că putem face jocuri bune împotriva echipelor de top,
a declarat selecționerul Ștefan Stoica.
Pentru aceste cantonamente, în lotul lărgit, au fost convocați următorii jucători (născuți după anul 2000):
Portari: Iulian-Sebastian Agachi (CSF Bălți), Silviu Șmalenea (Zimbru Chișinău), Roman Dumenco (Sheriff Tiraspol)
Apărători: Evgheni Pleșco (Dinamo-Auto Tiraspol), Mihai Ștefan, Ion Borș (ambii, Sfîntul Gheorghe Suruceni), Mihai Dolghi (Viitorul Cluj, România), Valeriu Gaiu (CSF Bălți), Mihai Țipac (Dacia Buiucani Chișinău), Gheorghe Brînzaniuc (Spartanii Selemet), Iurie Iovu (Cagliari Primavera, Italia), Andrei Motoc (Salernitana, Italia)
Mijlocași: Dan Pușcaș, Daniel Lisu, Alexandru Osipov (tustrei, Sfîntul Gheorghe Suruceni), Nichita Moțpan, Daniel Danu (ambii, CSF Bălți), Corneliu Cotogoi, Marius Iosipoi (ambii, FC Petrocub), Serafim Cojocari, Nichita Covali (ambii, Sheriff Tiraspol), Cristian Istrate (Viitorul Cluj, România)
Atacanți: Vladislav Blănuță (Pescara Calcio, Italia), Virgiliu Postolachi (Mouscron, Belgia), Nicu Namolovan (Dacia-Buiucani Chișinău), Nicky Cleșcenco (Sion, Elveția), Eugeniu Gliga (Sheriff Tiraspol)
Naționala U21. Programul de pregătire și lotul Moldovei pentru ultimele meciuri din campania preliminară