• Fii alături de Echipa Țării

UEFA sprijină inițiativa fanilor care solicită Uniunii Europene să adopte legislația împotriva așa-numitei “super ligi”

27 apr 2022 de Reporter FMF

“Suporterii fotbalului din Europa” (FSE), organizația care reprezintă interesele grupurilor de fani la nivel european, a organizat recent o ședință la sediul UEFA de la Nyon, Elveția, în cadrul căreia s-au discutat câteva subiecte importante din fotbal, cu conducătorii forului fotbalistic european.

 

La finalul întâlnirii, UEFA a anunțat sprijinul pentru campania “Câștigă pe teren” („Win It On the Pitch”) inițiată de FSE, care solicită Uniunii Europene (UE) să protejeze principiile sportului european (www.winitonthepitch.eu), bazat pe principii precum meritul sportiv, promovarea și retrogradarea, precum și solidaritatea financiară.

 

Discuțiile importante de la această ședință au avut loc exact la un an de când comunitatea fotbalistică s-a unit împotriva așa-numitei „super ligi”, cu o reacție spontană și larg răspândită de la suporteri, cluburi, antrenori, jucători, organe de conducere și politicieni, anulând astfel acest proiect nepotrivit.

 

Protestele comunității fotbalistice au avut sprjinul public și politic din întreaga Europă și au fost cerute acțiuni concrete pe termen lung la nivelul UE pentru a preveni viitoarele încercări de acest fel. Inițiativa cetățenilor europeni, „Câștigă pe teren”, deja înregistrată oficial de Comisia Europeană, oferă cetățenilor UE și fanilor fotbalului șansa să pună capăt super-ligii odată și pentru totdeauna prin strângerea a unui milion de semnături până în martie 2023.

 

„Fotbalul aparține fanilor și ei au jucat un rol esențial în oprirea încercării nerușinate de anul trecut a câtorva cluburi bogate să-l schimbe. Noi aplaudăm FSE pentru această inițiativă a cetățeanilor europeni și o sprijinim necondiționat ”, a declarat secretarul general al UEFA, Theodore Theodoridis, după ședința cu conducerea FSE.

 

„Încercarea de a crea super-liga a eșuat, dar lupta încă nu s-a terminat. “Win It On The Pitch” este un simplu mod prin care cetățenii obișnuiți pot să ceară UE să ia măsuri pentru a asigura viitorul celui mai popular sport”, a adăugat directorul executiv al FSE, Ronan Evain, mulțumind UEFA și celor 55 asociații naționale pentru sprijinul lor.

 

 „Este mai important ca niciodată ca toate părțile interesate să se unească pentru a proteja cluburile și competițiile de pe tot continentul, precum și principiile pe care ar trebui să se bazeze jocul nostru”, a mai declarat Dl Evain.

 

„Modelul sportiv european se bazează pe principii populare precum meritul sportiv, promovarea și retrogradarea, și solidaritate financiară”, a adăugat Theodore Theodoridis. „Aceste principii trebuie protejate la nivelul UE pentru a asigura sustenabilitatea cluburilor, ligilor, competițiilor și a comunităților.”

 

În afară de campania “European Citizen’s Initiative”, UEFA și FSE au discutat despre alte câteva proiecte de colaborare. Acestea au inclus o analiză despre siguranța fanilor pe stadioane, condițiile de găzduire a fanilor cluburilor oaspete și propunerile UEFA referitor la reforma competițiilor de cluburi după anul 2024.

 

UEFA se adresează către toți fanii fotbalului cu rugămintea să semneze petiția „Câștigă pe teren”. Ajutați-ne acum să protejăm viitorul fotbalului la www.winitonthepitch.eu.