• Fii alături de Echipa Țării

Masculin (Naționale)

Vladislav Lungu, la 45 de ani!

10 apr 2022 de Victor Daghi
GALERIE

Vladislav Lungu, fostul jucător al Naționalei Moldovei, campion al Sloveniei, serbează astăzi vârstă de 45 de ani!

 

Cu această ocazie, Federația Moldovenească de Fotbal îi urează omagiatului multă sănătate, bucurii de la cei dragi și succese în toate activitățile pe care le întreprinde pentru dezvoltarea fotbalului nostru. 

 

La mulți ani!

 

Vladislav Lungu s-a născut pe 10 aprilie 1977 la Briceni.

 

A început să practice fotbalul la Briceni și apoi la internatul sportiv din Chișinău sub îndrumarea lui Nicolae Chiriliuc.

 

A jucat pe post de mijlocaș la Alfa Chișinău (1993-1994, 30 meciuri), Zimbru Chișinău (1995, 3 meciuri, 1 gol), Progresul Briceni (1996, 1 meci), Unisport-Auto Chișinău (1996-1997, 26 meciuri, 4 goluri), Vorskla Poltava, Ucraina (1997-1999, 6 meciuri), Adoms Kremenchuk, Ucraina (1999-2000, 17 meciuri, 1 gol), NK Celje, Slovenia (2000-2004, 99 meciuri, 13 goluri), NK Gorica, Slovenia (2004-2005, 24 meciuri), Alania Vladikavkaz, Rusia (2005, 2 meciuri), FC Vaslui, România (2006, 3 meciuri), NK Maribor, Slovenia (2006-2008, 41 meciuri), Nosta Novotroitsk, Rusia (2008-2009, 66 meciuri, 1 gol) și Naționala Moldovei (1999-2004, 9 meciuri).

 

Cu NK Gorica a devenit campion al Sloveniei (2005), cu NK Celje – vicecampion național, iar cu Maribor a câștigat medaliile de bronz.

 

În prezent este agent de jucători și scout al clubului de fotbal Ruch Lviv, Ucraina.

 

Este căsătorit. Soția – Tatiana. Are 2 copii, fiul Fabian (11 ani), jucător la Academia de fotbal Ruch Lviv, și fiica Felicia (18 ani), multiplă campioană la dansuri sportive.