• Fii alături de Echipa Țării

Masculin (Naționale)

Oleg Reabciuk, premiat de conducerea FMF

26 mar 2022 de Reporter FMF
GALERIE

 

Jucătorul Naționalei Moldovei și al echipei Olympiacos Pireu, Oleg Reabciuk și-a primit aseară trofeul pentru cel mai bun fotbalist moldovean al anului 2021. Vă reamintim, Reabciuk a fost ales fotbalistul moldovean al anului a doua oară consecutiv. Premiul i-a fost înmânat de Dragoș Hîncu, vicepreședinte al Federației Moldovenești de Fotbal, responsabil de echipele reprezentative ale Republicii Moldova. Totodată, Reabciuk a primit o diplomă de onoare și de la președintele FMF, Leonid Oleinicenco. 

 

Oleg Reabciuk este jucătorul echipei Olympiacos Pireu de la începutul lui 2021. În același sezon, a devenit campion al Greciei. În campionatul acestei țări el a jucat 46 de meciuri, în 43 dintre acestea fiind titular. Internaționalul moldovean a marcat primul său gol în tricoul formației Olympiacos pe 17 septembrie în faza grupelor a Ligii Europei. Reabciuk a înscris golul victoriei în minutul 87 a meciului cu Antwerpen Belgia disputat pe stadionul Georgios Karaiskakis. 

Iarna trecută a fost urmărit de mai multe echipe din campionatele de top ale Europei, ceea ce spune multe despre valoarea fundașului moldovean în vârstă de 24 de ani. 

Oleg Reabciuk, originar din Ialoveni, dar școlit la celebra academie a clubului FC Porto, are 32 de meciuri pentru Naționala Moldovei. În scurta sa carieră fotbalistul nostru a mai jucat la formația Paços Ferreira Portugalia.