Federația Moldovenească de Fotbal (FMF) și Starlizard Integrity Services (SIS) anunță formarea unui nou parteneriat de 12 luni axat pe combaterea tentativelor de manipulare a meciurilor de fotbal în Moldova.
Acest lucru vine ca urmare a succesului înregistrat de primul parteneriat dintre cele două părți, când SIS a asistat cu succes FMF într-o anchetă privind manipularea meciurilor. În urma investigației FC Florești a fost retrogradată din Divizia Națională, ediția 2021/22.
SIS combină înțelegerea profundă a modului corect de evoluție a piețelor de pariuri cu analiza detaliată a datelor privind performanța din teren și cu cercetarea, creând premisele ideale pentru a identifica manipulările de meciuri suspectate sau potențiale. Conform acordului reînnoit, SIS va continua să furnizeze gratuit un serviciu de alertă ferm către FМF, notificând organismul de conducere cu privire la tipurile de pariuri suspecte sau la performanțele discutabile ale echipelor sau jucătorilor din fotbalul moldovenesc. În plus, SIS va fi gata să investigheze acuzațiile specifice de manipulare a meciurilor în Moldova, lucrând în strânsă legătură cu FMF la orice astfel de investigații.
Evgheni Zubic, ofițer de integritate FMF: „Suntem încântați să continuăm cooperarea cu Starlizard Integrity Services, care s-a dovedit a fi un partener valoros și un aliat important în lupta împotriva manipulării meciurilor. Am beneficiat deja enorm de înțelegerea lor profundă a piețelor de pariuri şi de expertiza lor în identificarea atât a modelelor de pariuri suspecte, cât şi a comportamentului suspect al echipei sau al jucătorului. Reînnoirea acordului cu SIS ne va permite să dezvoltăm colaborarea noastră de succes şi să ne consolidăm în continuare eforturile pentru a menține fotbalul moldovenesc curat.”
Affy Sheikh, președinte Starlizard Integrity Services: „FMF se angajează să protejeze integritatea fotbalului moldovenesc și suntem privilegiați să îi sprijinim din nou în acest demers. Acesta este un alt exemplu al relațiilor noastre de lucru de succes cu organismele de conducere sportive din întreaga lume, unde oferim gratuit serviciile noastre de monitorizare, analiză și alertă ca parte a angajamentului nostru de a scăpa fotbalul și sportul, în general, de manipularea a meciurilor.”
Despre Starlizard Integrity Services
Starlizard Integrity Services (SIS) este divizia de integritate, specializată a Starlizard, firma de consultanță pentru pariuri sportive cu baza în Londra. Înțelegerea detaliată a Starlizard privind sportul și performanța sportivă, precum și implicarea sa activă în piețele de pariuri oferă o perspectivă unică, permițând companiei să recunoască mai bine decât oricine în lume situația când piețele de pariuri și concursurile sportive par incorecte. Starlizard oferă din 2010 servicii independente de integritate pentru organismele și asociațiile care guvernează sportul și a înființat SIS în 2017 ca resursă fermă pentru a se concentra pe deplin asupra acestei activități. Combinând profunda înțelegere a modului în care piețele de pariuri ar trebui să evolueze cu analiza detaliată şi cu cercetarea datelor de performanță din teren, SIS a creat premise ideale pentru a identifica meciuri şi modele de pariuri suspecte. Pentru mai multe informații, vizitați www.starlizardintegrity.com
Federația Moldovenească de Fotbal și Starlizard Integrity Service, împreună împotriva manipulării meciurilor