• Fii alături de Echipa Țării

8 martie - Ziua internațională a femeii

08 mar 2022 de Ion Buga

Cu prilejul frumoasei sărbători de 8 Martie, Federaţia Moldovenească de Fotbal aduce sincere felicitări şi urări de bine tuturor doamnelor şi domnişoarelor din Republica Moldova. 

 

8 martie este un prilej în plus pentru a le arăta femeilor din viața noastră cât de mult înseamnă pentru noi şi cât de recunoscători le suntem pentru rolul lor în familie şi în societate. În această zi tot respectul şi dragostea noastră se îndreaptă către mamele, soţiile şi fiicele noastre care ne sprijină şi ne susţin permanent.

 

Să aveți parte de o primăvară senină, iar împlinirile frumoase, sănătatea, bucuria, prosperitatea și spiritul acestei zile să vă însoțească pretutindeni!

 

Dezvoltarea fotbalului feminin este una din direcțiile prioritare ale noii politici FMF. Forul fotbalistic susține și implementează mai multe proiecte menite să dezvolte sportul rege în rândul fetelor. În prezent, la competițiile fotbalistice organizate sub egida FMF, la diferite categorii de vârstă, participă circa 1000 de fete și 25 de cluburi feminine. De asemenea, ne bucurăm să susținem și cele 5 selecționate feminine ale țării pe arena internațională.  

 

La mulți ani, dragi femei!