• Fii alături de Echipa Țării

Feminin (Naționale)

Drama fotbalistei Tatiana Lucaș, care a revenit acasă în toiul războiului din Ucraina

03 mar 2022 de Maria Teeşanu
GALERIE

Ucraina trăiește o dramă cumplită în aceste zile. Atât oamenii de rând, cât și sportivii suferă de pe urma războiul. Astăzi încă mai avem sportivi originari din Republica Moldova care se află în Ucraina și care nu pot părăsi statul vecin din cauza luptelor stradale. 

Federația Moldovenească de Fotbal, prin intermediul Asociației similare din Ucraina, face tot posibilul pentru a-i ajuta pe sportivii noștri să revină acasă.  

Suntem bucuroși să vedem că o bună parte din jucătorii care au reușit să se întoarcă în Moldova sunt bine și nevătămați. Site-ul FMF vă prezintă povestea fotbalistei noastre Tatiana Lucaș, care marți a revenit în Moldova din Dnepropetrovsk, unde a jucat fotbal timp de un an. În exclusivitate pentru pagina Federației Moldovenești de Fotbal, Tatiana a relatat despre clipele dramatice pe care le-a trăit în acele 6 zile de coșmar și cum a reușit să revină acasă în toiul războiului.

"Cu câteva zile înainte de începerea războiului, am vorbit cu fetele din echipă despre faptul că mulți oameni au început să părăsească Ucraina, în special oameni de afaceri care au avioane și mașinile lor private. Fetele au presupus că poate să înceapă un război, desigur, ne-am gândit ce fel de război poate fi, până la urmă, suntem în secolul XXI și orice război poate fi prevenit prin diverse tratate și înțelegeri verbale, totul fiind organizat într-un mod pașnic. De asemenea, cunoaștem ce este un război și ce consecințe poate avea, de aceea în ultimul rând ne-am gândit la un război militar.

În dimineața zilei de 24 februarie, când dormeam, fetele cu care locuiam m-au trezit și mi-au spus că a început războiul. M-am gândit că este o glumă, însă ele toate plângeau, iar eu eram în șoc. Jucătoarele au fost trezite de apelurile părinților pentru că majoritatea din membrii familiilor sunt din Harkiv, unde este cel mai periculos punct din Ucraina. 


La 6 dimineața tatăl și bunica m-au sunat să mă întrebe care este situția. Bunica mi-a spus că în Moldova, în satul Sturzovca unde se află ea, a auzit explozii și i-au tremurat ferestrele și ușile. În acel moment am început să-mi fac griji pentru că recent am fost operată la genunchi și nu știam ce să fac și cum să plec pentru că mă deplasez doar cu ajutorul cârjelor și destul de încet. Am ținut legătura cu toate rudele mele, cu prietenii apropiați, cu antrenorul de la Bălți, domnul Ivan Coroliuc, cu reprezentantul FMF și cu staff-ul de antrenori. Cu ei monitorizam situația și luam orice decizie.

Eu și colega meu de cameră am lipit toate ferestrele cu bandă adezivă pentru că dacă putea fi o explozie prin apropierea apartamentului, geamurile să nu cadă și noi să nu ne tăiem cu sticla. Am fost anunțate că nu toate buncărăle sunt deschise, că nu toate au condiții, unele erau inundate și am decis în cazul unei sirene să nu ne ascundem în ele pentru că va trece mult timp până voi coborî din cauza piciorului accidentat. De aceea am decis să ne ascundem fie în baie, fie pe coridor unde pereții sunt cât de cât rezistenți.

Într-un final, am decis să revin în Moldova. Rudele mi-au spus că mă așteaptă acasă pentru că nu este clar ce va urma (totul va fi bine și vom reveni la normal sau totul va fi și mai rău).
 

Duminica, la pranz, am luat trenul spre Odessa, spre casă. În acea zi am putut ajunge la gară doar cu taxiul pentru că din cauza operației la genunchi îmi este greu să folosesc transportul public. Taxiurile au început să meargă abia după 3 ore de la sirenă. Eram foarte îngrijorată de drumul pe care trebuia să-l parcurg pentru că nu știam ce va fi și ce se va întâmpla. Din păcate nu era transport direct spre Moldova, puteam pleca doar prin Odesa și a trebuit să iau un tren de la Dnepropetrovsk până la Odesa și de la Odesa deja să mă gândesc cu ce voi pleca acasă. 

Erau mulți oameni în gară. Toată lumea era panicată. Bilete nu erau. Oamenii, inclusiv și eu, așteptam în stație să aflăm peronul și ora când vine trenul și de îndată auzim sirena. Lumea a început să strige “Sirena, sirena, toți în adăpost!”

A început panica și a trebuit să coborâm în tunel pentru a intra în adăpost. Eu, care eram cu o cârjă, încercam să cobor și o persoană mi-a smuls valiza și a dus-o jos. În acel moment încercam să trec mai repede, dar erau mulți oameni și imi era foarte frică să nu mă calce în picioare și să nu cad. Am așteptat să se termine această alarmă, apoi a sosit trenul nostru. 


Peste ceva timp ne-am oprit la o stație și în această stație a răsunat încă o sirenă, la care se anunța că este o amenințare cu bombardament aerian. Am mers ceva timp fară lumină. A fost foarte înfricoșător pe tot parcursul călătoriei. Am dormit foarte prost și bineînțeles că m-a afectat, am slăbit cu 5 kilograme și moral am fost distrusă. 

 

Am ajuns la 6 dimineața în Odesa și șeful de tren mi-a spus că transportul spre Chișinău a fost anulat. Nu am crezut, iar când l-am sunat pe șoferul autocarului pentru care cumpărasem deja un bilet, mi-a confirmat că ruta a fost anulată, deoarece Ucraina a interzis circulația autobuzelor.

M-am speriat foarte tare pentru că am ajuns dimineața într-un oraș străin, în cârjă, cu valiză, fără transport și era foarte frig. Șeful trenului m-a ajutat să duc valiza de la gară până la stația de autobuze. Pe drum am văzut șoferi care țineau în mână foi de hârtie pe care scria ”Chișinău” și când am întrebat de preț au spus că nu știu pentru că se conduc strict după taximetru și nici nu puteau să spună aproximativ suma. Într-un astfel de moment este foarte înfricoșător să realizezi că există oameni care încearcă să facă bani într-o astfel de situație pe durerea altcuiva.

La stația de autobuze am întrebat dacă sunt bilete sau transport spre Moldova. Mi s-a raspuns că totul a fost anulat sau vândut. Atunci am vrut doar să plâng, pentru că nu te poți mișca normal, ai o valiză, cârjă și ești fără ajutor, cel puțin nu puteam să mă deplasez normal. În gară am găsit oameni care tot doreau să plece la Chișinău. Am încercat să găsesc ceva pe internet, dar nu era nimic sau dacă găseam șoferii spuneau că plecaseră deja. Într-un final am găsit un număr de telefon și mi-au spus că va fi un autocar care merge doar până la vama Palanca.

Oamenii se certau de la acel autobuz, chiar au început să se bată, tuturor le era frica să rămână acolo. Nimeni nu dorea să mă asculte și îmi era frică să nu mă calce în picioare. Eram în stare de șoc.

Când a sosit prima rutieră toată lumea a început să se împingă. Nimeni nu se uita că ești mamă și ai un copil, sau o persoană în vârstă, sau o persoană cu dizabilități... Apoi, peste o oră a sosit o altă rutieră și am reușit să mă așez și eu, după care am plecat imediat.

O fostă colegă din echipa Belceanka, Valeria Naumenco mi-a oferit ajutorul ei și a spus că mă poate lua de la vamă. În ciuda acestei situații, prețul pentru drum a crescut și toată lumea încearcă să facă bani pe acest necaz. Când am ajuns la vamă, coada mașinilor nu a fost lungă pentru că toți lăsau oamenii lângă postul vamal și plecau după alții.

Imediat am fost observată de un vameș. El mi-a luat valiza și mi-a permis să trec fără să stau în rând, iar în timp ce îmi verificau actele, m-au adus în cameră ca să nu îngheț. Aș vrea să-i transmit acelui vameș, prin intermediul site-ului FMF, un mulțumesc uriaș!!! Era foarte înfricoșător să urmăresc câte fete erau cu bebeluși mici, câte femei, batrâni și oameni cu durere în ochi că au părăsit locul natal. Chiar și eu am avut senzația că mi-am părăsit echipa și fetele, acolo unde este război și am venit acasă.

La vamă am vazut multe corturi unde oamenii așteptau transportul. Lângă acele corturi erau voluntari, care împărțeau gratuit carduri cu numere de telefon, mâncare caldă, lapte fierbinte pentru copii și ceai. Era oferită asistență medicală refugiaților, li se dădeau plapume și multe altele. Le multumesc mult celor care au sărit în ajutor, în orice moment am putut fi noi în acea situație și după cum vedeți și oamenii din Moldova au nimerit în prada razboiul de pe teritoriul Ucrainei."

Tatiana Lucaș (21 de ani) este jucătoarea formației Dnipro-1, Ucraina. Medaliata cu argint la campionatul feminin de fotbal al Republicii Moldova în componența echipei Belceanka (Bălți). A reprezentat tricolorul la meciurile oficiale ale selecționatei WU19 și Naționala feminină de fotbal.

Sursă foto: Tatiana Lucaș (Facebook)