• Fii alături de Echipa Țării

Masculin (Naționale)

Ion Nicolaescu, primul gol în campionatul Israelului

05 feb 2022 de Reporter FMF

 

Internaționalul moldovean Ion Nicolaescu a marcat astăzi primul său gol pentru formația „Maccabi” Petah Tikva în campionatul israelian. Atacantul nostru, care a început jocul în componența de bază, a înscris golul de 2-1 în minutul 75 în poarta grupării „Hapoel” Ierusalim. Echipa golgheterului moldovean, care a fost înlocuit în minutul 76, s-a impus la final cu 3:1. 

 

După 21 de etape, Maccabi Petah Tikva ocupă ultimul loc, 14, în clasamentul primei ligi valorice din Israel, cu 14 puncte la activ, la 3 puncte de locul 12, salvator de retrogradare. 

 

Ion Nicolaescu s-a transferat în campionatul din Israel în ianuarie curent, sub formă de împrumut de la echipa slovacă DAC 1904. În vârstă de 23 de ani, Ion Nicolaescu a mai jucat până acum la formațiile Zimbru Chișinău (Moldova), Soligorsk și Vitebsk (ambele Belarus). 

 

Pentru Naționala Moldovei Ion Nicolaescu a jucat 23 de meciuri și a marcat 4 goluri.