• Fii alături de Echipa Țării

Ședință de lucru în cadrul proiectului „NOI”

24 ian 2022 de Ion Buga

Centrul de Pregătire al Selecționatelor Moldovei de la Vadul lui Vodă a găzduit ședința de lucru din cadrul proiectului “NOI”, cu participarea antrenorilor regionali. Antrenorii au făcut un schimb de opinii despre scopurile și obiectivele strategice ale proiectului pentru anul 2022, despre procesul de antrenament al tinerilor fotbaliști, problemele selecționatelor regionale.

 

Oaspetele evenimentului a fost expertul UEFA, Roger Meichtry. În cadrul vizitei de lucru în țara noastră, oficialul elvețian s-a familiarizat cu procesul de implementare a proiectului “NOI”.

 

Nicolae Bunea, coordonatorul proiectul “NOI” s-a referit în detalii la etapele de dezvoltare a proiectului începând cu anul 2017. Vitalie Mardari, antrenor regional, a prezentat informații ample despre turneului național «Viitorul», competiție care are ca scop identificarea fotbaliștilor talentați, în perspectiva completării lotului național de juniori U-15. 

 

Igor Negrescu a vorbit despre realizarea proiectului «NOI» în cadrul Clubului pentru Copii și Tineret Dacia Buiucani Chișinău. De asemenea, participanții la seminar au urmărit meciul amical dintre echipele Zimbru Chișinău - Dacia Buiucani Chișinău alcătuite din jucătorii născuți în anul 2006, după care au făcut o analiză detaliată a partidei.

 

La eveniment au mai participat Serghei Butelschi, directorul tehnic al FMF, Dănuț Oprea, directorul Școlii Federale de Antrenori, Oleg Molceanov, manager dezvoltare regională FMF, Ernest Gulceac, managerul Școlii Federale de Antrenori, Valeriu Oloieru, Vladislav Pastîrnac, Serghei Truhanov, Andrei Radiola, Viorel Creciun, Alexandr Gheorghiev, antrenori regionali.

 

Proiectul „NOI”  este o strategie de dezvoltare a fotbalului de juniori de elită din țara noastră. Scopul acestuia este descoperirea și formarea noilor talente în baza metodelor moderne de antrenament. În acest context, este elaborat un sistem de pregătire unic al copiilor și juniorilor în cadrul școlii de fotbal, cu recomandări pentru dezvoltarea complexă a jucătorului în conformitate cu caracteristicile de vârstă și metode de pregătire și organizare a jocului în echipe, având la bază conceptul stilului național de joc.

Datorită efortului întregii comunităţi fotbalistice, în urma creării mai multor grupuri de lucru, proiectul a fost implementat cu succes a cluburile de fotbal din ţară din luna septembrie a anului 2016.