• Fii alături de Echipa Țării

Community Development Officer. FC Zimbru

22 dec 2021 de Maria Teeşanu
GALERIE

FC Zimbru este unul dintre cele 6 cluburi de fotbal din Republica Moldova implicat în proiectul Community Development Officer, care face parte din programul UEFA GROW.
Cristian Jardan este managerul CDO al zimbrilor.
În perioada iulie-decembrie 2021, Cristian Jardan a elaborat și implementat o serie de acțiuni menite să crească considerabil vizibilitatea clubului în mediul online. 

23.07.2021. Chișinău. 
FC Zimbru a realizat un sondaj online cu suporterii pentru a stabili și identifica principalele direcții de activitate pentru noul sezon, dar și alte informații relevante și interesante pentru club și nu doar. Timp de 2 zile au răspuns 61 de suporteri, iar rezultatele au constituit un prim pas pentru implementarea unor activități ca: vânzarea online a biletelor, reluarea sărbătoririi golurilor, revenirea mascotei, etc.

27.07.2021. Chișinău.
FC Zimbru semnează un  acord de colaborare cu iTicket pentru vânzarea biletelor online. Zimbru devine și rămâne singurul club din Divizia Națională care vinde online bilete cu cel puțin o săptămână înainte de fiecare meci. La partida cu Milsami, un grup de fani din străinătate a cumpărat peste 100 de bilete pe care le-au donat. În total, s-au vândut 181 de bilete online, recordul fiind stabilit la meciul cu Sheriff Tiraspol unde au fost cumpărate 182.

18.08.2021. Chișinău. 
Mișcarea Ultras al Zimbru a împlinit 25 de ani de activitate. Pe lângă felicitări, cu această ocazie clubul a susținut organizarea unui turneu de fotbal pe terenul bazei de pregătire organizat cu grupări similare din România și Ucraina. Pe 25 septembrie, la meciul cu Sfântul Gheorghe, ultrașii au fost felicitați oficial la stadion și au realizat un show cu fumigene.

26.08.2021. Chișinău. 
FC Zimbru a organizat în pauzele competiționale concursuri de tricouri pentru suporterii echipei de pe facebook și instagram. Prima acțiune a fost realizată împreună cu partenerul tehnic, MACRON în urma căruia au oferit câștigătorului un tricou de joc al echipei. Pe 30 septembrie a fost realizat un concurs similar în urma căruia, Zimbru a mai oferit un alt tricou.

16.10.2021. Chișinău.
FC Zimbru a realizat un concurs online pentre suporteri, în care jucătorul Naționalei Moldovei și discipolul Academiei Zimbru, Ion Nicolaescu a oferit un tricou al naționalei pentru microbistul care l-a căștigat.

Chișinău. 17.09.2021
Începând cu acest sezon și înainte de meciul cu Sheriff, fiecare jucător și membru al staff-ului Zimbru va primi din partea clubului minim câte 2 invitații la fiecare partidă disputată pe teren propriu pentru mebrii familiei, prieteni sau cunoscuți ai fiecărui în parte.

18.09.2021. Chișinău.
Zimbru Chișinău a semnat un contract de parteneriat și sponsorizare cu compania IData-Date Inteligente fiind o premieră de acest gen pentru fotbalul moldovenesc. Astfel, pe lângă plasarea bannerelor, compania realizează studii cantitative și calitative la stadion și desemnează jucătorul lunii în baza analizei datelor oferite de compania InStat.

6.10.2021. Chișinău. 
Zimbru Chișinău s-a alăturat campaniei de suport al lui Marius Sorocean, un tânăr portar de la CSCT Buiucani care suferă de o maladie gravă. În pofida unor rivalități, copiii de la Academia Zimbru s-au alăturat acestei campanii și au transmis un mesaj de solidaritate și îndemn de ajutor.
Vezi video AICI.

12.11.2021. Chișinău. 
Focus Grup realizat de iData-Date Inteligente cu 7 jucători ai echipei Zimbru. Ideea acestui Focus Grup este de a discuta despre clubul Zimbru la un alt nivel, unul calitativ pentru a vedea care este starea de fapt a lucrurilor din club și ce pot să facă zimbrii pentru a aduce mai multă lume la stadion și de a evolua. FC Zimbru recunoaște că la momentul actual nu e secret că echipa nu se află în cea mai bună perioadă a sa, dar cu toții își doresc să depășească cât mai curând.

16.11.2021. Chișinău. 
FC Zimbru împreună cu Grădinița IET NR.216, au desfășurat un concurs inedit de desene cu ocazia aniversării celor 75 de ani de existență a clubului galbenelor-verzi. 22 de copii de la această instituție au venit cu o lucrare. Cu toții au primit cadouri și invitații la ultimul meci din acest an pe teren propriu, cel cu Milsami Orhei, iar copilul al cărei lucrări a obținut cele mai multe reacții, a primit un tricou Zimbru personalizat. De asemenea, toți copii au intrat alături de jucători pe teren înainte de fluierul de start al partidei.

20.11.2021. Chișinău
După o pauză destul de lungă, a revenit în tribune mascota echipei Zimbru. Evenimentul a trezit sentimente de bucurie în special copiilor și spectatorilor. Realizarea proiectului s-a bazat pe seama unui voluntar al clubului Zimbru, Gabriel Ștefan care s-a oferit să ajute echipa în acest demers.

27.11.2021. Chișinău.
la ultimul meci pe teren propriu, toți copii care au venit la stadion, au primit pop-corn gratuit. O inițiativă care va fi organizată și în 2022.

27.11.2021. Chișinău.
La meciul de pe terenul propriu al zimbrilor cu Sf. Gheorghe a fost realizată o acțiune comună cu colegii din echipa adversă. De această dată, a fost un altfel de duel dintre cele două echipe. Pe de o parte, copiii de mingi de la Academia de Fotbal ”Zimbru” și de cealaltă parte, portarul sfinților, Maxim Răilean. Copii s-au descurcat de minune, semn că Moldova are viitor, iar în dar au primit câte o apreciere și aplauze din partea publicului.

10.12.2021. Chișinău. 
Academia Zimbru împreună cu Misiunea Socială „Diaconia”a organizat o campanie de Crăciun „Donează un echipament de fotbal” prin care colectează echipament sportiv pentru copii: tricouri, jambiere, șorți, treninguri, adidași, ghete, mingi, geci și hanorace. Toate bunurile adunate vor fi transmise pe 27 decembrie Centrului Social Sf. Nicolae din satul Săseni, Călărași.