• Fii alături de Echipa Țării

Masculin (Naționale)

Juniorii și-au aflat adversarii în preliminariile Campionatului European 2022-2023

08 dec 2021 de Ion Buga

Miercuri, 8 decembrie, la sediul UEFA de la Nyon, Elveţia, a avut loc tragerea la sorţi a grupelor din cadrul preliminariilor Campionatului European pentru juniori U19 și U17, ediţia 2022-2023.

 

Naționala U19 a Moldovei a fost repartizată în grupa 13 alături de selecționatele similare ale Țărilor de Jos, Sloveniei și Irlandei de Nord. Perioada desfășurării și gazda mini-turneului va fi stabilită ulterior. 

 

În etapa de elită se vor califica primele două echipe din fiecare grupă și selecționata de pe locul trei, cu cele mai bune rezultate înregistrate în meciurile directe cu primele două clasate din cele 13 grupe. Portugalia este selecționata deja calificată direct în etapa de elită, având cel mai bun rating UEFA la această categorie de vârstă. Apoi 7 câștigătoare ale grupelor etapei de elită se vor alătura gazdei turneului final, Malta, la EURO U-19, care se va desfășura în vara anului 2022.

 

Naționala U17 a Moldovei va juca în grupa 12, din care mai fac parte Germania, Slovacia și Letonia. Gazda și datele mini-turneului vor fi stabilite mai târziu.  

 

În etapa de elită se vor califica primele două echipe din fiecare grupă și patru selecționate de pe locul trei, cu cele mai bune rezultate înregistrate în meciurile directe cu primele două clasate din cele 13 grupe. Țările de Jos și Spania sunt deja calificate direct în etapa de elită, având cel mai bun rating UEFA la această categorie de vârstă. Apoi 15 câștigătoarele și echipele de pe locul doi din grupele etapei de elită se vor alătura gazdei turneului final, Ungaria, la EURO U-17, care se va desfășura în luna mai 2023.

 

Foto: UEFA