• Fii alături de Echipa Țării

Futsal (Naționale)

Naționala de futsal și-a aflat adversarii din preliminariile Campionatului Mondial 2024

07 dec 2021 de Ion Buga

Naționala Moldovei de futsal și-a aflat adversarii din preliminariile Campionatului Mondial din 2024. Tragerea la sorți a avut loc la sediul UEFA de la Nyon, Elveția. 

 

Astfel, „tricolorii” vor juca în grupa F, cu Elveția, Estonia și Grecia. Forul european a încredințat Federației Moldovenești de Fotbal găzduirea mini-turneului de calificare între 4 și 13 aprilie 2022. 

 

În etapa următoare (main round) se vor califica primele două clasate din cele 6 grupe preliminare. Ele se vor alătura altor 24 de țări, cu un raiting mai bun în clasamentul european: Spania, Rusia, Portugalia, Kazahstan, Croația, Serbia, Azerbaidjan, Italia, Cehia, Ucraina, Slovenia, Bosnia și Herțegovina, Polonia, Finlanda, România, Slovacia, Georgia, Belarus, Țările de Jos, Ungaria, Franța, Belgia, Letonia și Macedonia de Nord. Meciurile din această fază a competiției vor avea loc în 2023.

 

În campania precedentă pentru Campionatul Mondial 2021, naționala Moldovei a ajuns până în turul doi preliminar, după ce a câștigat grupa primei etape de calificare.

Foto: UEFA