• Fii alături de Echipa Țării

100 de ani de la nașterea lui Serghei Cornilov

08 oct 2021 de Sandu Grecu

Fostul mare fotbalist moldovean, Serghei Cornilov și-ar fi serbat pe 7 octombrie centenarul!

 

Serghei Cornilov este unul dintre cei mai importanți exponenți ai fotbalului  moldovenesc. S-a născut la Chişinău, pe 7 octombrie 1921, într-o familie de lipoveni. Părinţii lui erau înstăriţi şi nu şi-au dorit ca fiul lor să ajungă fotbalist.

 

Serghei și-a făcut studiile la Școala de arte şi meserii. De fiecare dată când se auzeau sunetele loviturilor de minge pe Obor (târgul de fân şi vite din Chişinău), o “ştergea” de acasă pentru a goni mingea împreună cu prietenii săi. Deși era mai mic de statură decât ceilalți, el compensa prin energia şi devotamentul său în joc.

 

A fost ales căpitanul echipei din cartier. Aici a fost observat de antrenorul formaţiei “Grafica”, Iacob Leancă, cel care l-a invitat să joace pentru juniorii acestei echipe, care evolua în Campionatul districtual al României contra echipelor Vatra, CSM Electrostaţia, Mihai Viteazul, Ştefan cel Mare, Sportul Studenşesc (Facultatea de teologie), Macabi, Traian Tighina și Venus Orhei.

 

În 1938 a debutat la Grafica pentru echipa de seniori într-u meci amical cu Macabi Călăraşi. În timpul partidei, la o ciocnire cu portarul, Serghei şi-a fracturat piciorul. Reacţia părinţilor a fost virulentă, dar după însănătoşire a continuat să joace fotbal. 

 

În anul 1940, după retrocedarea Basarabiei, este legitimat la Dinamo Chişinău. Nici al Doilea război mondial nu a întrerupt activitatea fotbalistică a lui Cornilov. Joacă pentru echipa oraşului împreună cu Beraru, Simon, Drăgan, Ţiganco, Tcacenco, Artaşov, Artiuhov și Grosaru.

 

În timpul serviciului militar a evoluat pentru Mica (Aurul) din oraşul Brad. În 1944 revine la Chişinău. Din toamna lui 1945 evoluează la Dinamo Chişinău, cu care câştigă primul titlu de canpion al RSSM. În meciul decisiv cu Spartac Chişinău, a marcat două goluri (scor 5-1).

 

În 1946 a fost disputată prima ediţie a Campionatului oraşului Chişinău, unde Dinamo a finalizat competiția a doua, după Spartac. Ambele goluri ale dinamoviştilor din acest turneu au fost opera lui Cornilov. La 7 octombrie a aceluiaşi an, la Chişinău a sosit  formaţia secundă a clubului Dinamo Kiev – un eveniment de marcă pe atunci. Moldovenii câştigă cu 3-2, primul gol, încă din minutul 9, fiind înscris de Cornilov.

 

În 1947 Dinamo joacă în Campionatul URSS, Divizia “B”, iar Cornilov devine golgheter cu 4 goluri (date incomplete). Primul gol l-a marcat la 22 iunie 1947 în meciul cu Lokomotiv Harkov, scor 2-2. Tot în acest meci a fost şi pentru prima dată eliminat de pe teren.

 

Odată cu fondarea clubului Burevestnik devine unul dintre puţinii fotbalişti autohtoni care este invitat la această formaţie (de fapt, au fost doar trei: Serghei Cornilov, Gheorghe Mocanu şi Nichita Lazicov, care nu prea a jucat).

 

Primul sezon la Burevestnik a fost reuşit, Cornilov şi compania clasându-se pe locul 6. Serghei a marcat un gol, pe 10 august 1950, în poarta spartakoviştilor din Așhabad.

 

La sfârșitul anului 1954 decide să se retragă din fotbalul mare. Mai joacă la Spartac Chişinău în Campionatul RSSM, cu care în 1955, anul de glorie al echipei Burevestnik, a obținut bronzul național. Ca şi alţi moldoveni, spunea că a avut oferte de a juca la echipe mai importante, precum Șahtior Stalino (Donețk), Zenit Leningrad și Lokomotiv Moscova , dar a refuzat invitațiile.

 

Urmează cariera de antrenor la Şcoala Republicană de Fotbal. Apoi se înscrie la cursurile de antrenor la Moscova, unde își face studiile sub bagheta cunoscutului tehnician M. Tovarovskiy. La întoarcerea acasă lucrează ca antrenor secund  la Moldova Chişinău, ca apoi, un sfert de veac să antreneze copiii de la Școala de fotbal a formaţiei Moldova / Nistru.

 

Printre  discipolii lui se numără Valeriu Volostnîh, Anatol Teslev, Vitalie Feidman (Sidnev), Anatol Borş, Victor Şmelenco, Vladimir Slavinschi, Serghei Dercaci, Serghei Sîrbu, Gheorghe Tegleaţov, Igor Ovcearenco, Iurie Arcan, Veaceslav Maxim, Anatol Morariţa, Veaceslav  Carandaşov…

 

Discipolul său Anatol Teslev a devenit campion european printre juniori în 1966 cu selecţionata URSS, iar Victor Feidman, care s-a stabilit mai târziu la Odesa, mai mulţi ani la rând a fost căpitanul echipei Cernomoreț în prima divizie valorică sovietică.

 

Pe parcursul anilor Serghei Cornilov a mai fost și arbitru în Campionatul RSSM, apoi și în Campionatul URSS, diviziile inferioare. Pe 7 august 1959 a arbitrat meciul din Liga 3 sovietică, Locomotiva Bender – Trud Ryazan 1-2. Iar pe 13 septembrie 1959 a condus partida Locomotiva Bender – Metallurg Zaporojie 0-2.

În 1960 a fost tuşier în Campionatul URSS în seria republicilor unionale, unde a jucat și formaţia Vierul Chişinău.

 

Pentru meritele sale în dezvoltarea fotbalului moldovenesc a fost decorat cu medalii şi distincţii de stat: Antrenor Emerit și Meritul Civic (2000). În 1958, cu ocazia a 60 de ani a fostbalului sovietic, a fost decorat de forul moldovenesc de fotbal cu o distincție specială.

 

S-a stins din viață la Chişinău, pe 21 iulie 2003.