• Fii alături de Echipa Țării

Jurnaliștii sportivi moldoveni, campioni în Lituania!

14 sep 2021 de Reporter FMF

Naționala jurnaliştilor sportivi din Moldova a câștigat turneul internaţional de fotbal MEDIA CUP Druskininkai 2021. Competiția s-a desfășurat în Lituania.

Echipa noastră a obținut 8 victorii din tot atâtea meciuri, acumulând maximum 24 de puncte. Pe locul 2 s-au clasat jurnaliștii din Armenia (19 puncte), iar cei din Lituania au cucerit bronzul.  

 

Cel mai bun portar al turneului a fost desemnat Oleg Istrati, angajat al clubului de fotbal Sfîntul Gheorghe Suruceni.  

 

Eduard Ciobanu, președinte APSM: ”Respect și recunoștință pentru cei care ne susţin pe parcursul anului 2021, în special Federația Moldovenească de Fotbal, care mereu a fost alături de presa sportivă.”

 

Federația Moldovenească de Fotbal aduce sincere felicitări cronicarilor sportivi pentru încă un succes înregistrat pe arena internațională. Împreună dezvoltăm fotbalul moldovenesc!