• Fii alături de Echipa Țării

Masculin (Naționale)

LIVE 21:45. Moldova – Austria

01 sep 2021 de Victor Daghi

LIVE – TV PRIME

 

Moldova - Austria
 

1 septembrie. Chișinău. Stadionul Zimbru

 

Arbitru: Paul TIERNEY

Asistenți: Daniel COOK și Constantine HATZIDAKIS 

Al 4-lea oficial: Darren ENGLAND (toți, Anglia)

Arbitrul asistent video (VAR): Jarred Gavan GILLETT (Australia)

Asistentul arbitrului asistent video (VAR): Lee BETTS (Anglia)

 

Moldova: 23.Cristian AVRAM, 2.Oleg REABCIUK, 4.Maxim POTÎRNICHE, 5.Veaceslav POSMAC, 7.Artur IONIȚA, 9.Mihail GHECEV, 11.Radu GÎNSARI, 15.Ion JARDAN, 17.Alexandr BELOUSOV, 18.Cristian DROS, 20.Sergiu PLATICA

Rezerve: 1.Stanislav NAMAȘCO, 12.Iulian-Sebastian AGACHI, 3.Vadim BOLOHAN, 6.Daniel DUMBRAVANU, 8.Nicky Serghei CLEȘCENCO, 10.Danu SPĂTARU, 13.Victor BOGACIUC, 14.Denis MARANDICI, 16.Alexandru ANTONIUC, 19.Nicolae MILINCEANU, 21.Corneliu COTOGOI, 22.Ioan-Călin REVENCO

Antrenor: Roberto BORDIN

 

Austria: 13.Daniel BACHMANN, 2.Andreas ULMER, 4.Martin HINTEREGGER, 7.Marko ARNAUTOVIĆ, 10.Florian GRILLITSCH, 11.Michael GREGORITSCH, 15.Phillip LIENHART, 16.Christopher TRIMMEL, 17.Louis SCHAUB, 19.Christoph BAUMGARTNER, 20.Konrad LAIMER

Rezerve: 1.Alexander SCHLAGER, 12.Heinz LINDNER, 3.Aleksandar DRAGOVIĆ, 5.Stefan POSCH, 6.Stefan ILSANKER, 8.David ALABA, 9.Yusuf DEMIR, 14.Jakob JANTSCHER, 18.Alessandro SCHÖPF, 21.Ercan KARA, 22.Phillipp MWENE, 23.Florian KAINZ

Antrenor: Franco FODA

 

Echipa Națională a Moldovei va susține astăzi al patrulea meci din preliminariile Campionatului Mondial de fotbal 2022. Adversara noastră este selecționata din Austria. Partida, care se va disputa pe stadionul Zimbru din Chișinău, va începe la ora 21:45 și va fi transmisă în direct de posturile de televiziune Prime (cu comentariu în limba română) și Canal 3 (în limba rusă), doar pe teritoriul Republicii Moldova.

 

Meciul Moldova – Austria va fi arbitrat de către englezul Paul Tierney (41 de ani), arbitru FIFA din 2018. Arbitrajul video, celebrul deja VAR, va funcționa astăzi pentru prima dată pe stadionul Zimbru, la solicitarea UEFA.

 

Meciul cu Austria va fi cu numărul 253 pentru Naționala Moldovei. Reprezentativa noastră a înregistrat 47 victorii, 60 egalități și 145 de înfrângeri. Golaveraj: 195-420. 

 

Moldova a mai jucat până acum 6 meciuri cu austriecii, reușind o victorie. În alte 5 meciuri tricolorii au fost învinși. Golaveraj: 2-8.

 

07.09.2002 Austria – Moldova 2-0 prel. CE-2004

07.06.2003 Moldova - Austria 1-0 prel. CE-2004

09.10.2014 Moldova - Austria 1-2 prel. CE-2016

05.09.2015 Austria – Moldova 1-0 prel. CE-2016

24.03.2017 Austria – Moldova 2-0 prel. CM-2018

09.10.2017 Moldova – Austria 0-1 prel. CM-2018

 

Din echipa care a jucat ultima dată cu austriecii, pe 9 octombrie 2017, în lotul actual se regăsesc 5 jucători: Vadim Bolohan, Artur Ionița, Radu Gînsari, Sergiu Platica și Alexandru Antoniuc.

 

Selecționerul Roberto Bordin nu va putea conta în acest meci pe fundașul Igor Armaș, mijlocașul Vadim Rața (ambii, FC Voluntari, România) și atacantul Ion Nicolaescu (DAC 1904 Dunajska Streda, Slovacia), tustrei fiind suspendați. Alți doi jucători inițial convocați, portarul Dumitru Celeadnic (Sheriff) și Vitalie Damașcan (Sepsi OSK Sf. Gheorghe, România), nu vor juca azi, ei fiind accidentați.

 

De partea cealaltă, vor absenta mijlocașii Xavier Schlager (VfL Wolfsburg, Germania), Marcel Sabitzer (RB Leipzig, Germania), Julian Baumgartlinger (Bayer 04 Leverkusen, Germania), precum și fundașul Stefan Lainer (Borussia Monchengladbach, Germania), toți fiind accidentați.

 

La EURO 2020 trupa lui Franco Foda a câștigat meciurile cu Macedonia de Nord (3-1) și Ucraina (1-0), fiind învinsă de Țările de Jos (0-2), în grupa C, calificându-se de pe locul doi în optimile de finală. Aici, Austria a cedat în fața viitoarei campioane europene, Italia, cu 2-1 în prelungiri.

 

Vedeta austriecilor este mijlocaşul David Alaba, care s-a transferat în acest an la Real Madrid de la Bayern Munchen! Cu bavarezii Alaba a câştigat de câte două ori Liga Campionilor, Supercupa Europei și Cupa Mondială a cluburilor. Alaba s-a născut la Vienna din mamă filipineză şi tată nigerian şi este cel mai bun produs al fotbalului austriac din ultima perioadă.

 

Citește…

TRICOLORII, ÎN PREGĂTIRE PENTRU PRIMUL MECI AL TOAMNEI

CONFERINȚA DE PRESĂ DINAINTEA MECIULUI MOLDOVA - AUSTRIA. ROBERTO BORDIN ȘI VEACESLAV POSMAC

BILETE LA MECIUL MOLDOVA - AUSTRIA. REGULI DE ACCES LA STADION

LOTUL LĂRGIT AL NAȚIONALEI PENTRU MECIURILE DIN PRELIMINARIILE CAMPIONATULUI MONDIAL 2022