• Fii alături de Echipa Țării

Vezi ce cred experții din fotbalul moldovenesc despre adversarii Sheriffului în UEFA Champions League

27 aug 2021 de Maria Teeşanu

Legendele fotbalului moldovenesc au păreri împărțite despre șansele echipei Sheriff în grupele UEFA Champions League contra Real Madrid, Inter și Shakktar. Vezi ce spun experții despre evoluția campioanei Moldovei.


Alexandru Mațiura, fost antrenor al selecționatei Moldovei: "Cred că venirea acestor echipe în țara noastră deja va fi o sărbatoare pentru suporteri. Consider că nu vom obține puncte, dar să sperăm la un miracol. Nu m-am așteptat de la Sheriff la așa un rezultat, m-au surprins plăcut. Bravo!".
 


Pavel Cebanu, președinte de onoare al Federației Moldovenești de Fotbal: "Nu m-am așteptat de la Sheriff la așa o performanță, dar au demonstrat tuturor că ei pot juca. Ne-am așteptat la o grupă unde vor fi echipe ca Bayern sau PSG, dar până la urmă au picat cu una dintre cele mai rezultative echipe ca Real Madrid, precum și Inter sau Shakhtar. Calificarea în grupele Ligii Campionilor deja este o victorie pentru noi, pentru microbiști. Sheriff este considerată codașa grupei D, dar cum se spune pofta vine mâncând. Ei au prins la curaj și vor încerca să facă un rezultat. Conducerea lui Sheriff și FMF au depus mult efort și au făcut multe lucruri pentru echipă, ce au adus și rezultate". 

 

Serghei Epureanu, fost jucător al selecționatei Moldovei: "Cred că nu se vor descurca. Este cu totul alt nivel. Băieții deja sunt bravo și au făcut multe pentru fotbalul moldovenesc, au ajuns în grupele Ligii Campionilor. Dacă vor reuși să le facă viața grea celor de la Real Madrid și Inter deja va fi un rezultat. Cu echipa Shakhtar au șanse și dacă vor încerca să lupte cu ei pentru locul 3 va fi deja o performanță pentru noi. Va fi destul de greu pentru Sheriff de a face față acestei grupe".

 

Petru Efros, manager fotbal: "După părerea mea, Sheriff va arăta un rezultat bun. Echipa va reuși să împiedice așa formații ca Real Madrid, Inter sau Shakhtar și să obțină puncte în clasament. Echipa din Tiraspol va trata cu cea mai mare seriozitate orice meci".

 

Alexandru Gațcan, fost jucător al selecționatei Moldovei: "Mă bucur foarte mult pentru campioana Moldovei, care s-a clasificat în grupele Ligii Campionilor. Grupa este foarte puternică, unde Real Madrid și Inter sunt favoriți, iar Shakhtar și Sheriff se vor duela pentru locul 3, după părerea mea. Pentru Moldova este foarte importantă calificarea. Sper că tinerii fotbaliști vor tinde să ajungă și ei la așa nivel. Eu cred că o să fie destul de dificil să acumulăm multe puncte, dar sper că acasă Sheriff va trece de campioana Ucrainei".


Anatol Teslev, președintele Asociației Veteranilor de Fotbal: "Șanse sunt întotdeauna, iar Sheriff a demonstrat asta și a arătat că nu trebuie să ne fie frică. Cred că Sheriff va face față meciurilor și nu se va face de râs. Le doresc realizări cât mai frumoase".
 


Ilie Cebanu, fost jucător al selecționatei Moldovei: "Sigur că Sheriff are șanse, mai ales în fața echipei Shakhtar. Este o onoare să jucăm cu echipe ca Real Madrid și Inter. Bravo pentru Sheriff, care au avut o prestație excelentă în play-off ul Ligii Campionilor, iar acum cred că vor face față și meciurilor din grupe".

Foto: FC Sheriff