• Fii alături de Echipa Țării

UEFA Playmakers. Astăzi a fost dat startul activităților din cadrul proiectului

24 aug 2021 de Maria Teeşanu
GALERIE

Orașul Tiraspol a găzduit astăzi primele activități din cadrul proiectului UEFA Playmakers. Astfel, la prima sesiune, au participat fete cu vârsta cuprinsă între 5 și 8 ani. Antrenamentul a fost realizat în baza desenului animat – Incredibilii, care a inclus și exerciții cu mingea sau sprinturi.

 

Antrenorii din regiunea Est, Alexandra Bocancea și Victoria Ostapenco au aplicat în practică teoria și metodologia UEFA Playmakers și au reușit să efectueze un antrenament inedit pentru toți participanții. 

Astfel de antrenamente vor avea loc în perioada 24 august - 22 noiembrie și în alte 5 centre din această regiune.

UEFA Playmakers este un sistem unic de antrenament conceput pentru a atrage și implica cât mai multe fete în fotbal prin mișcarea, jocul și renumitele în întreaga lume povestiri Disney. Inspirat de cercetările academice care arată rolul pozitiv al povestirii în a ajuta copiii să facă sport, Playmakers își propune, de asemenea, să contribuie la creșterea numărului de fete care respectă standardele minime ale activității fizice ale Organizației Mondiale a Sănătății – în prezent, doar 16% conform raportului OMS.


În urma lansării oficiale a proiectului în Moldova, Federația Moldovenească de Fotbal a elaborat un amplu program de activități pentru 26 centre participante. Programul cuprinde 4 etape de evaluare. Prima fază a planului de activitate a fost realizată cu succes în zilele de 5 și 6 iulie la seminarele de instruire unde toți coordonatorii Playmakers au pus accent pe pregătirea și informarea antrenorilor.