Moldova va debuta în preliminariile pentru Mondialul din Australia și Noua Zeelandă pe 17 septembrie contra reprezentativei Italiei. Meciul a fost programat la Trieste, pe stadionul Nereo Rocco.
Tricolorele s-au mai întâlnit de 2 ori cu naționala Italiei în calificările Campionatului Mondial 2018. Pe 15 septembrie 2017, Moldova a fost învinsă cu 0-5, iar 6 aprilie 2018, în cel de-al doilea meci disputat la CPSM din Vadul lui Vodă, fotbalistele noastre au cedat cu 1-3. Singurul gol pentru selecționata Moldovei a fost marcat de Anastasia Toma.
Tot în septembrie, Naționala feminină va juca acasă, pe 21 septembrie, cu Elveția pe stadionul Zimbru. Ora meciului va fi stabilită ulterior.
Vă prezentăm programul meciurilor naționalei Moldovei în preliminariile Campionatului Mondial 2023:
17 septembrie 2021: Italia - Moldova
21 septembrie 2021: Moldova - Elveția
26 noiembrie 2021: România - Moldova
30 noiembrie 2021: Croația - Moldova
8 aprilie 2022: Moldova - Croația
12 aprilie 2022: Moldova - Lituania
24 iunie 2022: Moldova - România
28 iunie 2022: Lituania - Moldova
2 septembrie 2022: Moldova - Italia
6 septembrie 2022: Elveția - Moldova
Câștigătoarele celor nouă grupe preliminare se vor califica direct la turneul final. Echipele clasate pe locul secund vor participa în faza play-off. Europa va avea 11 sau 12 reprezentante la cea de-a 9-a ediție a Cupei Mondiale la fotbal feminin, competiția fiind găzduită în comun de Australia și Noua Zeelandă, în lunile iulie și august 2023.
Naționala Feminină va debuta la Trieste în preliminariile Campionatului Mondial 2023