• Fii alături de Echipa Țării

Masculin (Competiții)

Petrocub, Milsami și Sf.Gheorghe joacă astăzi în Europa Conference League

15 iul 2021 de Victor Daghi

Trei echipe din Republica Moldova, Petrocub, Milsami și Sfîntul Gheorghe vor lupta astăzi pentru un loc în turul doi preliminar al Europa Conference League.

 

Petrocub Hîncești va juca, de la ora 20:00, returul contra formației Sileks Kratovo, Macedonia de Nord, pe stadionul Zimbru din Chișinău. 

Intrarea la stadion va fi liberă.

Partida va fi transmisă în direct de postul de televiziune Moldova 2.

Meciul Petrocub – Sileks va fi arbitrat de către azerul Elchin Masiyev (29 de ani), aflat la debutul său pe arena internațională.

În tur, vicecampioana Moldovei a terminat la egalitate, scor 1-1, golurile fiind marcate de Kristijan Dodevski (min. 5), respectiv, Maxim Potîrniche (45+3).

Echipa antrenată de Lilian Popescu poate obține astăzi prima victorie din cupele europene, după ce în meciurile precedente a obținut 2 remize și a pierdut 4 jocuri.

Învingătoarea dublei manșe va accede în turul doi preliminar al Europa Conference League, unde va întâlni echipa Sivasspor din Turcia. Turul se va juca pe 22 iulie, iar returul – 29 iulie, în Turcia.

 

Deținătoarea Cupei și Supercupei Moldovei, Sfîntul Gheorghe Suruceni întâlneşte, de la ora 20:00, formaţia albaneză Partizani la Complexul Sportiv Raional din Orhei în manşa retur a primului tur preliminar al Europa Conference League.

Formaţia antrenată de Serghei Cebotari are o sarcină dificilă de a întoarce rezultatul înregistrat în tur, la Elbasan, când a pierdut cu scorul de 2-5. Golurile au fost marcate de Lucas (17, 85), Stenio Junior (26, 61), Tedi Cara (78), respectiv, Raman Volkau (44-penalty) și Nicolai Solodovnicov (80).

Suporterii îşi pot cumpăra tichete pentru meciul cu Partizani, de la ora 12:00, la casele de bilete de la stadionul din Orhei. Preţul unui bilet este 20 de lei. Până la 30% din capacitatea Arenei va putea fi ocupată (1.100 de persoane).

Partida va fi transmisă în direct de pagina de Facebook a clubului din Suruceni.

Meciul Sfîntul Gheorghe – Partizani va fi arbitrat de către grecul Vasileios Fotias (32 de ani), care la fel se află la debutul său pe arena internațională.

Învingătoarea dublei manșe va accede în turul doi preliminar al Europa Conference League, unde va întâlni echipa Basel 1893 din Elveția. Turul se va juca pe 22 iulie, în Elveția, iar returul – 29 iulie.

 

Milsami Orhei va juca, de la ora 22:00, returul contra formației FK Sarajevo, Bosnia și Herțegovina, pe stadionul olimpic Asim Ferhatovic Hase din Sarajevo.

Cel mai ieftin bilet costă 5 mărci bosniece sau 55 de lei. În vânzare au mai fost puse tichete de 88, 110 și 132 de lei. Până la 30% din capacitatea Arenei va putea fi ocupată (9.600 de persoane).

Clubul bosniac a anunțat ieri că au fost vândute aproximativ 5.500 de bilete.

Partida va fi transmisă în direct de postul de televiziune Arena Sport și nu va fi retransmisă de nicio televiziune din Republica Moldova.

Meciul FK Sarajevo – Milsami va fi arbitrat de către irlandezul Paul McLaughlin (41 de ani), care este arbitru FIFA din 2014.

În tur, echipa antrenată de Serghei Dubrovin a terminat la egalitate, scor 0-0.

Învingătoarea dublei manșe va accede în turul doi preliminar al Europa Conference League, unde va întâlni echipa Elfsborg din Suedia. Turul se va juca pe 22 iulie, în Suedia, iar returul – 29 iulie.

 

Federația Moldovenească de Fotbal urează mult succes echipelor noastre!