• Fii alături de Echipa Țării

Masculin (Competiții)

LIVE. Zimbru – Dinamo-Auto. Avancronică

02 iul 2021 de Victor Daghi

 

Zimbru – Dinamo-Auto

 

2 iulie. Chișinău, stadionul Zimbru
Arbitru: Andrei COJOCARU
Asistenți: Victor MARDARI și Anatolie BASIUL

Al 4-lea oficial: Andrei CEBAN

 

Zimbru: 12.Silviu ȘMALENEA, 3.Ștefan BURGHIU, 6.Vlad RĂILEANU, 7.Petru NEAGU, 10.Artur PATRAȘ, 11.Eugeniu SIDORENCO, 14.Saleh YAHAYA, 18.Prince Okezie EBENEZER, 26.Alexandru VREMEA, 27.Alexei CIOPA, 28.Arcadie RUSU

Rezerve: 1.Anatolii CHIRINCIUC, 5.Tudor PAVALACHI, 8.Alexandru GRAUR, 19.Ion GURULEA, 20.Iulian BEJAN, 21.Mihai LITCAN, 22.Alexandru GĂU, 25.Gheorghe SPÎNU, 33.Daniel MUNTEAN
Antrenor: Vlad GOIAN

 

Dinamo-Auto: 16.Maxim BARDÎȘ, 4.Andrei NOVICOV, 5.Igor CHIPERI, 6.Artiom BILINSCHII, 7.Serghei SCHIȚENCO, 10.Vadim CEMÎRTAN, 13.Artem FEDOROV, 15.Oleksandr MASALOV, 19.Maxim MIHALIOV, 22.Valeriu GAIU, 30.Serghei GAFINA

Rezerve: 1.Cristian APOSTOLACHI, 8.Orkhan GURBANLI, 9.Octavian BULAT, 17.Alexandr CUZMENCO, 20.Denis MACALICI, 21.Yehor KONDRATIUK
Antrenor: Igor DOBROVOLSKI

 

Zimbru Chișinău și Dinamo-Auto se întâlnesc astăzi, de la ora 18:00, în cel de-al treilea meci al primei etapei a Diviziei Naționale. Partida de la stadionul Zimbru din Chișinău va fi transmisă în direct de posturile de televiziune Sport 1, Moldova 2, YouTube FMF și Facebook FMF.

 

Cele două echipe s-au întâlnit până acum de 26 ori în Divizia Națională.

 

Primul duel a avut loc pe 31 august 2013, la Chișinău, când a fost consemnată o remiză albă.

 

În total, "galben-verzii" au câștigat 10 meciuri directe, dinamoviștii - 5, iar alte 11 meciuri s-au încheiat la egalitate. Golaverajul este favorabil chișinăuienilor: 31-24.

 

În stagiunea trecută, trei partide s-au terminat la egalitate, iar într-un meci s-a impus Dinamo-Auto.

 

În etapa a 7-a, la Ternovca, “automobilistul” Yehor Kondratiuk a deschis scorul în min. 22, iar Saleh Yahaya a egalat la unu în min. 49.

 

Pe 25 octombrie 2020, la stadionul Zimbru-2, echipele n-au marcat niciun gol și au împărțit punctele.

 

Pe 12 martie 2021, în etapa a XXV-a, Dinamo-Auto s-a impus cu 3-0, iar Shahrom Samiev și-a trecut în cont un hat-trick.

 

Cel mai recent duel dintre cele două formații s-a disputat pe 18 mai 2021, la stadionul Zimbru-2. “Automobilistul” Artiom Litveacov a deschis scorul în minutul 24, iar Alexei Ciopa a stabilit scorul final (1-1) în minutul 54.

 

Zimbru și Dinamo-Auto au jucat și în Cupa Moldovei. Dacă în 2014 și 2017, Zimbru se impunea cu 1-0 și 4-0, atunci semifinala din 2018 a fost una plină de dramatism. Învingătoarea s-a decis la penalty-uri, după ce în timpul regulamentar și în prelungiri nu s-au marcat goluri. Dinamo-Auto a fost foarte aproape de o calificare în premieră în finala competiției, după ce jucătorii de la Zimbru au ratat primele 3 lovituri de pedeapsă. Până la urmă, echipa chișinăuiană a câștigat cu scorul de 5-4.

 

În acest intersezon Zimbru a jucat 3 partide amicale, 1-0 cu FC Petrocub (a marcat Okezie Ebenezer Prince), 0-1 cu Sheriff Tiraspol și 1-1 cu Milsami Orhei (Saleh Yahaya).

 

Formația din capitala Moldovei s-a despărțit de portarul Denis Guțul, fundașul Valentin Chișca și mijlocașul Andrei Calac. În schimb la Zimbru au fost transferați atacantul Eugeniu Sidorenco (32 de ani, Al Suwayq, Oman), portarul Anatolii Chirinciuc (32 de ani, Speranța Nisporeni) și mijlocașii Gheorghe Spînu (19 ani, FC Florești), Ion Gurulea (19 ani, Dacia Buiucani), Arcadie Rusu (28 de ani, Speranța Nisporeni).

 

Președintele Zimbrului, Nicolae Ciornîi a anunțat recent care sunt schimbările în conducerea clubului. În funcția de director general a fost instalat Sergiu Topor, iar Anatolie Gorilă a devenit vicepreședinte. Mai devreme și-au prezentat demisia vicepreședintele Sevastian Botnari și directorul general Iulia Petuhov.

 

De partea cealaltă Dinamo-Auto a susținut un meci amical, 8-1 cu FC Florești (au marcat Vadim Cemîrtan, Serghei Schițenco-2, Octavian Bulat, Andrei Novicov, Maxim Mihaliov-3).

 

La echipa din Tiraspol s-au transferat fundașii Andrei Novicov (35 de ani, Sfîntul Gheorghe) și Valeriu Gaiu (20 de ani, Sheriff).  Au plecat portarul Victor Straistari, atacantul tadjik Shahrom Samiev și fundașii Artiom Litveacov (Sfîntul Gheorghe), Vadim Dijinari (Milsami).