• Fii alături de Echipa Țării

Masculin (Competiții)

LIVE. FC Florești – Petrocub. Avancronică

01 iul 2021 de Victor Daghi

 

FC Florești - Petrocub

 

1 iulie. Bender, stadionul orășenesc
Arbitru: Ion BÎLEA
Asistenți: Denis OALĂ și Nicolae MACARI

Al 4-lea oficial: Roman JITARI

 

FC Florești: 1.Denis MACOGONENCO, 5.Feodor ANDRIUHIN, 9.Andrei COBEȚ, 10.Grigore COȘCODAN, 14.Alexei DIZOV, 18.Eugeniu REBENJA, 19.Denis JANU, 22.Serghei DIULGHER, 28.Daniel LISU, 30.Sandu MATEESCU, 99.Vladimir GHINAITIS

Rezerve: 12.Anton COVAL, 4.Ivan VOROPAI, 25.Igor BONDARENCO, 55.Vladimir COVCENCO
Antrenor: Iuri GROȘEV

 

Petrocub: 1.Mickael MEIRA, 7.Constantin SANDU, 9.Vladimir AMBROS, 11.Sergiu PLATICA, 19.Mikhail PLATIKA, 21.Maxim POTÎRNICHE, 22.Ștefan EFROS, 73.Ioan-Călin REVENCO, 90.Ion JARDAN, 94.Corneliu COTOGOI, 97.Marius IOSIPOI

Rezerve: 99.Igor MOSTOVEI,  2.Jacques ONANA, 4.Petru RACU, 8.Iaser ŢURCAN, 10.Alexandru BEJAN, 14.Alexandru VLAS, 17.Victor BOGACIUC, 18.Vadim GULCEAC, 20.Donalio MELACHIO DOUANLA, 27.Artiom ROZGONIUC, 84.Alexandru ONICA
Antrenor: Lilian POPESCU

 

FC Florești și Petrocub Hîncești se întâlnesc astăzi, de la ora 18:00, la stadionul orășenesc din Bender, în primul meci al ediției a 31-a a Diviziei Naționale. Partida va fi transmisă în direct de postul de televiziune Moldova 2, YouTube FMF și Facebook FMF.

 

Cele două echipe s-au întâlnit până acum în opt meciuri directe și de fiecare dată echipa din Hîncești a obținut victorie.

 

Pentru prima dată formațiile s-au întâlnit în optimile de finală ale Cupei Moldovei, ediția 2018/19. Petrocub a eliminat-o pe FC Florești după două victorii categorice cu 10-2 (marcatori Artiom Puntus-3, Dan Taras, Vadim Paireli, Vladimir Ambros, Victor Mudrac, Vladislav Ivanov, Jacques Onana, Andrei Macrițchi / Alexandru Popovici, Igor Bîcicov) și 6-1 (Artur Patraș, Alexandru Vremea, Maxim Cojocaru, Donalio Melachio Douanla, Dan Pîsla-2 / Ghenadie Ploniș). 

 

În februarie 2020, echipele s-au duelat în Cupa Federației, iar hînceștenii s-au impus cu 4-0. Au marcat Donalio Melachio Douanla, Vladimir Ambros, Sergiu Platica și Vadim Gulceac.

 

În ediția trecută de campionat, Petrocub a învins trupa lui Iuri Groșev de patru ori.

 

Mai întâi, cu un 4-0 într-un meci din cadrul etapei a treia, jucat pe 11 iulie 2020, la Bender. Atunci, Sergiu Platica a marcat două goluri, iar Vladimir Ambros și Ilie Damașcan au înscris câte o dată. 

 

Adversarele au jucat în cadrul etapei a XII-a, pe 28 septembrie 2020, la Hîncești. A fost din nou 4-0 în favoarea lui Petrocub, Vladimir Ambros marcând atunci două goluri, iar Jacques Onana și Alexandru Onica – câte unul. 

 

A urmat meciul din cadrul etapei a XXI-a, pe 29 noiembrie 2020, la Bender. Echipa lui Lilian Popescu s-a impus cu 1-0, golul victoriei fiind marcat de căpitanul Vladimir Ambros.

 

Cea mai recentă partidă dintre cele două formații s-a jucat la Bender, pe 30 aprilie 2021, în cadrul etapei a XXX-a. Petrocub a învins cu 4-0 datorită golurilor marcate de Iaser Țurcan (2), Sergiu Platica și Alexandru Onica.

 

Cele două formații s-au mai întâlnit anul acesta în sferturile de finală ale Cupei Moldovei, ediția 2020/21. Petrocub a învins în prelungiri cu 2-1 datorită golului marcat de Vadim Gulceac în minutul 103. Celelalte reușite și-au trecut în cont Mikhail Platika, respectiv Eugeniu Rebenja.

 

În acest intersezon FC Florești a jucat 3 partide amicale, 0-4 cu campioana Sheriff, 1-8 cu Dinamo-Auto și 0-3 cu Akron, Rusia. Formația de la nordul Moldovei s-a despărțit de mijlocașul Dmitri Semirov și i-a transferat pe portarul Anton Coval (24 de ani, FC Tighina) și mijlocașul Constantin Mandrîcenco (30 de ani, Sevan, Armenia)

 

De partea cealaltă Petrocub a susținut 4 meciuri amicale, 0-1 cu Zimbru Chișinău, 3-0 cu CSF Bălți, 8-0 cu Spartanii Selemet (Mikhail Platika-4, Chinaza Miracle Nwautobo, Vadim Gulceac-3) și 1-0 cu Akron, Rusia (Vladimir Ambros).

 

La echipa din Hîncești s-au transferat fundașul Ioan-Călin Revenco, 21 de ani, mijlocașii Corneliu Cotogoi, 20 de ani, Marius Iosipoi, 21 de ani (tustrei, Dacia Buiucani). S-a întors la club portarul Igor Mostovei, care a fost împrumutat la Codru Lozova. De la echipă a plecat antrenorul secund Marcel Reșitca. Noul asistent al lui Lilian Popescu va fi Dmitrii Arabadji (ex-Nistru Otaci, Dinamo-Auto și FC Cahul-2005).

 

După meciul cu FC Florești pentru trupa lui Lilian Popescu urmează „dubla” cu FC Sileks Kratovo, Macedonia de Nord, în primul tur preliminar al UEFA Europa Conference League. Meciul tur se va juca la Skopje, pe 8 iulie, iar returul – la stadionul Zimbru din Chișinău, pe 15 iulie.