• Fii alături de Echipa Țării

Masculin (Competiții)

Finala Cupei Moldovei. Căpitanii vorbesc. Frank Castaneda

27 mai 2021 de Reporter FMF

Interviul căpitanului echipei Sheriff Tiraspol, Frank Castaneda, care va fi publicat în Programul de meci al finalei Cupei Moldovei din 30 mai

 

- Frank, ce gânduri ai despre Finala Cupei?

- Cred că va fi un duel istoric, iar noi trebuie să demonstrăm că nu în zădar suntem campioni ai Moldovei și să câștigăm acest meci. Ne dorim să cucerim ambele trofee – am luat deja Campionatul, iar acum venim după Cupă.

 

- Ai jucat contra echipei Sfîntul Gheorghe și le-ai marcat lor. Ce crezi despre adversara din finală?

- Este o echipă bună cu jucători valoroși. Știu că ne așteaptă un meci greu, deoarece și pentru ei este important acest trofeu. Dar, noi ne gândim doar la câștigarea Cupei și alt rezultat nu ne interesează.

 

- Spune-mi, datorită căror calități Sheriff va obține victorie?

- Cred că vom câștiga meciul, deoarece avem o echipă puternică, iar noi, jucătorii, ne ajutăm reciproc pe teren. Suntem obligați să ne demonstrăm valoarea și să aducem Cupa acasă.

 

 - Cât de important este să marchezi în finală?

- Este foarte important, dar nu mai puțin important este să câștigăm meciul indiferent de faptul, dacă voi marca eu sau nu. Cred că sint capabil să inscriu în meciul din 30 mai și astfel îmi voi ajuta echipa în finala Cupei.  

 

- Care este mesajul tău suporterilor noștri, care au susținut echipa de la distanță?

- Vreau să le mulțumesc pentru susținerea lor pe durata întregului sezon, unul destul de lung. Suporterii sunt o părticică al acestui club mare, ei sunt întotdeauna alături de noi și ne-au ajutat atât din tribune cât și de-acasă. Vom continua să lucrăm pentru ca clubul să ajungă la cel mai înalt nivel. Sheriff trebuie să fie cel mai mare club din Moldova.

 

Pregătit de serviciul de presă FC Sheriff