• Fii alături de Echipa Țării

Masculin (Competiții)

LIVE. FC Florești – Dacia Buiucani. Avancronică

07 mai 2021 de Victor Daghi

 

FC Florești – Dacia Buiucani


7 mai. Bender, stadionul orășenesc. Fără spectatori
Arbitru: Andrei BREGUȚA
Asistenți: Victor MARDARI și Natalia CEBAN
Al 4-lea oficial: Dumitru MUNTEAN

 

FC Florești: 1.Denis MACOGONENCO, 4.Ivan VOROPAI, 5.Feodor ANDRIUHIN, 9.Andrei COBEȚ, 14.Alexei DÎZOV, 17.Serghei BOBROV, 18.Eugeniu REBENJA, 19.Denis JANU, 25.Igor BONDARENCO, 27.Dmitri SEMIROV, 55.Vladimir COVCENCO

Rezerve: 13.Vladislav LIHAREV, 10.Grigore COȘCODAN, 23.Artiom ZELENIUC, 28.Daniel LISU, 30.Sandu MATEESCU, 77.Gheorghe SPÎNU, 99.Vladimir GHINAITIS
Antrenor: Iuri GROȘEV

 

Dacia Buiucani: 1.Dumitru COVALI, 2.Ioan-Călin REVENCO, 4.Denis FURTUNA, 8.Corneliu COTOGOI, 9.Vadim CRICIMAR, 11.Dumitru DEMIAN, 19.Doru CALESTRU, 22.Marin CĂRUNTU, 23.Vicu BULMAGA, 24.Andrei RUSNAC, 31.Vasile BÎTLAN

Rezerve: 82.Artiom CUBANI, 7.Dumitru BIVOL, 14.Ilie BOTNARI, 15.Ion MAMALIGA, 18.Vadim CRAVCESCU, 20.Oleg MARTIN, 21.Valeriu GURGUROV, 28.Nicu NAMOLOVAN, 29.Alex GUTIUM 
Antrenor: Andrei MARTIN

 

FC Florești și Dacia Buiucani se întâlnesc astăzi, de la ora 16:00, la stadionul orășenesc din Bender, într-un meci al etapei a XXXI-a a Diviziei Naționale. Partida va fi transmisă în direct de site-ul nostru, pagina de Facebook Divizia Națională și portalul Moldfootball.

 

Cele două echipe s-au întâlnit până acum în șase meciuri directe și de fiecare dată partidele au fost foarte tensionate.

 

Primele două jocuri au avut loc în sezonul 2019 al Diviziei A, iar FC Florești s-a impus de fiecare dată cu scorul de 2-1, inclusiv în meciul din ultima etapă, care a stabilit campioana eșalonului secund. 

 

În Divizia Națională, echipele au obținut câte o victorie, iar încă un meci s-a încheiat la egalitate.

 

Mai întâi, chișinăuienii s-au impus cu 2-0, prin golurile lui Corneliu Cotogoi și Dumitru Demian, iar în etapa a XIII-a deja floreștenii au obținut toate cele 3 puncte puse în joc datorită golului marcat de Dmitri Maneacov din penalty.

 

Cea mai recentă partidă dintre cele două formații s-a jucat la Joma Arena, pe 23 februarie 2021. Dacia Buiucani a deschis scorul prin Vadim Crîcimar în min. 39, dar FC Florești a întors rezultatul datorită golurilor marcate de Vladimir Ghinaitis (45+1) și Andrei Cobeț (46). Căpitanul formației chișinăuiene, Ioan-Călin Revenco, a salvat un punct pentru echipa sa cu reușita din minutul 90+5. La această fază, portarul Vladislav Liharev a apărat de două ori (!?) penalty-ul executat de Revenco. 

 

Dacia-Buiucani a mai jucat o dată cu FC Florești într-un turneu oficial organizat de FMF. Este vorba de prima ediție a Cupei Federației 2020, unde cele două formații s-au despărțit la egalitate, scor 1-1 (marcatori Sandu Mateescu, respectiv Evgheni Ragulkin).

 

Este interesant că, la cinci meciuri cu participarea acestor echipe, arbitrul a eliminat din teren câte un jucător (Dacia Buiucani – 4, FC Florești – 1). Doar arbitrul Veaceslav Banari n-a arătat niciun cartonaș roșu la meciul din 23 februarie 2021, în schimb a avertizat 9 jucători și a dictat un penalty.

 

FC Florești a obținut două victorii și două remize în ultimele 10 meciuri. Deoarece Speranța a obținut doar Licența A, echipa de la nordul Moldovei a scăpat de emoțiile unui baraj de retrogradare.

 

De partea cealaltă, Dacia Buiucani a învins în etapa trecută Dinamo-Auto și a intrerupt seria negativă alcătuită din 4 meciuri fără victorie. Echipa lui Andrei Martin a obținut 3 victorii și 3 remize în ultimele 10 meciuri.

 

Fundașul echipei din Florești, Sandu Mateescu (fost jucător la Dacia Buiucani), are drept de joc azi, după ce a fost suspendat în partida cu Petrocub.

 

În clasament, Dacia Buiucani este pe locul 6, cu 38 de puncte, în timp ce FC Florești se află în imediata vecinătate, pe locul 7, cu 23 de puncte acumulate.

 

Cu aproximativ o oră înainte de startul partidei veți putea afla componențele de joc ale celor două formații, accesând această știre actualizată.