În februarie, acum 10 ani, Igor Armaș își lansa propriul blog pe site-ul echipei Kuban Krasnodar. Ion Caras devenea antrenorul echipei Nistru Otaci. Sfântul Gheorghe era exclusă din turneul ”Sergiu Rădăuţanu" în faza sferturilor, din cauză că a folosit jucători nelegitimați. Alexandru Golban, jucător la Simurg, Azerbaidjan, era dorit de selecționerul Azerbaidjanului, Berti Vogts, la naționala azeră. Alexandru Epureanu era desemnat de selecționerul Gabi Balint noul capitan al Naționalei Moldovei.
Acum 10 ani, pe 7 februarie 2010, la Varșovia a avut loc tragarea la sorți a grupelor preliminare pentru EURO 2012. Moldova avea atunci un nou selecționer, Gabi Balint, în care ne puneam mari speranțe.
Înainte de eveniment, președintele FMF, Pavel Cebanu își dorea România ca adversar, iar Balint – Spania.
Am picat, însă cu Olanda, Suedia, Ungaria, Finlanda și San Marino. Optimismul nostru atingea cote maxime (nu știu de ce).
SERGHEI CLEŞCENCO, (în 2010 - selecţioner Moldova U-17)
"Avem şanse bune la locul trei. Numai Suedia şi Olanda sunt mai puternice. Se poate de jucat şi cu Ungaria şi cu Finlanda. Acasă chiar putem să câştigăm în faţa Finlandei."
NICOLAE CEBOTARI, secretar-general FMF
"E o grupă nu rea, se poate de jucat. Depinde de băieţi cum vor juca. Cu orice echipă se poate de jucat. Sperăm la un loc cât mai bun."
LEONID ISTRATI, (în 2010 - agent FIFA)
"E o grupă frumoasă, interesantă. Depinde foarte mult dacă vom putea beneficia de aportul jucătorilor care evoluează în Rusia. Dacă vor fi disponibili toţi jucătorii am putea produce surprize. Sunt şanse să ne batem pentru primele trei locuri. Nu văd o favorită clară. Suedia şi Finlanda sunt echipe cu care se poate de luptat."
Nu eram doar noi optimiști. Ambasadorul Ungariei la Chișinău, Gyorgy Varga, considera Moldova una dintre favorite la calificare, alături de Olanda şi Ungaria.
Selecționerul Balint își dorea să joace primul meci acasă și a obținut acest lucru. Calendarul ne aducea Finlanda, la Chișinău, pe care avea să o batem cu 2-0, prin golurile lui Suvorov și Doroș. Dar faza meciului a creat-o Viorel Frunză, care l-a forțat pe liderul finlandezilor, Sami Hyypia, fundașul lui Liverpool, să ia cartonaș roșu încă din prima repriză…
Frunză a fost primul fotbalist moldovean, care a refuza să se legitimeze în campionatul Rusiei ca cetățean rus (ofertat de Dinamo Briansk). El și-a explicat gestul prin faptul că își dorește enorm să joace la Națională: ”Îmi dau viața pentru echipa Națională”.
Problemele internaționalilor moldoveni, care jucau în campionatul Rusiei cu pașaport rusesc, s-au rezolvat, la fel, în februarie 2010, la o întâlnire dintre conducerile celor 2 federații cu președintele de atunci al UEFA, Michel Platini.
Fotbalul moldovenesc, acum 10 ani