Miercuri, cu Andrei Prodan

În perioada 1946 – 1950 (cu întreruperi) selecţionata de fotbal a României a fost condusă de pe banca tehnică de un basarabean. Numele lui e Nicolae (Colea) Vâlcov.

Colea s-a născut pe 23 februarie 1909, la Bolgrad, fiind al doilea copil în familia preotului Autonom Vâlcov, care în acea perioadă era profesor la gimnaziile de băieţi şi fete din localitate. În curând familia Vâlcov s-a stabilit la Chişinău, pe atunci capitala guberniei Basarabia din cadrul Imperiului Rus.

Toţi patru feciori ai preotului Autonom (în ordinea vârstei: Vasea, Colea, Petea şi Volodea) erau pasionaţi de fotbal. La începutul anilor 1920 ei au fost printre cei care au fondat echipa Viteaz, devenită ulterior Mihai Viteazul (istoria acestei formaţii o puteţi afla aici şi aici).

Colea, alături de fraţii săi, Petea şi Volodea au ajuns de 2 ori cu echipa Mihai Viteazul în semifinalele campionatului României (1928 şi 1930). 

A urmat invitaţia de la unul dintre cele mai puternice cluburi din ţară, Venus Bucureşti. A fost un transfer cu peripeţii. Istoria lui a fost povestită ziaristului Răzvan Toma de către Alexandru Vâlcov, fiul cel mic al lui Colea:

„În 1930, Venus a întreprins un turneu în Basarabia. Printre partidele jucate acolo, una a fost în compania echipei Mihai Viteazu din Chişinău, unde evoluau toţi fraţii Vâlcov, inclusiv şi cel mai mare dintre ei, Vasile (ei fiind basarabeni de origine găgăuză). Cei de la Venus au pus mai întâi ochii pe Colea, căruia i-au propus să vină la ei. Pe-atunci, un transfer era mult mai greu de realizat, deoarece unui fotbalist adus din alt oraş trebuia, printre multe altele, să i se asigure atât locuinţă, cât şi servici. Aşa că, la momentul amintit, cele două părţi au parafat doar o înţelegere, urmând ca peste câteva luni, Colea să ia drumul Bucureştilor pentru a se realiza transferul. 
Însă, până să facă acest drum, el a mai primit o vizită la Chişinău, a marelui Octav Luchide, secretarul general al FRFA, care auzise şi el de valoarea sa. Membru fondator şi, logic, mare susţinător al Sportului Studenţesc, Luchide i-a propus lui Colea să vină la echipa studenţească. Numai că atacantul s-a văzut nevoit să-l refuze, datorită înţelegerii la care ajunsese cu Venus. Luchide nu a digerat însă acest răspuns. Astfel, ceva mai târziu, ca o răzbunare şi-a folosit toată influenţa pentru ca Vâlcov cel mare să nu joace la Venus în acel sezon, folosindu-se de un paragraf al regulamentului de transfer potrivit căruia un jucător nu putea să activeze în acelaşi sezon la două grupări (în cazul lui, Mihai Viteazu şi Venus), asta cu toate că Vâlcov nu jucase în acea ediţie niciun meci oficial la Mihai Viteazu. 
Astfel, a trebuit să aştepte jumătate de sezon în Bucureşti pentru a putea efectua transferul la Venus (sezonul 1931/32 fiind primul în care a jucat la alb-negrii)”.

Tot la Venus au ajuns Petea (numele lui îl poartă Clubul golgheterilor moldoveni) şi Volodea (cel mai tânăr debutant din istoria fotbalului moldovenesc). „Troika” fraţilor Vâlcov, cum a fost numită de un alt basarabean celebru, Patriarhul presei sportive românești Ioan Chirilă, a făcut furori în anii interbelici, scriind istorie pentru clubul bucureştean. După cum menţionează Răzvan Toma: „Toate apărările tremurau când ştiau că vor avea în faţă atacul format din cei trei fraţi”.

Colea a cucerit cu Venus 3 titluri de campion al României (1932, 1934 şi 1937), totalizând 67 de jocuri şi înscriind 20 de goluri în prima divizie. Apropo, debutul în Liga 1 (pe atunci divizia A) a formaţiei din Bucureşti a avut loc pe 25 septembrie 1932 contra echipei RGMT (Timişoara), încheiat cu scorul de 2-0. Golurile au fost marcate de... Colea şi Petea Vâlcov. 

În 1938, Colea s-a transferat la Luceafărul Bucureşti. El şi-a încheiat cariera la o altă echipă, CS Turda, pentru care a evoluat în perioada 1939-1942.

A luptat apoi în cel de-al Doilea Război Mondial, atât pe frontul de Est, cât şi în munţii Tatra, primind mai multe decoraţii.

Cu toate că a absolvit Academia Comercială, secţia consulară (absolvenţi ai acestei instituţii au fost şi Petea cu Volodea, doar că ai secţiei industriale), după război Nicolae Vâlcov s-a dedicat în exclusivitate muncii de antrenor.

Selecționerul României

În 1946 el a fost numit selecționer al naţionalei României. A debutat pe banca tehnică pe 8 octombrie 1946, la Tirana, în cadrul ediţiei a VII-a a Cupei Balcanice, în care România a jucat la egalitate cu Bulgaria, 2-2. În următorul meci „tricolorii” au învins cu scorul de 2-1 Iugoslavia, selecţionata care peste doi ani avea să devenă vicecampioană olimpică, cu celebrii Miroslav Brozović, Zlatko Čajkovski (viitorul antrenor al lui Bayern München, care i-a descoperit pe Franz Beckenbauer, Sepp Maier şi Gerd Müller), Ivica Horvat, Aleksandar Atanacković, Stjepan Bobek sau Franjo Wölfl pe teren. 

Surprinzător, dar în ultimul meci al Balcaniadei, România a cedat la limită, 0-1, în faţa ţării gazdă a turneului, Albania, şi a ratat titlul balcanic. De menţionat că acestea au fost ultimele trei meciuri pentru naţionala României ale lui Nicolae Simatoc, basarabeanul care peste câteva luni avea să evadeze în Italia.

Colea Vâlcov avea să-şi i-a revanşa în faţa albanezilor în mai 1947, când România a obţinut o victorie categorică, 4-0 pe acelaşi stadion din Tirana. În vară au urmat o înfrângere acasă în faţa Iugoslaviei (1-3) şi două victorii în deplasare cu Bulagria (3-2) şi Polonia (2-1). 

În pofida acestor rezultate Vâlcov a fost demis. În următorii trei ani el a condus Naţionala României încă în trei meciuri: 0-1 cu Albania (2 mai 1948, în tandem cu Petre Steinbach), 2-3 şi 1-1 cu Cehoslovacia (22 mai 1949 şi 21 mai 1950, ultimul meci în tandem cu Gheorghe Albu).

Nicolae Vâlcov este al doilea antrenor, după Coloman Braun-Bogdan, al celei mai titrate echipe din România, Steaua Bucureşti. Şi primul care a cucerit un trofeu cu formaţia militară, Cupa României. Se întâmpla pe 18 decembrie 1949, când CSCA (denumirea de atunci a Stelei) a învins în finală CSU Cluj, 2-1.

Basarabeanul a mai antrenat echipele Juventus Bucureşti (1950-1952), Progresul Combinatul Poligrafic Casa Scânteii (CPCS) Bucureşti (1953), Dinamo Bucureşti (1953-1957, în calitzate de consilier tehnic, devenind astfel primul tehnician care a condus atât Steaua, cât şi Dinamo), Politehnica Iaşi (1957-1958), Torpedo Tohani (1958-1959), Metalul Hunedoara (1960-1961), Metalurgistul Cugir (1962-1964), Politehnica Timişoara (1964), Metaloglobus Bucureşti (1964-1965). Din 1965 a lucrat cu copiii şi juniorii la Steaua “23 August”.

Iată cum era caracterizat în ipostaza de antrenor: „Tehnician valoros prin cunoştinţele sale teoretice şi experienţa sa practică, foarte principial”.

A decedat la 15 martie 1970.

Fii săi, Nicolae (născut la 4 iunie 1931, doctor inginer fizician) şi Alexandru Cristian (născut la 25 decembrie 1939, inginer) de asemenea au jucat fotbal de performanţă. Nicolae doar la nivel de juniori, la Venus UCB Bucureşti (1946-1949). Alexandru, printre altele, la Dinamo Obor Bucureşti (1959-1960) şi Politehnica Timişoara (1960-1962). Cu formaţia din capitală a jucat chiar şi o finală a Cupei României, în 1960, pierdută în faţa Progresului Bucureşti, 0-2.

În anul 2014, Alexandru Vâlcov a fost printre cei care au reînfiinţat gloriosul club interbelic, Venus Bucureşti. În prezent el este preşedintele de onoare al clubului.