• Fii alături de Echipa Țării

Futsal (Naționale)

Selecționata de futsal, în pregătiri pentru meciul cu Grecia

27 ian 2021 de Ion Buga
GALERIE

Naționala de futsal a Moldovei a început pregătirile pentru meciul cu Grecia din preliminariile Campionatului european 2022. Meciul va avea loc pe 28 ianuarie la Complexul Sportiv „Futsal Arena FMF” din comuna Ciorescu (fără spectatori), cu începere de la ora 18:30 și va fi transmis în direct de postul de televiziune Sport 1 (disponibil în majoritatea țărilor din spațiul ex-sovietic), site-ul nostru și pagina Facebook FMF.

 

Echipa antrenată de Vladimir Vusatîi s-a reunit aseară la Complexul Sportiv „Futsal Arena FMF”. Au fost convocați următorii jucători: Oleg Chitoroagî, Sergiu Burduja, Andrian Lașcu, Sergiu Tacot, Constantin Burdujel, Iulian Cojocaru, Sergiu Nicolaiciuc, Leonid Podlesnov, Andrei Negară, Constantin Nița, Alexandru Grigorescu, Marin Stan, Constantin Gurjui, Daniel Adam.

 

Partida va fi arbitrată de Dario Pezzuto (Italia) și Daniele D'adamo (San Marino), iar al treilea oficial va fi Olga Tanschi (Moldova).

 

În celălalt meci al grupei de calificare, pe 29 ianuarie, Azerbaidjan o va găzdui pe Slovacia.

 

Moldova și Grecia s-au întâlnit până acum de 2 ori și de fiecare dată s-a impus echipa noastră. Mai întâi, pe 22 aprilie 2015, în cadrul turneului internațional "Cupa FMF", tricolorii au câștigat cu 5-1. Un alt duel a avut loc exact acum 4 ani, în preliminariile CE 2018, iar Moldova a obținut victorie, scor 4-0.