• Fii alături de Echipa Țării

Totalurile anului. UEFA Football and Refuges Grant Scheme

27 dec 2020 de Ion Buga

În urma aplicării la grantul “UEFA Football and Refuges Grant Scheme” 2019/2020, Federația Moldovenească de Fotbal a fost printre cele 6 țări câștigătoare din 18 aplicante. Acest proiect prevede integrarea refugiaților și solicitanților de azil în societatea noastră prin mai multe activități fotbalistice. Fotbalul poate juca un rol extrem de important în implicarea în circuitul vieții a persoanelor care fug de războaie, conflicte și persecuții, pentru a învăța limba și cultura acestei țări.


Prin acest proiect, Federația Moldovenească de Fotbal în parteneriat cu Centrul de Caritate pentru Refugiați și-a propus să realizeze mai multe acțiuni, inclusiv în acest an.

Cea mai importantă a avut loc pe 11 noiembrie, când a fost inaugurat mini-terenul de fotbal de la Centrul de Cazare Temporară pentru solicitanți de azil. Acest teren de fotbal va oferi posibilitatea solicitanților de azil și refugiaților, inclusiv femeilor și copiilor, să joace fotbal între ei și cu copiii de la instituțiile de învățământ din apropiere. La eveniment au participat secretarul de stat al Ministerului de Interne, Gheorghe Balan, șeful Biroului Migrație și Azil, Iulian Popov, directorul Centrului de Cazare Temporară pentru solicitanți de azil, Valeriu Strătilă, reprezentantul FMF, Diana Bulgaru, și directorul Centrului de Caritate pentru Refugiați, Djavid Paknehad.

 

Tot anul acesta, a fost publicată revista „10 cei mai de succes refugiați din Republica Moldova”. Publicația cuprinde 10 povești de viață a persoanelor din comunitatea refugiaților. În total, 400 de reviste au fost distribuite tuturor beneficiarilor pentru a promova mai multe informații despre refugiați.

 

Trebuie de menționat faptul, că de la începutul proiectului au fost desfășurate cu succes și alte acțiuni, cum ar fi:
- organizarea unui turneu de fotbal amical dedicat Zilei Mondiale a Refugiaților printre localnici și refugiați
- distribuirea ghiozdanelor cu echipament sportiv și rechizite pentru 100 de școlari și preșcolari refugiați; 
- înmânarea certificatelor de Licența „C” UEFA pentru 2 refugiați, care vor deveni antrenori pentru copiii cu vârsta de până la 12 ani; ei vor antrena copiii refugiaților; 
- achitarea frecventării pe parcursul unui an a 2 copii la o școală de fotbal din Chișinău; 
- achitarea taxelor anului de studiu 2019/2020 pentru 10 studenți refugiați ce studiază la una din universitățile din Moldova; 
- oferirea posibilității copiilor din familii refugiate să conducă fotbaliștii pe teren la două meciuri internaționale disputate acasă, pe Stadionul „Zimbru”.

 

Grație proiectului “UEFA Football and Refugees Grant Scheme” 2019/2020, energiei pozitive pe care sportul o generează, au fost create noi prietenii, au apărut oportunități pentru mai mulți refugiați de a se integra în noua societate. Federația Moldovenească de Fotbal în parteneriat cu Centrul de Caritate pentru Refugiați planifică să aplice inițiative comune și pentru următoarea ediție a proiectului

a declarat managerul proiectului, Diana Bulgaru.

 

În total, au participat la acțiunile în cadrul proiectului în jur de 3600 de persoane, dintre care 300 fac parte din comunitatea refugiaților (refugiați, beneficiari ai protecției umanitare, solicitanți de azil, familii mixte). De asemenea, s-au implicat activ și mulți cetățeni ai Republicii Moldova (bărbați, femei și copii).

 

Foto: Centrul de Caritate pentru Refugiați