• Fii alături de Echipa Țării

Feminin (Naționale)

Cronică de la Madrid. Arena care inspiră la victorii

27 noi 2020 de Reporter FMF
GALERIE

Astăzi, naționala feminină a Moldovei va disputa unul dintre cele mai memorabile meciuri. Chiar dacă fiecare partidă are istoricul său, nu în fiecare zi ai ocazia să joci la centrul de pregătire al campionilor mondiali și europeni. 


În imediata apropiere a edificiului sportiv - Ciudad Del Futbol - se află un muzeu care păstrează toate trofeele câștigate de echipele naționale spaniole, inclusiv Cupa Mondială și Campionatul European! Până nu demult aici s-au antrenat Xavi, Iniesta, iar acum Isco, Sergio Ramos sau Alvaro Morata. Iar diseară, la Madrid, va juca echipa feminină a Moldovei! 

 

Baza echipei naționale a Spaniei a fost dată în exploatare acum 7 ani. Complexul sportiv include 5 terenuri, unul dintre care este rezervat pregătirii portarilor. De asemenea, aici se mai regăsesc un teren cu suprafață artificială și o arenă de futsal. În incinta Ciudad Del Futbol se mai află un centru medical și oficiul președintelui Federației Regale Spaniole de Fotbal.

 

Trebuie de menționat că stadionul care va găzdui meciul din această seară are în dotare și o tribună pentru 3000 de spectatori. Aceasta ar fi plină, dacă nu era situația pandemică dificilă cauzată de coronavirus. 

Gazonul. Unul perfect. Deodată iese în evidență. Atât de mult, încât unii au crezut inițial, că este artificial. 

 

Cu alte cuvinte, Centrul de pregătire al echipelor naționale spaniole, este o adevărată sursă de inspirație pentru a progresa și a obține rezultate bune, ceea ce va încerca să facă naționala noastră. 

 

Starea de spirit a echipei este excelentă și cu toții sunt în așteptarea partidei cu Spania, care va începe la ora 22:00.