Naționala de tineret a Moldovei a pierdut ultimul meci disputat în acest an, 0-3 cu Țara Galilor în preliminariile Campionatului european. Vă prezentăm declarațiile antrenorului după partida disputată la Wrexham.
"Din păcate n-am putut rezista mizei acestui meci. Aveam mare încredere în băieți, parcă aveam și unele speranțe după prima repriză, dar în partea a doua totul s-a ruinat. Am avut piese care n-au dat randament în repriza secundă. Trebuia să schimbăm ceva în faza de atac, n-am reușit nici jocul la construcție, iar atunci când numai te aperi este foarte greu. I-am avertizat pe băieți că putem avea probleme la fazele fixe, cornere, unde mai pui că a fost și un penalty. Suntem vulnerabili când luăm primul gol, iar la al doilea apare o stare de disperare.
Îmi pare rău că am încheiat astfel această campanie preliminară. Am avut momente bune cam în toate meciurile, chiar și când am luat bătaie cu Germania, nemaivorbind de meciul cu Belgia. Am alternat meciuri, reprize, momente bune cu unele mai puțin bune. În același timp, am încercat să întinresc lotul, au venit băieți din anii 2000, 2001 sau chiar 2002 și 2003. Ei vor constitui baza următoarei selecționate, iar din punctul meu de vedere, mulți dintre ei, în mare măsură, au făcut față".
Declarațiile antrenorului Alexanru Guzun după meciul Țara Galilor U21 - Moldova U21